Afacerile lui Caragiale. Nenea Iancu a fost salvat de Regele Carol I de la o prăbuşire financiară ruşinoasă, după ce îşi lăsa amicii să bea pe datorie la berăriile lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
I. L. Caragiale
I. L. Caragiale

Ioan Luca Caragiale a fost considerat cel mai fantezist negustor al Bucureştiului de odinioară. S-a apucat de afaceri ca să scape de grijile financiare, însă nu a avut spirit negustoresc şi toate berăriile deschise au dat faliment. Afacerile lui nenea Iancu n-au mers pentru că obişnuia să dea de băut pe datorie şi îşi ierta clienţii rău-platnici. Academia ”Bene Bibenti” şi ”Gambrinus” au fost cele mai celebre localuri deschise de Caragiale.

I. L. Caragiale şi-a încercat norocul în afaceri împins de nevoile financiare cu care s-a confruntat în cea mai mare parte a vieţii sale. A încercat să-şi câştige existenţa din scris, însă veniturile câştigate ca publicist şi dramaturg nu i-au asigurat niciodată toate cele necesare traiului. A ales meseria de berar, considerată de confraţii din breasla literară cea mai ingrată meserie pe care ar fi putut-o îmbrăţişa un scriitor de valoarea lui Caragiale. Se spune, însă, că nenea Iancu iubea atmosfera din cârciumi, locul în care muşterii făceau şi desfăceau politica şi unde îşi găsise, de multe ori, inspiraţia pentru personajele comediilor sale.

Prima tentativă de a deschide o berărie a avut-o în 1893. În asociaţie cu un hotelier pe nume Mihalcea, în noiembrie 1893, Caragiale a deschis prima berărie din Capitală. ”În noiembrie 1893, Caragiale este văzut pentru prima dată berar în strada Gabroveni. Dar, aşa cum prevăzuse dramaturgul, lucrurile au mers slab. Nu lipsesc nici ironiile răuvoitorilor: Cel mai statornic client al berăriei este însuşi Caragiale. E drept că dramaturgul se prinde repede să ţie tovărăşie la un pahar cu bere, mai ales că prin berărie dădeau tot mai des prieteni, scriitori, fără parale. Patronul e bun, dă pe datorie, dar chitanţele se înmulţesc şi clienţii nu se prea grăbesc să-şi achite datoriile.Unii dintre ei dispar de-a binelea”, notează biografii lui Caragiale, B. Jordan şi Lucian Predescu, în cartea ”Viaţa şi destinul tragic al unui scriitor”.

Afacerea, însă, nu a mers. Un an mai târziu, nenea Iancu a vrut să-şi încerce norocul pe cont propriu, în acelaşi domeniu. A făcut o vizită la Iaşi, unde avea de gând să deschidă tot o berărie, însă a renunţat la idee şi şi-a mutat planul în capitală.

Academia ” Bene Bibenti”

Aşa a ajuns să deschidă Caragiale, în Capitală, Berăria Academică ”Bene Bibenti”, situată pe strada Şelari, chiar în centrul comercial al Bucureştilor. ”Domnule preşedinte, în conformitate cu legea asupra înscrierii firmelor, vin a vă face următoarea declaraţie. Comerciul ce întreprind este Berăria în strada Sf. Nicolae Şelari nr. 2, Firma I.L. Caragiale, cu emblema „Berăria Academică Bene Bibenti”, rugându-vă să binevoiţi a dispune înscrierea acestei firme în registrele acestul Onorat Tribunal. Primiţi, vă rog, asigurarea mea prea distinsei mele consideraţiuni. Caragiale”, este cererea înaintată de dramaturg Tribunalului Ilfov, pe 16 mai 1894, la deschiderea afacerii.
 

Se spune că numele de ”Bene Bibenti”, ales pentru noua berărie, ar fi fost o aluzie disimulată la ”Bene Merenti”, pe care, în vremea aceea, nimeni nu grăbea să i-l acorde pentru activitatea sa ca dramaturg. Berăria ”Bene Bibenti” s-a dovedit, la început, a avea mai mult succes decât prima tenativă de afaceri a lui Caragiale. Locul a devenit repede punctul de atracţie pentru cunoscuţi jurnalişti şi scriitori bucureşteni. La ”Bene bibenti”, cu şorţul de gât, Caragiale îşi servea el însuşi clienţii care dezbăteau politica şi ultimele bârfe mondene în jurul meselor pline cu halbe de bere. Berăria era considerată un fel de Academie de literatură.

”Maestrul trona în fruntea dezbaterilor, în dubla lui calitate de artist şi berar. Uneori, prietenii care luau parte la masa lui erau scutiţi de a mai plăti. Lasă, mă, le spunea Caragiale, ştiu că nu puteţi plăti. Am eu destui burtă-verzi de la care să-mi scot paguba!”, mai notează biografii dramaturgului.

Preşedintele de onoare al Asociaţiei Chelnerilor

Pe vremea când conducea berăria ”Bene bibenti”, Caragiale a fost considerat cel mai fantezist negustor al Bucureştiului, iar Asociaţia Chelnerilor, pentru faima lui, l-a ales preşedintele ei de onoare. Cum cei mai mulţi clienţi ai berărie consumau şi uitau să mai plătească, iar Caragiale nu se plângea, iar afacerea a ajuns în pragul falimentului. La mijlocul anului 1895, dramaturgul a tras obloanele berăriei ”Bene Bibenti”.

Regele Carol I l-a scăpat de datoria de la bufetul gării din Buzău

Falimentul ”Bene Bibenti” nu l-a descurajat pe Caragiale, care a continuat să insiste în ideea negustoriei. S-a mutat o vreme la Buzău unde, asociat alături de cumnatul său, Teodor Duţescu-Duţu, soţul Jenicăi Burelly, sora mai mică a soţiei sale, a luat în antepriză restaurantul din gara Buzău. Afacerea a mers bine doar câteva luni, până când au apărut problemele financiare. Din cauza unei datorii către un podgorean de la care împrumutase două vase de vin, cârciumarul Caragiale ajunge în prag de proces. Vestea că dramaturgul este la un pas de proces din cauza unei datorii la bufetul din Buzău a făcut înconjurul Capialei şi a ajuns şi la urechile Regelui Carol I.

Într-un mod discret, regele a dat ordin să i se achite datoria lui Caragiale şi, astfel, dramaturgul a scăpat de probleme. Soarta bufetului din gară a fost însă tot falimentul. În septembrie 1896, Caragiale închide restaurnatul din Buzău şi revine în Capitală.

caragiale casa memoriala db

Funcţionar la Regia Monopolurilor Statului

După mai multe colaborări la reviste literare, Caragiale, rămas tot cu buzunarele goale, se angajează, în 1899, ca funcţionar la Regia Monopolurilor Statului, pe un post de registrator la administraţia centrală. A rămas, însă, fără slujbă în 1902 când, pe fondul unei crize în administraţie, postul său de registrator a fost suprimat, iar dramaturgul a ajuns pe drumuri. Convins că din scris nu se poate trăi şi fără speranţă să mai capete vreun post în administraţie, după ce îşi ironizase deseori superiorii în ”Moftul român”, Caragiale îşi mai încearcă încă o dată norocul în afaceri.

Gambrinus, ultima berărie

Aflat în plin proces de partaj pentru câştigarea unei moşteniri de pe urma mătuşii Mumuloaia şi, ca întotdeauna, cu mari probleme financiare, la 51 de ani Caragiale mai face o încercare în afaceri. Deschide „Berăria Cooperativă” în plin centrul Capitalei, în Piaţa Teatrului Naţional. Localul cu vad bun din care Caragiale spera să se căpătuiască este botezat cu numele Gambrinus. La noua afacere, Caragiale îşi face reclamă chiar în „Moftul român”: ”Decât medicamente, Mai bine, zău, dă fuga şi trage-i două halbe de bere de Azuga! Devale la Gambrinus - Cea mai frumoasă vale - Te afli între teatru / Şi între Caragiale. Ferice cel ce poate să bea aşa nectar, De nu mai multe halbe, Măcar un biet pahar”.

caragiale


Gambrinus a fost locul pe care Caragiale l-a condus într-una dintre cele mai negre perioade din viaţa sa, când a fost acuzat de plagiat de publicistul Caion. Berăria şi-a tras obloanele după terminarea procesului de calomnie deschis de Caragiale împotriva acuzatorului său, iar un an mai târziu dramaturgul s-a autoexilat la Berlin, părăsind dezgustat ţara. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite