Ce sărbătorim, de fapt, pe 7 ianuarie. Sfântul Ioan Botezătorul, sfârşitul oficial al Sărbătorilor de Iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sfantul ioan botezatorul

Românii îl sărbătoresc pe 7 ianuarie pe Sfântul Ion. De fapt, în calendarul creştin-ortodox, ziua de 7 ianuarie înseamnă Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, adică cinstirea celui care a înfăptuit botezul Domnului, Boboteaza din 6 ianuarie. Sfântul Ioan are în calendarul creştin ortodox nu mai puţin şase sărbători, de la ziua naşterii, până la tăierea şi aflarea capului.

Românii sărbătoresc în fiecare an pe 7 ianuarie Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, ziua în care este cinstit şi sărbătorit cel care l-a botezat pe Isus Hristos în apa Iordanului. 

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul are loc a doua zi după Boboteaza care se sărbătoreşte pe 6 ianuarie. Ziua de 7 ianuarie marchează obiceiul potrivit căruia, după marile praznice împărăteşti, sunt cinstite şi persoanele care au luat parte la eveniment.

Potrivit Noului Testament, Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în satul Ein-Kerem lângă Ierusalim, fiind fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, mama sa fiind descendentă din neamul lui Aaron.

Ioan s-a născut cu şase lui înaintea lui Hristos, naşterea sa fiind vestită lui Zaharia de către îngerul Gavril. Scriptura spune că Zaharia a fost pedepsit să rămână mut până la naşterea lui Ioan, deoarece nu a dat crezare îngerului Gavril. Nu se ştie dată Isus şi Iona Botezătorul s-au cunoscut în copilărie. Potrivit unor traducători ai cărţilor sfinte, este posibil ca Ioan să-l fi cunosct pe Isus înainte de botez, la Qumran, unde ar fi primit împreună o educaţie eseniană.

Predicatorul care a anunţat venirea lui Mesia

Ioan Botezătorul a început să predice în timpul domniei Cezarului Tiberiu.Menirea lui a fost să pregătească poporul pentru venirea lui Mesia şi să  facă cunoscut mesajul lui Mesia în Israel. El a fost cel care a anunţat venirea lui Isus: "Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apa, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt".

Sfântul Ioan Botezătorul a îndemnat la pocăinţă şi botez pentru ispăşirea păcatelor. Potrivit sfintei scripturi, mesajul principal al predicilor lui Ioan Botezătorul a fost ”Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!". Predicatorul ascet a activat numai în preajma râului Iordan, acolo unde l-a botezat şi pe Isus. După botezul Domnului în Iordan, cuvintele lui Ioan Botezătorul au fost: "Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste el”.

image

Cum arăta predicatorul Ioan

Potrivit celor scrise în  Evanghelia dupa Marcu, Ioan Botezatorul umba îmbrăcat în haina din păr de cămila, încins cu o curea de piele şi se hrănea numai  cu lacuste şi miere sălbatica. 

Albinele si lăcustele erau considerate a fi curate după Vechiul Testamnt,  asta însemnând că predicatorul se hrănea doar cu cele agreate de divinitate.

Decapitat din ordinul lui Irod

Ioan Botezătorul l-a  criticat dur în predicile sale pe împăratul Irod Antipa  pentru faptul că trăia în păcat cu Irodiada, fosta soţie a fratelui său vitreg.Criticile i-au atras furia lui Irod care l-a aruncat în închisoare.

Se spune că moartea lui Ioan Botezătorul ar fi fost cerută de amanta lui Irod Antipa. La o petrecere. Salomeea , fiica Irodiadei ar fi dansat în faţa tatălui ei vitreg şi i-ar fi cerut acestuia, în numele mamei sale, capul lui Ioan Botezătorul, care era întemniţat. Potrivit cărţilor sfinte, Ioan Botezătorul ar fi fost ucis prin decapitare la decizia lui Irod. Capul său a fost dus Salomeei pe o tavă.

botezatorul 1

Ce s-a întâmplat după moarte

Trupul sfântului a fost îngropat de adepţii lui în Israel. O altă ipoteză susţine că rămăşiţele lui Ioan Botezătorul ar fi fost arse, iar cenuşa împărştiată. Nearse ar fi rămas, de fapt, doar un braţ şi un deget. Rămăşiţele au fost îngropate în Samaria. Mormântul a fost profanat şi o parte din moaşte au fost arse, iar ceea ce a rămas din Sfântul Ioan Botezătorul a fost dus la Ierusalim. Despre capul Sfântului Ioan se spune că a fost pierdut de trei ori şi găsit tot de atâtea ori, calendarul creştin marcând trei sărbători dedicate aflării capului. Astăzi, capul sfântului se află la Roma. În Noul Testament, activitatea de predicator şi profet a lui Isus, începe după moartea lui Ioan Botezătorul. 

botezatorul

Şase sărbători în calendarul creştin ortodox

Şase sărbători creştine se leagă de numele Sfântului Ioan Botezătorul. Naşterea acestuia se marchează pe 24 iunie. Sărbătoarea este o excepţie , dearece în majoritatea cazurilor sfinţilor, ziua naşterii se serbează de fapt în data morţii, considerată adevărata naştere în Împărăţia Cerurilor. 

Zamislirea lui  Ioan Botezătorul este sărbătorită pe 23 septembrie, , soborul  pe 7 ianuarie, tăierea capului  pe 29 august, prima si a doua aflare a capului lui  pe 24 februarie şi a treia aflare a capului sau  pe 25 mai. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite