Cum încearcă două pisici din Japonia să se furişeze într-un muzeu. Deşi sunt oprite sistematic de peste doi ani, probează o perseverenţă remarcabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu una dintre felinele insistente FOTO: Twitter Muzeul de Artă din Onomichi/via boredpanda.com
Imagine cu una dintre felinele insistente FOTO: Twitter Muzeul de Artă din Onomichi/via boredpanda.com

Imagini cu două feline care încearcă de mai bine de doi ani să intre într-un muzeu din Japonia au devenit virale pe reţelele de socializare.

„Două iubitoare de artă încearcă să intre de ani buni în Muzeul de Artă al oraşului Onomichi (n. r. situat în Prefectura Hiroshima), dar sunt periodic date afară. Vi le prezint pe Ken Chan şi Gosaku, cele mai insistente pisici din zonă“, aşa începe un articol postat pe cunoscuta platformă online boredpanda.com. 

Imaginile cu felinele insistente au fost publicate pe Twitter de un utilizator şi apoi au devenit virale. Ştiri despre perseverentele feline ce dau bătăi de cap paznicului de la intrarea în muzeu au apărut şi channel24.co.za, cel mai mare site de ştiri şi divertisment din Africa de Sud.

Şi cei de la 9GAG au distribuit, în urmă cu câteva luni, pe Facebook, o imagine  - cea de mai jos - cu un suvernir ce ilustrează situaţia de la muzeul japonez.

Imagine indisponibilă

Felinele sunt vedete în presa internaţională. The Guardian a scris un material despre ele (foto mai jos) în 15 noiembrie, anul acesta.

pisici japonia foto twitter muzeul de arta din onomichi

Contul de Twitter al Muzeului de Artă din Onomichi a postat imagini şi video cu insistentele feline. Recent, muzeul a scos o serie de suveniruri cu pisicile şi încearcă să facă faţă comenzilor şi numărului mare de vizitatori.

Cei de la boredpanda.com spun că felinele şi insistenţa lor de a intra în muzeu a apărut în urmă cu câţiva ani când instituţia a găzduit o expoziţie de fotografie dedicată pisicilor. La câteva zile de la deschiderea expoziţiei a apărut un neaşteptat vizitator creând publicitate gratuit evenimentului şi muzeului. Însă, paznicul nu a lăsat pisica să treacă. La câteva luni distanţă a apărut o a doua felină, cu blană portocalie.

Imagine cu una dintre felinele insistente  FOTO: Twitter Muzeul de Artă din Onomichi/via boredpanda.com

pisici japonia foto twitter muzeul de arta din onomichi
pisici japonia foto twitter muzeul de arta din onomichi
pisici japonia foto twitter muzeul de arta din onomichi

Boredpanda.com scrie că cele două feline ar locui probabil în vecinătatea muzeului deoarece mereu se întorc. Din fotografii şi imagini video se vede cum paznicul instituţiei de cultură le îndepărtează cu blândeţe, dar ele revin mereu.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite