FOTO Povestea „Casei cărţilor“ din Zimnicea. De la locuinţă de boieri, sediu de Miliţie la depozit şi bibliotecă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea Bibliotecii din Zimnicea  FOTO: Florina Pop
Clădirea Bibliotecii din Zimnicea  FOTO: Florina Pop

Circa 50.000 de cărţi aşteaptă să fie împrumutate şi citite din clădirea Bibliotecii Orăşeneşti din Zimnicea, imobil câştigat în instanţă de moştenitorul fostului proprietar. Nimeni nu a venit să ia în proprietate clădirea care necesită lucrări de reabilitare. Mare parte din cei care trec pragul bibliotecii sunt elevi şi pensionari.

O veche şi frumoasă clădire, câştigată în instanţă de urmaşul celei desproprietărite de comunişti, găzduieşte, de aproape jumătate de veac, Biblioteca Orăşenească „Miron Radu Paraschivescu“ din Zimnicea. 

Mulţi dintre cei ce îi trec pragul sunt elevi şi pensionari, iar cele mai cerute volume sunt cărţi ce se studiază la şcoală, critică literară şi romane de acţiune, spune bibliotecara Camelia Negru, în vârstă de 47 de ani. Sunt circa 50.000 de cărţi din toate domeniile care aşteaptă să fie răsfoite şi citite.

„După Revoluţie a fost revendicată de un nepot (n. r. al proprietarei dezmoştenite de comunişti, Alexandrina Busuiocescu), care a câştigat clădirea în instanţă, de aceea nu este renovată“, afirmă bibliotecara. Îşi aminteşte că în urmă cu 10 ani urmaşul ar fi venit să vadă clădirea. Se bănuieşte că nepotul Alexandrinei Busuiocescu ar fi murit.

biblioteca din zimnicea foto florina pop

Camelia Negru mai ştie că imobilul a devenit bibliotecă orăşenească la vreo doi-trei ani după cutremurul din 1977, iar înainte a funcţionat Poliţia (n. r. Miliţia, în acele vremuri) – care nu avea clădirea de azi – , iar apoi a servit ca loc de depozitare a aparaturii medicale a Spitalului Zimnicea, situat vis-a-vis. Acelaşi lucru îl spun şi reprezentanţii Primăriei Zimnicea într-o cerere pe Legea 544.

Primul proprietar al frumoasei clădiri ar fi fost Alexandrina Busuiocescu, desproprietărită în 1969 de comunişti. Femeia ar mai fi locuit acolo între anii 1974-1975, susţin reprezentanţii Primăriei Zimnicea, iar apoi a fost dusă la un azil de bătrâni din judeţul Bacău, unde a şi murit în 1979. Cu un an înainte să moară, bătrâna „a încasat o despăgubire plafonată de valoare de 40.000 de lei“, arată o hotărâre a Consiliul Popular Zimnicea din octombrie 1978.

Vârstnica a murit şi cum nimeni nu s-a interesat de deschiderea succesiunii, administraţia din Zimnicea susţine că a publicat în Monitorul Oficial deschiderea succesiunii.

biblioteca din zimnicea foto florina pop

După Revoluţie, în 1995, cei exproprietăriţi de comunişti au primit bunurile înapoi. Aşa s-a înâmplat şi cu Alexandrina Busuiocescu. Abia în septembrie 2001, Emilian Ionescu din Craiova, un urmaş de-al acesteia - cum atestă certificatul de moştenitor 363/20 august 1997 - , a cerut casa strămoaşei înapoi şi, deşi a câştigat-o în instanţă, nu a venit să o ia în folosinţă.

Potrivit unei adresei din octombrie 1978 a Consiliului Popular Zimnicea, imobilul „avea o locuinţă în suprafaţă construită de 296,83 metri pătraţi, anexe în suprafaţă de 164,70 metri pătraţi şi teren în suprafaţă de 250 metri pătraţi - toate fiind evaluate - hotărârii Consiliul Municipal Zimnicea 1676/1959 la 47.467 lei – 43.634 pentru locuinţă, 3.458 lei pentru anexe şi 375 lei pentru 250 metri pătraţi terenul aferent locuinţei“.

informatii primaria zimnicea

Casa are o arhitectură specifică caselor din zona de sud a ţării. „Nu avem informaţii cu privire la anul construirii imobilului, şi nici a stilul arhitectural folosit“, mai precizează reprezentanţii Primăriei Zimnicea.

Mai puteţi citi: 

Românul din Teleorman care munceşte 14 ore pe zi în Anglia: „Vrei să faci o schimbare? Dă tu exemplu!“

 

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite