Alexandria

articolul anterior articolul urmator

Iubirea interzisă dintre principele Ferdinand şi Elena Văcărescu, care a dat naştere celebrei replici: „Majestate, aiasta nu se poate!“

4
3 Aug 2015 02:15:39
Autor: Elisabeth Bouleanu
Elena Văcărescu şi Regele Ferdinand FOTO wikipedia.ro
Elena Văcărescu şi Regele Ferdinand FOTO wikipedia.ro

Elena Văcărescu, strănepoata celebrului Ienăchiţă Văcărescu, şi principele Ferdinand au trăit în adolescenţă una dintre cele mai frumoase poveşti de iubire din istoria Casei Regale a României. Legile ţării şi miniştrii regelui Carol au înăbuşit-o, însă, din faşă.

Într-o altă epocă, în care Constituţia României n-ar fi interzis căsătoriile regale între români, Elena Văcărescu ar fi putut fi soţia regelui Ferdinand şi regina României. Timpurile şi legile s-au opus însă iubirii dintre Ferdinand şi Elena. Primul s-a căsătorit aşa cum i-a dictat rangul, iar Elena a ajuns în exil rămânând pentru tot restul vieţii femeia unui singur bărbat.
 
Elena Văcărescu, strănepoata celebrului Ienăchiţă Văcărescu şi nepoata lui Iancu Văcărescu s-a născut pe 21 septembrie 1864 la Bucureşti. Mândră de originile ei, Elena Văcărescu scria în memorii: "Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară".
 
Descendenta Văcăreştilor a avut parte de o educaţie şi o creştere alese, cu guvernantă britanică, cu profesori particulari şi cu toate premisele pentru a deveni un om de cultură. Titu Maiorescu şi Vasile Alecsandri s-au numărat printre cei care au recunoscut talentul timpuriu al tinerei, îndemnându-i părinţii să o trimită la studii în străinătate.

Tânăra Elena Văcărescu ajunge să studieze la Paris filosofie, estetică, artă poetică şi istorie. La Paris, în 1886, publică primul volum de poezii - ”Chants d’Aurore”, pentru care primeşte un premiu din partea Academiei Franceze. Doi ani mai târziu, revine în ţară şi ajunge domnişoară de onoare în suita reginei Elisabeta. Având aceleaşi preocupări literare, Elena devine favorita primei doamne a ţării, regina poetă Carmen Sylva.

Domnişoara de onoare şi principele
 
Se spune că regina ar fi regăsit în Elena Văcărescu fiica pe care şi-o dorise. Singurul copil pe care îl avusese Elisabeta fusese o fiică, care murise la numai 4 ani. Elisabeta şi regele Carol nu au mai avut copii niciodată şi, în lipsa urmaşilor, se stabilise deja că viitorul rege va fi nepotul Ferdinand care fusese adus la curtea regală şi pregătit pentru a urca pe tron.

Sub ochii reginei Elisabeta, între domnişoara sa de onoare preferată, Elena Văcărescu, şi principele Ferdinand se înfiripă o frumoasă prietenie. Elena Văcărescu a fost cea care l-a iniţiat pe principe în literatura românească şi i-a insuflat dragostea pentru poezie. Sub ochii reginei, prietenia celor doi s-a transformat în idilă. Viitorul rege al României, Ferdinand, „mic de statură, cu urechi clăpăuge, crăcănat şi foarte timid”, o cucereşte pe frumoasa Elena. Se spune că relaţia a fost încurajată de regina Elisabeta, care nu a  văzut impedimente într-o eventuală căsătorie a celor doi amorezi. Preocupat cu treburile ţării, regele Carol n-a observat, o vreme, idila dintre domnişoara de onoare şi principe.
 
Logodnă în bibliotecă
 
Elena Văcărescu şi principele Ferdinand, acoperiţi de regina Elisabeta, au avut parte de câteva luni de iubire înflăcărată. Principele era nelipsit din suita de domnişoare de onoare a reginei, tot aşa cum Elena Văcărescu era domnişoara de onoare care urma familia regală peste tot. Cu consimţământul reginei, cei doi s-au logodit în biblioteca palatului regal.

Regina Elisabeta nu era singura care vedea în amorezi un cuplu perfect. Desele apariţii în public ale celor doi îndrăgostiţi  erau privite de mulţime ca ieşiri ale moştenitorilor regali. O astfel de apariţie şi-au făcut Elena Văcărescu şi principele Ferdinand, la Câmpulung Muscel, în luna mai 1891, cu prilejul unei excursii a familiei regale.

”Familia regală cu principele moştenitor Ferdinand şi toţi curtenii şi doamnele de onoare au fost în escursiune în judeţul Muscel. Au vizitat Rucărul, defileul Dâmbovicioarei, au intrat în peşteră şi au ieşit la Pajura. Dar în această călătorie, printre brazi , mesteacăni şi anini s-a născut o dragoste. Principele moştenitor s-a înamorat de d-şoara Elena Văcărescu, doamna de onoare a reginei Elisabeta. Dragostea a fost înconjurată de regină. Regina este poetă pentru că era Carmen Sylva, iar regina uitând că măritişurile şi însurătorile celor destinaţi să poarte Coroana şi sceptrul se fac sub controlul raţiunii politice a susţinut căsătoria din dragoste a celor doi tineri care se iubeau”, scrie C. Baclabaşa în volumul ”Bucureştii de altă dată”.


”Majestate, aiasta nu se poate!”
 
Când idila a ajuns la urechile lui Carol, regele n-a respins, iniţial, ideea unei căsătorii între cei doi. Avocatul apărării celor doi amorezi a fost regina Elisabeta care a  încercat să-l convină pe rege că o căsătorie făcută între un Hohenzollern şi o româncă va lega şi mai strâns dinastia de poporul român. ”Rasa puţin degenerată a Hohenzollernilor, fiindcă e veche, regenerată cu un vlăstar dintr-o rasă mai tânără şi mai viguroasă va da urmaşi plini de viaţă dinastiei”, i-ar fi spus Elisabeta regelui Carol, după cum notează C. Baclabaşa.
 
Regele a împărtăşit ideea reginei, însă perspectiva căsătoriei s-a împotmolit în faţa consiliului de ministrii. Miniştrii aristocraţi cu putere de decizie au invocat Constituţia ca pavăză împotriva căsătoriei celor doi îndrăgostiţi. Potrivit Constituţiei, căsătoria regală trebuia să aibă loc cu reprezentanta unei curţi regale din străinătate, din raţiuni politice.
 
”La stăruinţele reginei, Lascăr Catargiu a răspuns: «Majestate, aiasta nu se poate!». Faţă de stăruinţele reginei care punea înainte ca argument înflăcăratul amor al principelui şi teama ca prinţul să nu aleagă o soluţie disperată, Lascăr Catargiu a răspuns: «Eu, Maiestate, nu spun că prinţul nu poate lua în căsătorie pe d-şoara Văcărescu, o poate lua, însă în cazul aista  trebuie să rămâie simplu particuler»”, mai notează C. Baclabaşa în ”Bucureştii de altă dată”.
 
Carol a fost ”ameninţat” de miniştrii că locul pe tron va fi luat de fratele lui, Wilhem, dacă Ferdinand îşi va uni destinul cu Elena Văcărescu. În aceste condiţii, Carol a făcut tot posibilul să-l împiedice pe Ferdinand să se însoare cu aleasa inimi.
 
Călăii din consiliul de miniştrii le-au decis soarta
 
Zilele de fierbere şi nelinişti, după aflarea idilei, au fost evocate de Elena Văcărescu în memorii: „Întoarcerea noastra din plimbarea idilică de la Cîmpulung nu a fost lipsită de amărăciune. La Bucureşti încă de la primele audienţe pe care le acorda Regele află că taina logodnei noastre fusese dezvăluită. Dojana lui nu a fost blîndă. Am plecat capul, dîndu-mi seama că iubirea noastră fusese dată în vileag… Regele ne surghiuni pe Regina, pe prinţ şi pe mine în fundul micului apartament atit de primitor altădată, devenit acum “camera de tortură… De-a lungul acelor după amiezi chinuitoare auzeam venind din curte zgomotul trăsurilor acestor rău prevestitori: soseau cîte unul sau mai mulţi deodată, cu pasul solemn, întunecat la faţă, pe chipul lor neputîndu-se citi nimic. Veneau unul după altul să-si îndeplineasca rolul de călău…”.

 
”Călăii”, aşa cum îi numea Elena Văcărescu pe miniştii care deliberau căsătoria regală, l-au pus pe Ferdinand să aleagă: tronul României sau Elena Văcărescu. Iar Ferdinand a ales să fie rege.
 
S-au revăzut o singură dată
 
Regina Elisabeta a fost trimisă într-un lung exil de doi ani, după ruperea idilei, timp în care i-a găsit lui Ferdinand nevastă: Maria de Edinburg, nepoata de fiu a reginei Victoria a Marii Britanii. Ferdinand s-a căsătorit cu regina Maria în 1892. Iubirea lui cu Elena era deja istorie.
 
Elena Văcărescu a plecat la Paris, după ce Ferdinand a ales tronul, în defavoarea iubirii lor.  Nu există mărturii că între cei doi a existat o corespondenţă. Se ştie că s-au revăzut o singură dată, ani mai târziu, când Ferdinand era rege, în 1926. Aflat într-o vizită în Franţa, împreună cu soţia sa, regina Maria, Ferdinand a dorit să o vadă pe Elena Văcărescu, cea care i-ar fi putut fi regină. Întâlnirea a avut loc la hotelul Ritz din Paris. Se spune că la discuţie ar fi asistat şi regina Maria, care a preferat într-un final să se retragă pentru a îi lăsa pe singuri pe foştii îndrăgostiţi. Un an mai târziu, în 1927, Ferdinand s-a stins din viaţă.

 
Femeia unei singure iubiri
 
Elena Văcărescu a rămas toată viaţa femeia principelui pe care l-a iubit în tinereţe. Nu s-a căsătorit niciodată şi memoriile ei nu amintesc altă poveste de dragoste. Şi-a dedicat viaţa literaturii şi a fost un ambasador al poporului român. A rămas în Franţa până la finalul vieţii. Despre ţara care a adopat-o scria : „Pentru mine Franţa rămâne ţara care a primit solia mea românească, ţara care, înţelegându-mi misiunea, mi-a înlesnit-o cu o generozitate pe care renunţ să o descriu în culori ditirambice”. Nu şi-a uitat niciodată originile, aşa cum n-a uitat povestea de iubire care i-a marcat destinul. În ”Dragoste eternă”, una dintre cele mai cunoscute poezii ale poetei Elenei Văcărescu, se poate citi, printre rânduri, drama unei mari iubiri :
 
 “Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniştitul început
Şi până-n ceasul de acuma, mai sumbru şi mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.
Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.
Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.”
 
Ambasador al culturii române
 
Elena Văcărescu a publicat în limba franceză şase volume de versuri, a fost o prezenţă activă şi apreciată în lumea culturală a Parisului. A scris proză, piese de teatru, poezii şi a făcut traduceri. A militat pentru Independenţa României şi pentru realizarea Marii Uniri din 1918. În 1919 a fost numită de către regele României  secretar general al Asociaţiei Române pe lângă Societatea Naţiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Câtă vreme a făcut parte din lumea literară pariziană a militat pentru valorile literare româneşti. Ea a fost cea care a tradus şi a publicat în revistele din Franţa poeziile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Octavian Goga, Lucian Blaga.„Avem, acolo, în capitala Franţei, o româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care [...] îşi afirmă cu orgoliu şi originea, şi sufletul românesc [...]. O asemenea personalitate onorează două literaturi”, scria despre Elena Văcărescu, Camil Petrescu.
 
În 1925, este primită în rândurile Academiei Române. Franţa a recompensat-o, în 1927, cu Legiunea de Onoare. Elena Văcărescu a deschis la Paris, în propriul ei apartament, un salon literar fondat împreună cu Nicolae Iorga Dimitrie Gusti şi Octavian Goga. Salonul său literar era frecventat de personalităţi precum Victor Hugo sau Marcel Proust, care i-au apreciat scrierile.
 
În 1927, a înfiinţat  „Biblioteca universală pentru sprijinirea traducerilor”. După al doilea război mondial a fost numită consilier cultural pe lângă Ambasada României. A murit la vârsta de 83 de ani, pe 17 februarie 1947, la Paris lăsând prin testament Academiei Române o mare parte din averea Văcăreştilor. În testament şi-a trecut şi gândurile de dragoste pentru patrie : „Toată activitatea mea de aproape o jumătate de veac a fost consacrată intereselor neamului nostru, căutând să strâng raporturile dintre Franţa şi România. Franţa, care a fost pentru mine a doua patrie şi unde din fericire numele meu este şi va rămâne simbolul celor două popoare pe care le slăvesc”. La 12 ani de la moarte, în 1959, osemintele i-au fost  fiind în ţară, fiind înhumate în cripta Văcăreştilor din cimitirul Bellu. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Utilizator Adevărul
3.08.2015, 16:05:11

Comentariu considerat abuziv.

Nicolae Moromete
3.08.2015, 16:52:43

Daca esti tanara, lucrez eu la tine, te si platesc.

-1 (1 vot)
Nicolae Moromete
3.08.2015, 16:52:12

Bag sama ca , curvaraseala era si pe timpuri!!!

-1 (3 voturi)
vbuntv
3.08.2015, 23:18:38

Pāi trebuia musai sa cordeascā si Ferdi ceva ca doar nu putea sa traiasca numai din manuela asa ca o luat-o in brînci pe Vācāreasca fiinca nevāsta-sa coana Maria se papardea cu toti numai cu el nu..

+1 (1 vot)
Modifică Setările