Implementare întârziată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. La unitatea modernizată cu fonduri europene n-au ajuns şi paturile noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
spital

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria, unitate inclusă într-un amplu program de reabilitare finanţat cu fonduri europene, ar fi trebuit să fie recepţionat integral în decembrie 2015. Termenul de implementare s-a amânat însă până în 2016, deoarece unitatea nu a primit paturi.

Decembrie 2015 a fost ultimul termenul final de recepţionare a investiţiei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alexandria. Cea mai mare unitate spitalicească din Teleorman a intrat într-un amplu proces de reabilitare şi modernizare, finanţat prin Programul Operaţional Regional, începând cu anul  2012.  Startul investiţiei s-a dat de la bun început cu întârziere, având în vedere că  contractul de finanţare semnat în 2010, prevedea finalizarea în 2012. Cum lucrările au început însă abia în toamna anului 2012, termenul de finalizare a fost devansat cu încă 24 de luni.  

Unitatea n-a fost gata nici în 2014, pentru că pe parcursul lucrărilor de consolidare la clădirea spitalului s-au descoperit probleme care au necesitat efectuarea de lucrări suplimentare. Printre problemele aparute au fost fisurile din structura de rezistenţă, descoperite la momentul decopertării pereţilor clădirii. A urmat o nouă amânare a implementării proiectului până în 2015. Dacă la partea de reabilitare şi modernizare a clădirii propriu-zise, lucrările s-au menţinut în grafic, la partea de dotări au apărut noi probleme.

Unitatea nu a primit paturile de la firma care a câştigat licitaţia

Decembrie 2015 a fost termenul final până la care unitatea spitalicească ar fi trebuit să primească paturile. SC Novamed SRL, firma care a câştigat licitaţia pentru paturi, noptiere şi un sistem informatic performant nu şi-a onorat însă contractul. Consiliul Judeţean Teleorman, beneficiarul investiţiei,a solicitat din acest motiv o prelungire a contractului de finanţare până în 2016.

”Partea de construcţii plus montaj suntem în recepţie. În cadrul proiectului au fost prevăzute patru loturi în urma cărora s-au achiziţionat anumite bunuri care au intrat în dotarea spitalului judeţean , mobilier medical, nemedical, aparatură medicală plus un sistem informatic. Din cele patru loturi, trei loturi au fost finalizate şi respectivele bunuri au intrat în dotarea spitalului. Pentru cel de-al patrulea lot care prevede furnizarea paturilor, a unor bunuri medicale şi a unui sistem informatic suntem  în situaţia în care trebuie să reluăm procedura pentru că cel care a câştigat această licitaţie nu şi-a onorat  obligaţia de a preda bunurile prevăzute în contract în termenul stipulat în contract, drept pentru care suntem nevoiţi să prelungim contractul de finanţare conform instrucţiunilor primite de la  ADR Sud Muntenie până la data de 30.06.2016”, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea. 

spital judetean

Paturile vor fi cumpărate pe banii Consiliului Judeţean

Potrivit şefului CJ Teleorman, în următoarea perioadă se va relua procedura de licitaţie pentru lotul de bunuri nechiziţionate până acum. Aici sunt incluse paturile, noptierele şi un modern sistem informatic. Banii pentru achiziţionarea respectivelor bunuri vor fi suportaţi din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman, deşi iniţial cheltuielile erau prevăzute a fi suportate din finanţarea externă. Autorităţile susţin însă că sumele vor fi recuperate, pentru că firma care nu şi-a respectat obligaţiile contractuale va fi acţionată în instanţă. 

”Restul bunurilor vor fi achiziţionate pe banii Consiliului Judeţean, dar aceasta sumă o vom recupera de la firma pe care o acţionăm în instanţă”, a mai spus preşedinetele CJ Teleorman.

Termenul de implementare a proiectului de modernizare a Spitalului Judeţean  a fost prelungit, mai nou, până la data de 30 iunie 2016. Până în prezent, la spital au fost finalizate şi au fost recepţionate deja lucrările care ţin de partea de construcţii şi montaj. Printre bunurile achiziţionate şi ajunse în spital, în cadrul proiectului se numără  veselă şi aparatură medicală şi nemedicală. Pentru paturi, noptiere, măsuţe şi  sistemul informatic va urma o nouă licitaţie.

Întrebat dacă activitatea medicală este afectată de lipsa paturilor noi , şeful CJ a declarat :”Nu este afectată activitatea medicală. Putem spune că ceea ce ţine de condiţiile hoteliere nu este la standardele prevăzute în contractul de finanţare, din cauza nelivrării acestor bunuri, dar ceea ce ţine de condiţile medicale nu este afectat”.

Proiect început în 2012

Contractul de finantare pentru proiectul „Reabilitare Spital Judeţean de Urgenţă Alexandria, judeţul Teleorman” a fost încheiat pe 17.08.2010 si termenul de finalizare al proiectului a fost, initial, 17 decembrie 2012. 

Lucrările au demarat însă cu întârziere, abia în noiembrie 2012. De la primul termen, din varii motive şi prin acte adiţionale la contract, termenul de finalizare a fost amânat de mai multe ori. Valoarea totală iniţială a a proiectului a fost de 88.361.771,89 lei, din care valoarea totală eligibilă 67.926.908,34 lei

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite