Vizita Papei Francisc în România: peste 150.000 de credincioşi aşteptaţi la evenimentul istoric de la Blaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc va ajunge la Blaj în 2 iunie 2019
Papa Francisc va ajunge la Blaj în 2 iunie 2019

Peste 150.000 de oameni sunt aşteptaţi să participe la Blaj, în 2 iunie 2019, la evenimentele organizate cu ocazia vizitei Papei Francisc.

Papa Francis va fi prezent pe Câmpia Libertăţii, dar şi în Piaţa 1848 şi în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”. Programul oficial al vizitei Suveranului Pontif nu a fost dat încă publicităţii de către Vatican, dar se aşteaptă ca Papa Francisc să viziteze şi reşedinţa Arhiepiscopiei Majore, găzduită de cea mai veche clădire din oraş – începuturile construcţiei aparţinând secolelor XIII-XIV, în piaţeta căreia ar urma să fie dezvelit cu acest prilej o statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, o creaţie a unui sculptor polonez.

De asemenea, Papa Francisc este aşteptat să participe şi la inaugurarea unei capele amplasate într-o zonă locuită, cu preponderenţă, de reprezentanţi ai minorităţii de etnie romă şi a cărei piatră de temelie a fost pusă în 2017, cu prilejul vizitei la Blaj a Prefectului Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri.

„Aştepăm undeva în jur de 150.000 de oameni. Acestea sunt estimările actuale”, a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. Edilul a apreciat că deşi „timpul este destul de strâns”, este convins că, din punct de vedere organizatoric, autorităţile locale, alături de cele judeţene şi de reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice, „vor putea face faţă” acestui eveniment. „O să fie amenajate parcări la toate intrările în Blaj. De acolo, deplasarea se va face pe jos. Pentru persoanele cu handicap, mai în vârstă şi copii, o să punem la dispoziţie mijloace de transport adecvate”, a menţionat primarul Rotar.

Potrivit acestuia, toate locurile în unităţile de cazare din Blaj au fost deja închiriate de către reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice. „Fiind vorba de o zi de duminică, cred că se va veni în Blaj în cursul nopţii şi dimineaţa şi se va pleca după slujbă. Cei care sunt mai de departe, au posibilitatea să se cazeze în Teiuş, Aiud, Alba Iulia, Copşa Mică, Mediaş”, a afirmat primarul din Blaj.

El a menţionat că fiind vorba de luna iunie, este de aşteptat o vreme favorabilă. „Pe Câmpia Libertăţii (unde va fi oficiată o slujbă de către Papa Francisc – n.r.) intră cam 60.000-70.000 de oameni. Restul (pelerinilor – n.r.) vor fi în Piaţa 1848, pe străzile învecinate. Papa Francisc va putea fi văzut şi pe Câmpie, şi în Piaţă. O să fie ecrane uriaşe amplasate în mai multe puncte şi o sonorizare corespunzătoare. Cred că putem să ne ridicăm la nivelul evenimentului”, a spus primarul municipiului Blaj. În ceea ce priveşte bugetul necesar organizării unui asemenea eveniment, unul istoric pentru Blaj şi Alba, autorităţile estimează că ar fi necesare mai multe milioane de lei. În acest sens, s-a solicitat alocarea din partea Guvernului a sumei de 2.350.000 de lei, bani care ar acoperi cam 70-80% din necesar, a explicat Gheorghe Valentin Rotar.

În cazul în care autorităţile centrale vor refuza să aloce bani pentru pregătirea vizitei Suveranului Pontif, se va apela la bugetul local şi cel judeţean. „În cazul în care nu vin bani de la Guvern (…), ne vom descurca, pentru că este un moment unic pentru comunitatea noastră şi cred că şi a judeţului. Nu ne vom face de ruşine”, a spus primarul, membru al PNL. El a mai menţionat că săptămânal au loc întâlniri între reprezentanţii Primăriei, Consiliului Judeţean Alba şi ai Arhiepiscopiei Majore Greco-Catolice, pentru a pune la punct toate detaliile organizatorice. „Vrem să ne ridicăm la înălţime şi să fim mândri la finalul vizitei că comunitatea blăjeană s-a putut ridica la nivelul aşteptărilor”, a conchis primarul municipiului Blaj, citat de Agerpres.

Anumite surse susţin că în timpul vizitei, Papa Francisc va beatifica la Blaj şapte episcopi greco-catolici care au decedat în închisorile comuniste.

Citiţi şi:

 

Autostrada Sebeş - Turda nu va fi finalizată nici în 2019. Guvernul alocă doar jumătate din necesarul de fonduri pentru loturile 1 şi 2

 

Medicul din Cugir care a prescris ilegal 153 de reţete cu droguri de mare risc, condamnat la 1 an de închisoare cu amânarea executării pedepsei

 

Platanul falnic din Cîmpeni, oficial în competiţia Arborele European al Anului. Votaţi pentru salvarea copacului vechi de 200 de ani

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite