FOTO Centura Alexandriei, şoseaua groazei. 19 accidente rutiere, 30 de victime, 3 morţi în doar şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoseaua de centură a Alexandriei, realizată cu fonduri europene, a devenit cel mai de temut drum din sudul ţării. În doar şase luni, aici s-au petrecut 19 accidente rutiere cu 30 de victime, dintre care trei morţi. Toate accidentele s-au petrecut în două intersecţii unde, după cum admit şi poliţiştii, ar fi trebuit amenajate sensuri giratorii. Inspectoratul de Poliţie Teleorman a sesizat  CNADNR să ia măsuri, dar n-a primit nici un răspuns.

Şoseaua de centură a Alexandriei, drum european,  a fost inaugurată în iulie 2013. Investiţia mult aşteptată avea să scoată traficul greu din oraş şi să faciliteze  ruta Alexandria-Craiova. Lucrările începute în 2011 au fost executate de Shapir Structures căreia Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) i-a încredinţat lucrarea printr-un contract de 52 de milioane de lei, dintre care 36 de milioane au reprezentat finanţare nerambursabilă, iar restul, contribuţia bugetului de stat. 

Lucrarea realizată de Shapir a presupus construcţia a 13,276 km de drum, construirea unui pod peste râul Vedea şi a 21 de podeţe. De-alungul traseului au fost construite şi parcări de câte 4000 de mp.  

Cu întârziere, lucrarea a fost recepţionată şi deschisă circulaţiei la jumătatea anului trecut. Imediat după ce maşinile au intrat pe drumul european care ocoleşte Alexandria au  apărut la iveală punctele critice ale şoselei: cele două intersecţii cu drumurile judeţene de la Mavrodin (DJ 703) şi Lăceni (DJ 504). Constructorul a prevăzut în cele două puncte în care maşinile de pe drumurile judeţene ies în şoseaua de centură doar indicatoare cu Cedează Trecerea. Semnalizarea a fost contestată încă de la bun început de poliţiştii rutieri care au realizat că vor apărea probleme.

” Noi am cerut de la început schimbarea intersecţiilor cu  sensuri giratorii, dar ni s-a  spus că nu se poate face schimbarea caietului de sarcini , atunci când un drum este făcut din fonduri europene. De la început am spus că vor fi probleme, fiindcă toţi cetăţenii care ies de pe drumurile judeţene de la Lăceni şi Mavrodin  sunt oameni care aveau înainte prioritate. Intersectându-se cu un drum european, acum nu mai au prioritate. Dacă omul a circulat 40 de ani cu maşina de la Lăceni la Alexandria este foarte greu să-l convingi că nu mai are prioritate”, a spus şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman , Valentin Dumitraşcu.

19 accidente, 30 de victime, 26 de maşini distruse, trei morţi

Accidentele s-au ţinut lanţ în prima jumătate de an de la inaugurarea şoselei.  Bilanţul făcut de IPJ Teleorman arată că pe şoseaua de centură, în cele două intersecţii au avut loc, în total,  19 accidente. 12 accidente  au fost catalogate drept extrem de grave soldându-se  cu victime, dintre care  trei morţi şi  opt grav răniţi. Alte 19 persoane au suferit vătămări corporale uşoare în urma ciocnirilor din cele două intersecţii. 26 de maşini au fost distruse. Toate accidentele au avut ca motiv neacordarea de prioritate în cele două intersecţii dintre drumul european şi cele judeţene, unde singurele indicatoare sunt  Cedează trecerea. 

Trei adrese către CNADR , nicio măsură

Insectoratul de Poliţie Teleorman a trimis până acum trei adrese către CNADNR. ” Noi considerăm că este necesară realizarea unor sensuri giratorii în intersecţiile cu probleme”, a spus şeful IPJ Teleorman, Valentin Dumitraşcu.

Poliţiştii teleormăneni au mai cerut proprietarului drumului amenajarea în cele două intersecţii a câte două dispozitive metalice sau betonate de calmare a traficului, pe toată lăţimea părţii carosabile, la o distanţă de aproximativ 20-40 m, faţă de acestea. În plus, s-a cerut înlocuirea indicatoarelor de Cedează Trecerea, cu STOP. Până acum , nu s-a primit niciun răspuns.

Poliţia a dispus patrularea zonei şi cere reducerea vitezei la 50km/h

Conducerea IPJ Teleorman a iniţiat patrularea zonei, tot în ideea de a evita producerea accidentelor în punctele critice. Un echipaj de poliţie patrulează zilnic şoseaua de centură, în apropierea celor două intersecţii problemă, între orele 6.00-22.00. ” Încercăm o solicitare de modificare a limitei de viteză de la 70km/ h, la 50 km/h”, a mai spus inspectorul şef al IPJ Teleorman.

Ultima cerinţă a poliţiei a iscat deja nemulţumiti în rândul şoferilor care consideră că o viteză de 50 de km/h nu este potrivită pentru un drum european. ” Nu este normal să se impună o asemenea vitează. În cele două intersecţii ar fi trebuit construite sensuri giratorii şi nu s-ar fi întâmplat atâtea accidente. Cu siguranţă, se vor mai întâmpla, până nu se schimbă ceva. Dar nu micşorarea vitezei este soluţia”, ne-a spus Virgil Daciu, un şofer de 41 de ani din Teleorman.

Trei morţi în cel mai recent accident

Ultimul accident de şoseaua de centură a Alexandriei, petrecut luna aceasta, a fost un adevărat carnagiu. În urma impactului dintre o autoutilitară din Bulgaria şi un autoturism Peugeot, în intersecţia de la Lăceni, cu DJ 504, au murit trei oameni şi alţi cinci au ajuns în stare gravă la spital. Ambele autoturisme au fost distruse. 

Alexandria



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite