Zonele în care se poate exploata aur aluvionar în România. Care sunt râurile cele mai bogate în preţiosul metal galben
0Faima zăcămintelor de aur din vechea Dacie a străbătut repede întreagă lume antică, astfel că principală putere europeană din acea vreme, Imperiul Roman, a fost foarte interesată de bogăţiile Daciei. Mulţi istorici susţin că zăcămintele de aur au fost motivul pentru care românii au atacat şi au cucerit Dacia, iar din Dacia au plecat către Roma 500 de tone de aur şi 950 de tone de argint.
Aurul din râurile României este foarte cunoscut de către căutători. Există o serie de râuri în albia cărora se ştie că poţi găsi aur şi care au fost explotate încă din vremea romană.
Pe hartă substanţelor minerale publicată de institutul Geologic sunt prezentate principalele areale unde sunt depozite aluvionare de aur: răul Pianu, afluent al Mureşului, situat la nordul Munţilor Sebeş, zona Cibin-Olt pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, zona Râureni (pe Olt), albia Argeşului în sudul Carpaţilor Meridionali, Valea Arieşului din Munţii Apuseni şi râurile Bozovici şi Nera din Munţii Banatului.
Cine vrea să caute aur în râuri are nevoie de o autorizaţie pentru exploatare din partea statului român, însă mulţi căutători independenţi exploatează fără această autorizaţie. În cele mai multe cazuri căutătorii folosesc metodă primitivă de exploatare, adică cernerea aluviunilor printr-o sită deasă. Legendele susţin că pe vremea strămoşilor noştri era de ajuns doar să pui o blană de oaie în apa şi aurul rămânea prins în ea.
Extragerea aurului din aluviunile râurilor a fost o activitate larg răspândită pe teritoriul României de-a lungul istoriei. Activitatea a început în perioada pre-romană şi a continuat, cu intermitenţe, până la începutul secolului XX. Analizând şi sintetizând informaţii din diverse surse geologice şi istorice, geologul Sorin Tămaş-Bădescu (2010) a numărat peste 125 de zone cu ocurenţe de aur aluvionar ce au fost exploatate în decursul istoriei pe teritoriul României. Potrivit acestuia, ”contextul geologic al Romaniei a fost favorabil formării unor depozite aluvionare purtătoare de aur, regimul climatic şi pluviatil au favorizat activitatea de recuperare a aurului din aluviunile râurilor, în special în zona Transilvaniei”.
Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.
Harta realizată de Sorin Tămaş-Bădescu cu zonele de explotare a aurului aluvionar din România
Pentru Epoca Bronzului, M. Rusu (1972) a semnalat spălătorii de aur la Borlova, Bolvaşniţa, Turnu, Valea Mare şi Oraviţa în Banat; Găina, Balomireasa, Vidra, Bistra, Câmpeni, Roşia Montană, Sălciua, Caraci, Barza, Criscior, Ruda, Săcărâmb şi Someşul Rece în M-ţii Apuseni; Băiţa, Cavnic şi Băiuţ în zona Baia Mare; Atid şi Lupeni (Harghita), Lupoaia (Beiuş), etc. Din cele 137 de spălătorii de aur din Transilvania, 73 sunt datate în Epoca Bronzului (Halstatt). Cercetările arheologice relativ recente arată că începuturile activităţilor de exploatare şi prelucrare organizată a aurului aluvionar din centrul şi vestul Transilvaniei aparţin Neoliticului târziu, cca. 2800-2500 î.Chr.
Exploatările ce au funcţionat în albiile râurilor şi afluenţilor acestora sunt imposibil de identificat în teren în zilele noastre. Cele localizate în zonele de terasa ale râurilor pot fi identificate printr-o analiza detaliată a morfologiei terenului, aşa cum a fost cazul localităţii Pianu (jud. Alba) şi a împrejurimilor sale. Investigaţiile efectuate de Sorin Tămaş-Bădescu şi colaboratorii săi pe rama nordică a Munţilor Sebeş, mai ales în împrejurimile localităţii Pianu au relevat că o metodă utilizată frecvent în antichitate (cel puţin în perioada romană) pentru exploatarea aluviunilor aurifere era extracţia hidraulică, prin construirea unui sistem de canalizare a apei (apa pluvială şi apa colectată din izvoare), la baza căruia fracţia grea şi aurul se colectau pe blana animalelor.
Câteva sisteme complexe de canale pentru exploatarea aurului, provenind din vremea dacilor, au fost localizate în zona Pianu, dar şi în alte zone situate pe rama nordică a Munţilor Sebeş. Factorii naturali (eroziune, alunecari de teren etc.) şi antropici (agricultură, construcţii, împăduriri, etc.) au contribuit la modificarea morfologiei terenului, precum şi la ştergerea urmărilor activităţii miniere antice.
Se încarcă comentariile...
