Filmul complet al „operaţiunii microfonul“. Cum a fost păcălită Carmen Dan, ce rol a avut sora ei şi cine a plantat de fapt microfonul în casa ministrului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii de la Parchetul General au clasat dosarul deschis în legătură cu dispozitivul de înregistrare găsit în locuinţa ministrului de Interne, Carmen Dan. Povestea din spatele „operaţiunii microfonul“ este însă una de film.

Televiziunile şi site-urile de ştiri au „explodat” la sfârşitul lunii noiembrie 2017, când ministrul Carmen Dan anunţa la televizor că a găsit într-o priză din apartamentul în care locuieşte cu chirie un dispozitiv de ascultare. „Am găsit în locuinţa mea un dispozitiv care, după prima verificare, pare un dispozitiv de înregistrare audio (...) într-una dintre camerele din apartamentul în care locuiesc. Fac precizarea că nu locuiesc într-o locuinţă a RAAPPS-ului şi în momentul în care am descoperit acest dispozitiv am procedat aşa cum era normal şi firesc - am sesizat organul competent, Poliţia Română, care a făcut demersurile necesare. Înţeleg că s-a înregistrat un dosar penal”, anunţa ministrul Carmen Dan în 29 noiembrie 2017.

După o anchetă de aproximativ jumătate de an, procurorii care au investigat cazul au clasat dosarul. Surse apropiate Ministerului de Interne, care au dorit să îşi păstreze anonimatul, au declarat pentru „Adevărul” că povestea microfonului este una savuroasă, dispozitivul fiind plantat în casa ministrului de doi bărbaţi, foşti ofiţeri de informaţii, chemaţi de sora ministrului să facă o „deparazitare” în apartamentul lui Carmen Dan. Sursele „Adevărul” au dezvăluit şi filmul complet al operaţiunii.

Filmul operaţiunii „microfonul”. Sora ministrului şi prietenul de la mănăstire

Povestea microfonului din casa ministrului Carmen Dan începe în luna martie a anului 2017, când sora ministrului Carmen Dan, Simona Cristina Stan, vizitează o mănăstire din Bucureşti. Aici, sora lui Carmen Dan îl cunoaşte pe Marian Creţu, un bărbat cu care leagă o relaţie de prietenie. În august 2017, sora ministrului îi cere lui Creţu să o ajute cu verificarea unei locuinţe care aparţine unei persoane importante, fără a spune despre cine e vorba.

Bărbatul o pune pe femeie în legătură cu Mihail Bercaru, detectiv particular şi patronul unei firme de profil. După doar câteva zile, sora ministrului merge cu Bercaru şi Creţu la apartamentul lui Carmen Dan. În apartament nu este găsit niciun dispozitiv de ascultare, iar la scurt timp cei doi bărbaţi află că apartamentul verificat, despre care ştiau că este al unei persoane din Guvern, este locuinţa lui Carmen Dan.

Mutarea şi o nouă „deparazitare”

În luna noiembrie 2017, ministrul Carmen Dan se mută într-un alt apartament. Chiar dacă avea dreptul la protecţie contrainformativă şi în locuinţa sa din partea instituţiilor specializate ale statului, justificând că nu vrea să se interpreteze că foloseşte instituţiile statului în scop personal, Carmen Dan îi cerere surorii sale, Cristina Simona Stan, să se ocupe de verificarea apartamentului, astfel încât ministrul să se asigure că nu este ascultat.

Tot prin intermediul prietenului cunoscut la mănăstire, sora lui Carmen Dan îl contactează pe Mihail Bercaru pentru operaţiunea de „deparazitare”. În 29 noiembrie 2017, în jurul prânzului, Bercaru ajunge la apartamentul lui Carmen Dan, însoţit de Cătălin Coman, şi acesta fost ofiţer de informaţii. Cei doi poartă cu ei un geamantan în care se află aparatura pentru verificare.

Microfonul şi alerta

Sora lui Carmen Dan îi primeşte pe cei doi bărbaţi în apartament, iar verificările sunt realizate de Cătălin Coman. La un moment dat, Coman o cheamă pe sora ministrului de Interne şi-i arată un dispozitiv de înregistrare pe care l-ar fi descoperit într-o priză de telefonie. Alertată de sora sa, Carmen Dan pleacă de la minister într-un suflet şi ajunge acasă. Aici i se prezintă microfonul, scos deja din priza în care ar fi fost găsit şi pus într-o cutie de plastic. Ministrul pune mâna pe telefon şi sună la IGPR, anunţând grozăvia. În aceeaşi zi, Carmen Dan depune plângere pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private, iar seara anunţă la televizor găsirea microfonului în locuinţa sa.

Ancheta care a scos la iveală farsa

Sursele „Adevărul” au declarat că plângerea lui Carmen Dan a fost tratată cu foarte mare seriozitate, fiind efectuată o cercetare minuţioasă. După descoperirea mai multor probe care arătau că microfonul nu era unul funcţional şi nici nu putea fi montat în interiorul prizei fără a putea fi observat, anchetatorii au verificat cartela SIM aferentă dispozitivului, despre care aveau să constate că a fost cumpărată în octombrie 2017 de la un magazin Vodafone.

Cumpărătorul nu a putut fi identificat, dar analiza apelurilor efectuate pe numărul cartelei din dispozitivul de ascultare avea să scoată la iveală că în ziua în care cartela a fost cumpărată, numărul acesteia a fost apelat de pe numărul de telefon care îi aparţine lui Cătălin Coman, exact omul care i-a verificat casa lui Carmen Dan şi a „găsit” microfonul.

Greşelile de amatori ale „spionilor” lui Carmen Dan

Proba-cheie din dosar avea să fie oferită chiar de Cătălin Coman. La o zi după verifcările făcute în casa lui Carmen Dan, dându-şi seama că poate fi identificat după cartela din dispozitivul de ascultare, Coman a apelat-o pe sora ministrului, spunându-i acesteia că în momentul în care a găsit microfonul a vrut să verifice dacă aparatul funcţionează şi a scos din el cartela pe care o avea, introducând cartela sa personală. Astfel, Coman i-a oferit surorii lui Carmen Dan o cartelă nouă, spunându-i că aceasta se afla de fapt în aparat. A doua cartelă a ajuns astfel şi ea la anchetatori (nu este foarte clar dacă această a doua cartelă SIM a fost predată anchetatorilor de către sora ministrului sau chiar de către Carmen Dan, dar cert este că ea a ajuns de la Simona Cristina Stan la anchetatori).

Când au analizat noua cartelă, anchetatorii aveau să descopere că aceasta a fost cumpărată la o zi după „găsirea” microfonului din casa lui Carmen Dan, fiind practic imposibil ca acea cartelă să se afle în aparat la momentul descoperirii dispozitivului de ascultare. După ce au aflat de unde a fost cumpărată cartela şi ora la care a fost achiziţionată, ancehtatorii au verificat imaginile de pe camerele de supraveghere din magazin, constatând că cel care a cumpărat cartela este tocmai Cătălin Coman, care a împrumutat dispozitivul de la Sterian Teodor, patron al unei firme de detectivi particulari şi vizat de DNA în dosarul Apa Nova.

Scopul real al operaţiunii "microfonul" poate fi doar bănuit

Astfel, procurorii au ajuns la concluzia indubitabilă că microfonul din casa ministrului Carmen Dan a fost montat chiar de Coman şi Bercaru, chemaţi să verifice dacă locuinţa ministrului este „mobilată” cu dispozitive de ascultare. Pentru că faptele „meseriaşilor” nu pot fi considerate fapte penale, procurorii au dispus clasarea. Oficial, nu se cunoaşte motivul pentru care Coman şi Bercaru au pus la cale farsa cu microfonul.

Surse importante au declarat că una dintre variantele pe care se merge este aceea că artizanii afacerii „microfonul” au urmărit să îi câştige încrederea lui Carman Dan. Concret, Coman şi Bercaru, nu ar fi intuit că ministrul de Interne va face publică povestea, urmând ca ei să apară ca oameni în care Carmen Dan poate să aibă oricând încredere. Carmen Dan a anunţat, însă, că este urmărită ilegal în locuinţa sa, iar tot planul "meseriaşilor" a fost dat peste cap. 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite