Zece ani de închisoare pentru tentativă de omor şi daune de peste 100.000 de lei. Cine este inculpatul şi când a avut loc agresiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Alba a pronunţat în 20 noiembrie o decizie de condamnare la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Un tânăr în vârstă de 20 ani din Ocna Mureş a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Rostaş Nelu Viorel este acuzat că, pe fondul consumului de alcool, l-a agresat pe un concetăţean, care a ajuns la spital în stare gravă. Victima a fost găsită dimineaţa într-un şanţ de la marginea străzii Crângului din Ocna Mureş, rănit în zona capului. Agresiunea a avut loc în 8 decembrie 2016.

”În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că în noaptea de 07/08.12.2016 bărbatul în vârstă de 28 de ani din Ocna Mureş ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu Rostaş Nelu Viorel, într-un local public din oraş. La un moment dat, cei doi au plecat spre domicilii însă între ei a avut loc un conflict în urma căruia Rostaş Nelu Viorel l-a lovit cu pumnii pe bărbatul de 28 de ani, provocându-i leziuni traumatice în zona capului. Victima a fost transportată la spitalul din Alba Iulia, unde a rămas internată, în stare gravă”, susţin anchetatorii. Agresorul a fost reţinut şi, ulterior, în 8 decembrie, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor.

”Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inc. Rostaş Nelu Viorel, prin apărătorul numit din oficiu. În baza art. 396 alin. 2 Cpp, condamnă pe inc. Rostaş Nelu Viorel la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor. (…) Admite acţiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi îl obligă pe inc. Rostaş Nelu Viorel la plata sumei de 60.309,83 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare ale victimei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Grancea Constantin Marius şi, în consecinţă, obligă inc. Rostaş Nelu Viorel la plata sumei de 44.686 lei, din care 4.686 lei reprezintă daune materiale şi 40.000 lei reprezintă daune morale”, se afirmă în dispozitivul deciziei de la Tribunalul Alba. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel.

Citiţi şi:

Poliţiştii care s-au împrumutat cu bani de la proxeneţi notorii. Oamenii legii au fost implicaţi în investigarea infracţiunilor deosebit de grave ale „creditorilor“

Plăcuţele de înmatriculare interzise în România. Ce combinaţii obscene sunt blocate şi care pot fi folosite de şoferi

Cum erau vaccinaţi copiii în urmă cu 150 de ani. Preoţii îi convingeau pe părinţi să-şi ducă odraslele la „bubat“ sau „altoit“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite