Femeile de la Junimea, „haremul lui Maiorescu“: Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca l-au vrăjit pe Eminescu, dar erau amantele criticului literar

Maiorescu a fost cel care a introdus damele la întâlnirile junimiştilor, spre nemulţumirea multora dintre scriitori şi spre disperarea Veronicăi Micle, care numea adunătura de dame ”Haremul lui Maiorescu”. Misogin recunoscut, criticul Titu Maiorescu nu admitea calităţile intelectuale ale damelor, însă aprecia compania sexului frumos.

Criticul, profesorul, juristul şi politicianul Titu Maiorescu a fost în epoca sa un misogin recunoscut. A rămas în istorie celebra sa replică prin care şi-a spus franc părerea despre reprezentantele sexului frumos: ”Cum am putea să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană e cu 10% mai mică?”.

În ciuda misoginismului său, Maiorescu a fost cel care a introdus „cuconetul cu veleităţi intelectuale şi cultural- artistice“ în cercul junimiştilor. Apariţia damelor n-a fost pe placul unor junimişti care au considerat că introducerea femeilor în şedinţele celebrei societăţi duceau la decăderea spiritului ei critic. ”Afară de aceasta, Maiorescu, înţelegând tot mai puţin, cum înaintează în vârstă, o petrecere de orice soi fără prezenţa femeilor, făcea tot felul de încercări de adunări literare la care asistau doamne tinere, frumoase şi inteligente, dar aceste întruniri nu erau de niciun folos pentru literatură”, povestea Iacob Negruzzi în ”Amintiri din Junimea”. 

Prezenţa doamnelor frumoase care îl încântau pe Maiorescu îi deranja pe junimiştii ale căror opere erau criticate în cadrul întâlnirilor. ”În prezenţa doamnelor era prea dureros pentru un tânăr autor de a se vedea criticat şi când Caragiale cu cuvântul său tăios şi cu caracterul său necruţător pocnea pe vreun tânăr ce citea o compunere a sa, cu o observaţie atingătoare şi puţin politicoasă în formă, se lăţea deodată un sentiment penibil în toată adunarea”, mai spune Negruzzi.

Veronica Micle a numit damele din societate ”Haremul lui Maiorescu”

”Haremul lui Maiorescu” a fost denumirea dată de Veronica damelor de la Junimea, denumire pe care a preluat-o, influenţat, şi marele poet Eminescu. Veronica avea motive personale pentru care detesta damele de la Junimea. Ştia că iniţiativa îi aparţine lui Maiorescu, iar pe critic îl ura pentru faptul că se opusese căsătoriei ei cu Eminescu. Scurtul amor al lui Eminescu pentru Mite Kremnitz, ”sultana” din haremul de la Junimea, a făcut-o să dezaprobe şi mai tare prezenţa damelor în societatea condusă de Maiorescu. 

Într-o scrisoare adresată lui B. Petriceicu Hasdeu, în 1880, Micle face afirmaţii sarcastice în legătură cu „cuconetul“ permis la întâlnirile junimiştilor: ”Domnul Maiorescu a trebuit până şi în privinţa căsătoriei mele cu Eminescu să-şi ilustreze fiinţa căci, după numeroase experienţe, a decis că dl. Eminescu va renunţa la alianţa proectată. Nu-i locul, nici timpul aici pentru a face comentarii şi asupra liricului poet, destul că s-a purtat cu mine aşa cum numai persoane din cercul literare al d-lui Maiorescu putea să se poarte, cerc care de alminterea însuşi Eminescu îi dă graţiosul nume de Haremul lui Maiorescu în care M-me Kremnitz e sultana favorită. Dar ce vreţi, scopul scuză mijloacele ..”

În ciuda clevetirilor legate de prezenţa damelor la întruniri, Maiorescu a continuat să se bucure de femeile de la Junimea. ”Titu Maiorescu, în schimb, spre deosebire de alţii, se simţea în elementul său cel mai agrebil în prezenţa atât de mult cultivată a cuconetului din jur care alcătuia haremul său junimist, cu toate că, despre sexul slab avea, alminteri, păreri deloc măgulitoare”, scrie C. Popescu Cadem în ”Titu Maiorescu în faţa instanţelor şi documentelor”.

Mite Kremnitz, gazda junimiştilor, amanta lui Maiorescu

Sultana haremului lui Maiorescu, aşa cum a numit-o Micle, a fost nemţoaica Mite Kremnitz, cumnata criticului care conducerea Junimea. În 1875, doctorul Wilhelm Kremnitz, cumnatul lui Maiorescu, împreună cu soţia sa, Mite, se mută la Bucureşti, în casa din str. Vestei. Mite devine amanta lui Maiorescu, spre disperarea soţiei acestuia Clara şi spre deznădejdea soţului lui Mite, doctorul Wilhelm Kremnitz.

În casa lui Mite, la Bucureşti, s-au întrunit de multe ori şedinţele junimiştilor, unde era prezentă toată elita societăţii, în frunte cu Eminescu. ”Mite i-a fost stăpâna inimii şi a patimilor lui erotice mai bine de un deceniu şi ea i-a dăruit şi un fiu”, mai notează C. Popescu Cadem despre relaţia lui Maiorescu cu Mite.

Câţiva ani, Mite a fost o prezenţă constantă în societatea scriitorilor şi poeţilor de la Junimea. În casa nemţoaicei, întreţinută de Titu Maiorescu care plătea o rentă lunară, se întruneau seara, în cerc restrâns, junimişti de renume precum Eminescu sau Slavici. După ce Maiorescu a înlesnit ca lui Mite Eminescu să-i predea lecţii de limba română, poetul a sfârşit îndrăgostindu-se de blonda nemţoaică. Ei i-a dedicat Eminescu poezia ” Atât de fragedă...”. 

Eminescu a fost vrăjit de frumuseţea nemţoaicei, după cum Mite a recunoscut  în cărţile scrise după idilă. Un episod din zilele în care Eminescu îi preda lecţii de gramatică a fost descris chiar de Mite în cartea „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu“, publicată în 1933 :„A doua zi nu îl aşteptai la lecţie şi nici la masă, eram poftită de bărbatul meu la un dineu. Eu eram gata îmbrăcată şi îmi luam rămas bun de la copil în sufragerie, când se auzi soneria şi fu anunţat Eminescu. Uitase că rugasem să nu vie. Mersei în întâmpinarea lui, tristă că trebuie să plec şi-l întrebai dacă n-aş putea măcar să îi pregătesc masa. El refuză şi se uită la mine cu ochi arzători. «Cât de frumoasă eşti dumneata», spuse el, tărăgânând vorba. Privirile lui le simţeam ca o durere nespusă. Ceea ce dorisem se realizare, fericirea lui atârna numai de mine”.

Lui Maiorescu, îndrăgostit de „sultana“ de la Junimea, noua pasiune a lui Eminescu nu i-a picat bine. „Lui Maiorescu nu îi plăcea deloc că-l găsea pe Eminescu la noi... Vorbi cu mine în această privinţă în mai multe rânduri, începuse să râdă de Eminescu în faţa mea şi mă întreba dacă nu cumva uitasem să-l fac să simtă distanţa socială care ne separa”, povesteşte Mite în memorii.

Despre primul copil al lui Mite, născut în 1876 şi botezat Georg Titus, se spune că ar fi fost copilul lui Maiorescu. În 1885, sultana de la Junimea a adus pe lume al doilea copil, Emanoil, rod al unei relaţii extraconjugale pe care nemţoaica o avusese cu regele Carol I. ”Acest ultim descendent al Mitei care ar fi avut sânge regal a crescut ca şi Georg Titus în saloanele mamei, la seratele Junimii, de pe un genunchi pe altul al membrilor societăţii, frecvent întâlnite la familia Kremnitz”, mai notează C. Popescu Cadem în ”Titu Maiorescu în faţa instanţelor şi documentelor”.

Clepatra Lecca, cealaltă amantă a lui Maiorescu

În cercul doamnelor de la Junimea bucureşteană care alcătuiau ”haremul lui Maiorescu” o prezenţă constantă a fost Cleopatra Lecca (Poenaru). A fost invitată de Maiorescu, încă de la începutul şedinţelor ”mixte”. Motivul atragerii ei a fost acelaşi: criticul se înamorase de prezenţa fizică agreabilă a Cleopatrei. 

”Cleopatra era în vremea aceasta (1876) a reluării la Bucureşti a reuniunilor junimiste în vârstă de aproximativ treizeci şi nouă de ani şi păstra încă, cu toate acestea, atributele trăsăturilor din tinereţe”, scrie despre Lecca C. Popescu Cadem.

Clepatra era prezentă cu regularitate la şedinţele junimiştilor, unde asculta cu interes lecturile şi disputele pe marginea lor, dar în special criticile lui Maiorescu. Eminescu cade şi el pradă farmecelor Cleopatrei şi sfârşeşte prin a se îndrăgosti de ea. Poetul îi dedică ”Pe lângă plopii fără soţ”, după lungi plimbări pe strada Cleopatrei în aşteptarea unui semn de la aceasta. Poetul şi-a pus pe hârtie pasiunea pentru Cleopatra, nu numai în poezii, ci şi în scrisorile trimise doamnei de pe strada cu plopi fără soţ.

 „Ei bine, fii a mea ... nu o noapte întreagă ...  ceea ce n-aş fi cerut ... ci o oră, o singură oră ... şi-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el ... Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat... gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc... dacă plătesc amorul meu cu viaţa – să plătesc cu el un moment de fericire”, îi scria Eminescu muzei care i-a inspirat ”Pe lângă plopii fără soţ”, dar care era amanta lui Maiorescu. Cleopatra nu i-a răspuns însă avansurilor, rămânând fidelă criticului Maiorescu, cel pentru care era prezentă la întrunirile junimiştilor.