A început curăţenia politică! Mai mulţi şefi ai instituţiilor publice judeţene au fost schimbaţi din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua şi schimbarea la şefia deconcetratelor teleormănene. După ce în urmă cu doar două zile, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Teleorman a fost eliberat din funcţie, iată că astăzi vine rândul altor grei să se dea la o parte de pe scaunul de şefi.

Alte schimbări de conducere au avut loc şi astăzi la nivelul instituţiilor deconcentrate. Inspectorul Şcolar General, Constantin Amarie a fost înlocuit din funcţie. Începând de astăzi, noul Inspector General al judeţului Teleorman este Valeria Gherghe, profesor de limba română la Liceul Alexandru Ioan Cuza din Alexandria.

În discursul său, cu ocazia predării ştafetei, Constantin Amarie a spus că i se pare normal să fie schimbat din funcţie atâta timp cât regimurile politice s-au schimbat, iar el a fost pus de către un alt Guvern. „Inspectoratul Şcolar este o direcţie deconcentrată, iar mandatul pe care l-am primit a fost ca urmare a unei decizii politice. Este foarte firesc ca acest mandat să se încheie atunci când nu mai există condiţiile politice care au existat la momentul în care l-am luat. Astăzi este ziua Înălţării, poate nu este întâmplător, doamna Gherghe se înalţă, iar eu cobor de pe cruce. Această funcţie are şi ea o cruce a ei”, a spus Constantin Amarie.

Noul Inspector Şcolar General, Valeria Gherghe a fost destul de zgârcit cu vorbele, dar nu s-a abţinut să nu-l taxeze pe fostul şef. „Chiar dacă domnul Amarie vorbea despre „Înălţare”, sper să rămân cu picioarele pe pământ. Funcţiile sunt trecătoare, iar politica în şcoală nu are ce să caute. Singura politică pe care o facem este a elevului şi a profesorului. Ştiu că mă aşteaptă o perioadă foarte grea şi sper să-i fac faţă cu brio”, a precizat noul şef al ISJ Teleorman.

De mâine, Constantin Amarie se va întoarce la catedră, acolo unde mai are de predat doar câţiva ani până să iasă la pensie.

Înlocuiri şi la Casa Corpului Didactic 
Tot în această dimineaţă a fost schimbată şi conducerea Casei Corpului Didactic. Locul directorului Simona Stoenescu a fost luat de către Cătălina Simona Bălaşa.

Poliţia judeţeană are un nou adjunct
Cei doi adjuncţi ai şefului inspectoratului Poliţiei Teleorman, Iulian Orbeşteanu şi Dorinel Putineanu au pierdut scaunele de şefi. Locul lor a fost loc de către Dumitraşcu Ion Gheorghe-Valentin.

„În baza dispoziţiei Inspectorului General al Poliţiei Române, începând cu data de 23 mai 2012, Comisarul de poliţie Dumitraşcu Ion Gheorghe-Valentin a fost împuternicit să asigure îndeplinirea atribuţiilor funcţiei de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman cu atribuţii pe linie de investigare a criminalităţii”, se arată într-o informare a Poliţiei Teleorman.

Spitalul Judeţean are o nouă conducere
Dacă în urmă cu două zile întreaga conducere a spitalului a fost destituită de către Consiliul de Administraţie pentru management defectuos. printre capetele tăiate fiind şi managerul Florentina Cătrună, iată că astăzi, prin dispoziţia preşedintelui CJ Teleorman, Liviu Dragnea a fost numit un nou manager.

„Prin Dispoziţia nr. 250/2012 a preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, domnul Dr. Valentin FILIP a fost numit, începând cu data de 23 mai 2012, manager interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria, până la ocuparea postului prin concurs, conform legii”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Teleorman.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite