Alba Iulia

articolul anterior articolul urmator

Vorbea la telefon şi a accidentat mortal un pieton pe trecere. Femeia aflată la volan circula cu 37 km pe oră

4
8 Dec 2021 09:25:30
Autor: Dorin Ţimonea
Imagine de la momentul accidentului din decembrie 2019
Imagine de la momentul accidentului din decembrie 2019

O femeie în vârstă de 46 de ani din Alba Iulia, care în urmă cu aproape doi ani a accidentat mortal cu maşina un bărbat de 66 de ani, a primit o decizie în dosarul cu obiect ”uciderea în culpă” în care este judecată.

Şoferiţa conducea un autoturism BMW şi a lovit victima pe trecerea de pietoni din centrul municipiului Alba Iulia, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor. 

Femeia a declarat ulterior că a observat în partea sa dreaptă o persoană care se afla cu mâna sus, iar din acest gest a înţeles că îşi poate continua deplasarea. 
 
Analiza convorbirilor telefonice realizate de femeia (I.I.R.) aflată la volanul autoturismului a arătat că în ziua de 11 decembrie 2019 aceasta a efectuat un apel telefonic ce a durat aproximativ două minute, fiind încheiat la ora 17:54, ora accidentului rutier, următorul apel telefonic fiind cel la 112, la ora 17:55.
 
”Coroborând declaraţia inculpatei cu acest mijloc de probă, se constată că în momentul impactului numita (…) purta o conversaţie telefonică de aproximativ două minute, pe care a încheiat-o în momentul în care a lovit pietonul”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia. 

Examenul toxicologic realizat ulterior a arătat că victima avea o alcoolemie de 2,13 grame la mie. 

În raportul de expertiză tehnică judiciară s-a reţinut că aceasta se deplasa cu viteza de 37 km/h şi nu a acţionat sistemul de frânare al autoturismului care i-ar fi permis oprirea în siguranţă.
 
Instanţa a precizat că nu se poate reţine o culpă exclusivă a şoferiţei deoarece persoana vătămată s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. 

”Acest lucru nu este apt să înlăture vinovăţia acesteia, faţă de poziţia celor doi experţi care au arătat că pietonul se afla pe banda întâi, deci angajat deja în traversarea drumului public, în momentul în care autoturismul condus de inculpată era la o distanţă aproximativă de cel puţin 30 m faţă de locul impactului, distanţă ce i-ar fi permis să observe pietonul şi să oprească autoturismul înainte de locul impactului”, se precizează în document.
 
În final, femeia a fost condamnată la 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. De asemenea, trei părţi civile ar urma să primească daune morale în valoare totală de 60.000 de euro. 

Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia din 24 noiembrie 2021 a fost contestată cu apel.

Vă mai recomandăm:

 

„Au ieşit cu şampanie şi au sărutat asfaltul”. Bucuria locuitorilor din Aiud după deschiderea autostrăzii

 

Fraudă de peste 7 milioane de lei din fonduri europene. Un afacerist şi fiica sa, trimişi în judecată de DNA VIDEO


Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

fact check
8.12.2021, 09:55:24

deci - beat la volan - vorbind la telefon - ucizi un om pe trecere de pietoni ... esti liber!

-2 (2 voturi)
Petrini Victor
8.12.2021, 10:28:00

In acest caz, soferita nu consumase alcool ci pietonul era aproape de coma alcoolica.

+1 (1 vot)
fact check
8.12.2021, 11:12:12

ai perfecta dreptate my bad!

-1 (1 vot)
vasiliev
9.12.2021, 21:20:58

Nu conteaza ce alcoolemie avea pietonul din moment ce a traversat strada reculamentar pe trecere.

Modifică Setările