Fascinanta poveste a divei Lucia Sturdza Bulandra. De ce a rămas în istorie drept „marea doamnă a teatrului românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lucia sturdza

Descendentă a unei familii princiare, Lucia Sturdza Bulandra a ales să facă o carieră în teatru, în ciuda faptului că la debutul din 1898, bunica i-a trimis o telegramă prin care i-a interzis să poarte numele familiei pe scenă.

Una dintre cele mai mari dive ale teatrului românesc, Lucia Sturdza Bulandra, a ajuns pe scenă dintr-o întâmplare. O întâmplare fericită care îi va marca existenţa şi care îşi va pune amprenta asupra istoriei teatrului românesc . Descendentă a unei familii princiare, Lucia Sturdza Bulandra s-a născut la Iaşi pe 25 august 1873. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, decisă să îmbrăţişeze o carieră în învăţământ. Întâmplarea a făcut ca proaspăta absolventă să nu găsească niciun post liber în învăţământ. Aşa a ajuns să facă teatru. 

N-am fost atrasă în teatru de focul sacru de care aproape toţi actorii spun că sunt stăpâniţi; de altfel, nu mai eram la primii mei paşi în lupta pentru viaţă, pentru asigurarea existenţei şi independenţei mele sociale – şi nici nu aveam vârsta când entuziasmele tinereţii explică avântarea în necunoscut, în mrejele îmbătătoare ale unei fantezii pline de făgăduinţi. Nu: aveam douăzeci şi cinci de ani în 1898. Terminasem Facultatea de Litere şi Filosofie şi încercasem – nu o dată, dar zadarnic – să capăt un loc în învăţământ pentru a-mi asigura o viaţă independentă” , mărturisea Lucia Sturdza Bulandra, în volumul „Amintiri”.

lucia sturdza


În 1898 i s-a oferit şanse de a urca pe scena Teatrului Naţional, Petre Grădişteanu. Se spune că a fost angajată după doar  o singură probă. Aşa a urcat pe scenă în piesa ”Primul Bal” , interpretând rolul unei domnişoare aristocrate, răsfăţate şi cochete, care participă la primul bal în societate. În seara debutului a primit o telegramă de la bunica sa, în care aceasta scria: "Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène" ("Îţi interzic să porţi pe scenă numele tatălui tău". În ciuda ameninţării, tânăra de 25 de ani a urcat pe scenă şi şi-a interpretat rolul.

”Fără el, n-aş fi putut înfăptui nimic”

După debutul din 1898 s-a înscris la Conservator. Sub îndrumarea Aristizzei Romanescu a studiat arta dramatică şi s-a dedicat formării profesionale ca actor.

Pe Tony Bulandra l-a cunoscut în 1911 şi după ce au jucat în filmul ”Amor Fatal” s-au şi căsătorit.  Împreună cu soţul ei a înfiinţat în 1914 Teatrul Regina Maria, tranformat în Compania Bulandra.  „Fără el, fără sprijinul lui, fără calmul, tactul, modestia şi neclintita lui dragoste pentru teatru, n-aş fi putut înfăptui nimic, n-aş fi putut rezista atâtor greutăţi”, scria actriţa despre soţ, în volumul ” Amintiri”.

În timpul războiulu, Compania Bulandra s-a implicat în ajutorarea soldaţilor români de pe front. La Teatrul soţilor Bulandra s-au susţinut spectacole pentru strângerea de fonduri dedicate Crucii Roşii. În paralel cu activitatea de manager a Teatrului înfiinţat împreună cu Tony Bulandra, Lucia Sturdza Bulandra a continuat să presteza ca actriţă. A urcat pe scenă, a regizat spectacole şi a fost , de asemenea, profesoară de artă dramatică la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Timp de 30 de ani a format generaţii noi de actori printre care s-au numărat Dina Cocea, Radu Beligan sau Fory Etterly.

lucia sturdza

După război, şi-a vândut cărţile pentru a supravieţui

Compania Bulandra s-a desfiinţat după cel De-al Doilea Război Mondial.  Pentru Lucia Sturdza Bulandra  au urmat ani grei. Şi-a pierdut nu doar compania, ci şi soţul în 1943. Rămasă fără resurse financiare, actriţa a trăit o vreme din banii obţinuţi din vânzarea bunurilor personale şi mai ales a cărţilor din bibliotecă. Şansa i-a surâs din nou în 1947 când i s-a oferit un post de conducere la Teatrul Muncipal, devenit Teatrul Lucia Sturdza Bulandra.

A continuat să se dedice scenei şi despre toată viaţa sa pusă în slujba teatrului românesc a scris două cărţi: ”Actorul şi arta dramatic㔺i  ”Amintiri”. În timpul vieţii a primit numeroase distincţii precum Bene Merenti, clasa I, Meritul Cultural, clasa I şi clasa II, Vulturul alb , Ordinul Muncii, clasa I, Steaua Republicii, titlul de Artist al Poporului. Diva Bulandra a murit la vârsta de 96 de ani în urma unui accident stupid, după ce a căzut de pe o scară.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite