Centru de zi pentru copii şi cămin cultural, două obiective inaugurate în Gratia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un centru de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc a fost inaugurat în satul Ciurari Deal din comuna Gratia. Investiţia a costat aproximativ 453.000 de lei.

Copiii din comuna Gratia,  care provin din familii cu situaţie materială dificilă, beneficiază de astăzi de serviciile unui centru de zi, inaugurat în comuna lor. În cadrul noii unităţi, 25 de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani,  vor petrece câteva ore după şcoală, timp în care îşi vor face temele, vor primi masă caldă şi asistenţă psihologică. 

Construcţia centrului a fost demarată în urmă cu aproximativ doi ani şi a fost realizată în mare parte cu fonduri de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, dar şi de la bugetul local al primăriei Gratia. Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 453.000 de lei.

În urma unui contract de parteneriat semnat între Consiliul Judeţean Teleorman şi Consiliul local Gratia, 

CJ va suporta 50% din cheltuielile de funcţionare ale centrului.

Tot în comuna Gratia a fost inaugurat astăzi şi căminul cultural, o investiţie care se ridica la aproximativ 860.000 de lei, bani proveniţi în mare parte de la Ministerul Dezvoltării, dar şi de la bugetul local al comunei

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite