Declinul industriei din Teleorman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica de rulmenţi din Alexandria, una dintre puţinele unităţi care mai funcţionează
Fabrica de rulmenţi din Alexandria, una dintre puţinele unităţi care mai funcţionează

În urmă cu 20 de ani, în Teleorman existau fabrici care produceau de la zahăr, ulei şi conserve, până la panglici, rulmenţi sau vagoane. Zeci de mii de teleormăneni din Zimnicea, Roşiorii de Vede sau Turnu Măgurele lucrau, în schimburi, în fabricile din judeţ. Treptat, majoritatea unităţilor de stat şi-au închis porţile, iar locaţiile au ajuns în paragină. În judeţ, nu a mai rămas mai nimic din industria de altă dată.

În urmă cu două decenii, Teleormanul putea fi considerat un judeţ în care industria funcţiona. Zeci de fabrici erau deschise în oraşele din judeţ şi zeci de mii de teleormăneni aveau un loc de muncă în liniile de producţie.

Industria din Teleorman a început să prindă contur după anii 50. Treptat, pe harta economică a judeţului au apărut Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele (1965), Întreprinderea de aparate şi accesorii (1969), Întreprinderea de panouri electrice şi de comandă (1972), Întreprinderea de  Rulmenţi (1974) - la Alexandria; Fabrici de material rulant (1973), Fabrica de bere (1978) - la Roşiorii de Vede; Fabrica de zahăr (1977) şi Întreprinderea de ţevi (1978) - la Zimnicea; Fabrica de echipament chimic (1978), şi Fabrica de motoare electrice de la Turnu Măgurele.

Fabrica de rulmenţi, inima oraşului Alexandria 

Reşedinţa de judeţ Alexandria a fost cel mai important centru industrial din judeţ. Aici funcţionau în urmă cu două decenii Întreprinderea de utilaje pentru industria uşoară Islaz, unde sute de alexăndreni aveau un loc de muncă. Tot la Alexandria au funcţionat Întreprinderea de aparataje şi accesorii, Întreprinderea pentru producerea nutreţurilor combinate, Întreprinderea de industrializarea cărnii, Întreprinderea de industrializare a laptelui, Întreprinderea de morărit, panificaţie şi produse făinoase, Întreprinderea de cânepa.

Fabrica de rulmenţi, înfiinţată în 1974 asigura locuri de muncă pentru un sfert din populaţia oraşului şi era un important centru care producea rulmenţi pentru export. ” Un sfert din oraş , dacă nu şi mai mult lucra la Rulmentul. Căldură şi apă caldă avea jumătate de oraş tot de la fabrica de rulmenţi. Se ştia când ieşeau din schimburi, sute de oameni apăreau pe poartă. A fost un adevărat centru industrial care ţine oraşul”, povesteşte Ionel Pintilie, un fost angajat din perioada de glorie a unităţii.

Revoluţia din 1989 a găsit toate fabricile din Alexandria funcţionale. Treptat, majoritatea şi-au închis porţile şi angajaţii au fost trimişi acasă în şomaj. Unele întreprinderi au dispărut brusc, altele au falimentat  mai târziu după tentative eşuate de privatizare.

Singura întreprindere dintre cele vechi, rămasă funcţională în prezent, este fabrica de rulmenţi. De la peste 3000 de salariaţi, unitatea SC Koyo,  privatizată între timp şi cumpărată de japonezi a ajuns să aibă sub 1000 de angajaţi. 

Robema, marca municipiului Roşiorii de Vede 

Roşiorii de Vede era un municipiu cunoscut înainte de anii 90 drept un centru industrial cu fabrici de bere, tricotaje, ulei şi vin. Tot aici funcţionau întreprinderea mecanică de material rulant, întreprinderea “Textila Teleorman”, întreprinderea mecanică a agriculturii şi industriei alimentare.

Robema, berea din Teleorman produsă la Roşiorii de Vede este acum doar o amintire. În primii ani după revoluţie, privatizarea părea să îi aducă unităţii un viitor strălucit. Fabrica de bere a intrat în proces de privatizare, prin vânzare ajungând în proprietatea unor investitori turci, care operau îndeosebi în partea de Nord-Est a ţării, în Moldova şi a căpătat un nume nou : SC “Bere şi Malţ Robema” S.A.

După 2006, unitatea  a intrat în declin, iar în 2010, în insolvenţă. La începutul acestui an, ceea ce a mai rămas din fabrica de bere de la Roşiorii de Vede, adică bunurile mobile, construcţiile şi terenul, au fost scoase la vânzare de lichidatorul judiciar.

Combinatul, motorul industriei din Turnu Măgurele

Combinatul de îngrăşăminte chimice, Întreprinderea pentru producerea şi industrializarea legumelor şi fructelor, Mobila Turnu-Măgurele, Motoare electrice Electroturris, Textile Imperial sunt unităţile care asigurau funcţională industria în municipiul de la malul Dunării, Cu excepţia combinatului, SC Donau Chem SRL  aflat acum în proprietatea magnatului Ioan Nicolae, nimic nu mai există. Situaţia combinatului de îngrăsăminte chimice de la Turnu Măgurele este una delicată. Aici au avut loc mai multe runde de disponibilizări şi revolte din partea angajaţilor care nu şi-au plătit salariile la timp. La Turnu Măgurele, în vremurile bune, peste 3.000 tone de îngrăşământ părăseau Combinatul. Acum, şi 500 de tone reprezintă un record.

Faţă de perioada în care ”inima” oraşului Turnu Măgurele, aşa cum era considerat combinatul, asigura venitul de trai pentru jumătate din oamenii din oraş, vremuri actuale sunt grele.Odată cu degradarea unităţii, nivelul de sărăcie din municipiu a crescut şi nimic nu mai aminteşte de zona industrială care a existat odată la malul mării.

Singurele unităţi rămase în picioare la Zimnicea sunt cele ale magnatului Ioan Niculae

Zimnicea avea înainte de Revoluţie o fabrică de zahăr, una de ulei, o fabrică de ţevi şi una de panglici. Singurele unităţi rămase în picioare la Zimnicea sunt cele privatizate şi ajunse în ograda magnatului Ioan Niculae. 

Zimtub ,fabrica de ţevi de oţel din Zimnicea, înfiinţată în 1978 a devenit cunoscută pe plan naţional şi internaţional. După revoluţie, fabrica a rămas cu 900 de angajaţi, iar acum are aproximativ 200.

În ciuda investiţiilor făcute la Zimnicea, oraşul rămâne una dintre cele mai sărace localităţi din ţară

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite