Cronica unui asasinat politic anunţat: moartea premierului Armand Călinescu, executat cu 20 de gloanţe, în plină stradă, de legionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armand Călinescu
Armand Călinescu

Armand Călinescu, prim-ministrul României în 1939, a fost executat, la doar 46 de ani, de legionari. Atentatorii au oprit maşina în care se afla premierul şi au tras asupra lui peste 20 de gloanţe. Crima a fost anunţată chiar de făptaşi, care au luat cu asalt sediul Radio şi au întrerupt transmisia pentru anunţul: ”Primul ministru Armand Calinescu a fost omorât”.

Armand Călinescu a fost al treilea premier al României asasinat din motive politice, după Lascăr Catargiu şi I. Ghe. Duca. Om politic, jurist, economist, Armand Călinescu s-a remarcat în cadrul Partidului Naţional Ţărănesc. În 1933, de pe poziţia sa de subsecretar în Ministerul de Interne a luat măsuri fără precedent împotriva Gărzii de Fier care l-au transformat în duşmanul legionarilor. A trecut de partea regelui Carol al II-lea după alegerile din 1937, iar liderii ţărănişti l-au exclus din partid. Armand Călinescu a primit portofoliul de la Interne şi a fost sprijinul lui Carol al II-lea care urmărea instaurarea dictaturii monarhice.

Când liderul legionarilor Corneliu Zelea Codreanu, alături de alţi membri ai Gărzii de Fier, au fost asasinaţi, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie 1938, în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava, s-a spus că în spatele mişcării s-ar fi aflat însuşi ministrul de Interne. Legionarii i-au considerat vinovaţi de asasinarea liderilor Gărzii de Fier pe Nicolae Iorga şi pe Armand Călinescu şi au pus la cale asasinarea lor. Prima victimă a fost Armand Călinescu. 

Şi-a făcut testamentul cu un an înainte să moară

Faptul că era o ţină pentru legionarii furioşi, dornici de răzbunare, nu a reprezentat un secret pentru Armand Călinescu. Cu un an şi două luni înainte de moarte, premierul îşi scrisese deja testamentul. ”În caz de moarte a mea, casele din str. Dr. Clunet 12 Bucureşti vor fi imediat vândute, trecându-se asupra cumpărătorului datoria de la Institutul de credit hipotecar. Suma ce se va prisosi din preţ va reveni iubitei mele soţii, Adela, care o va întrebuinţa fie spre a-şi cumpăra un apartament mai mic, fie spre a achita datoria ce grevează moşia Ciupa. Moşia Ciomăgeşti, lotul din Poiani, mobile, tablourile şi biblioteca din Bucureşti, rente de stat (1.430.000 lei) ce se va găsi în casă, rămân fiului meu. Folosinţa acestor bunuri, însă, va aparţine, pe cât timp va trăi, soţiei mele Adela. Rog pe iubitul meu fiu, Barbu, să fie cuminte, să o respecte pe mama lui şi să se gândească la numele pe care i-l las şi pe care şi eu l-am cinstit precum l-am moştenit dela tatăl meu. Îl sfătuiesc să îmbrăţişeze cariera militară sau magistratura. Să slujească Ţara şi Tronul cu credinţă şi devotament aşa cum am făcut-o eu”, a scris Armand Călinescu în testamentul datat cu 21 iulie 1938.

image

Cronica unui asasinat anunţat

Asasinarea lui Călinescu a fost pusă la cale de legionarii refugiaţi la Berlin, conduşi de Horia Sima. Aceeaşi legionari puseseră la cale asasinarea lui I. Ghe Duca în decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia. În anul asasinării, Călinescu urcase de pe poziţia de ministru de Interne pe cea de şef al Guvernului. În ziua de 21 septembrie 1939, la ora 14.00, maşina în care se afla premierul circula la intersecţia bulevardului Elisabeta cu Calea Stirbey Voda. Asasinii au tăiat calea maşinii oficiale şi au început să tragă. Maşina în care se afla Armand Călinescu nu era protejată, premierul fiind însoţit doar de un agent care avea un pistol.

Atentatorii Cezar Popescu, Dumitru Dumitescu, Traian Popescu, Ion Moldoveanu, Ion Ionescu, Ion Vasiliu au oprit maşina şi au tras asupra primului ministru. Şoferul a reuşit să fugă, agentul a fost împuşcat şi a murit pe loc. Armand Călinescu a fost nimerit de 20 de gloanţe. 

Am găsit pe Armand întins pe stradă, cu faţa acoperită de un ziar plin de sânge… În jurul lui, pe Splaiul Dâmboviţei, forfotea zăpăcită o lume  care-şi pierduse cu desăvârşire capul: ofiţeri, poliţişti, femei şi bărbaţi din apropiere. Trupul primului ministru era lăsat cu praful însângerat al şoselei ca cel al victimei unui fapt divers, până la sosirea procurorului”, descrie scena morţii premierului Grigore Gafencu în ”Însemnări politice".

Asasinii au anunţat crima la Radio

Legionarii care l-au executat pe Armand Călinescu au fugit la sediul Radio, au întrerupt transmisia şi şi-au anunţat crima la microfon: ”Primul ministru Armand Calinescu a fost omorât”. La sediul radio au fost prinşi şi duşi la poliţie. Au fost executaţi la locul atentatului, fără proces. Cadavrele lor au fost lăsate în stradă mai multe zile.


După asasinarea lui Armand Călinescu, în toată ţara a urmat un val de execuţii ale liderilor Gărzii de Fier. Şefii legionarilor din fiecare judeţ au fost arestati şi executaţi. În cele mai multe cazuri, trupurile lor au fost expuse în piaţa publică. 

image

”Doresc să fiu înmormântat la Curtea de Argeş alături de părinţii mei. Voi fi purtat de un car îmbrăcat în verdeaţă şi tras de şase boi. După car să meargă delegaţii satelor din jud. Argeş pentru cari am luptat în viaţă cu drag!”, scrisese premierul cu un an înainte de moarte, în testament. Trupul său a fost expus la Atheneul Român unde mii de oameni i-au adus un ultim omagiu, impresionaţi de sfârşitul său tragic. Sicriul a fost dus cu trenul până la Curtea de Argeş. A fost înmormântat aşa cum i-a fost dorinţa, la Curtea de Argeş, unde a fost dus într-un car tras de şase boi.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite