Alexandria

articolul anterior articolul urmator

Ministrul Carmen Dan, despre prefecţii şi subprefecţii „apolitici“

1
7 Mar 2017 08:45:11
Autor: Elisabeth Bouleanu
Ministrul Carmen Daniela Dan a participat la învestires subprefectului de Teleorma
Ministrul Carmen Daniela Dan a participat la învestires subprefectului de Teleorma

Ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan, a declarat luni, la Alexandria, că este necesar proiectul aflat în dezbatere publică prin care se doreşte eliminarea termenului „apolitic“ în cazul reprezentanţilor Guvernului în teritoriu.

 "Din câte ştiu eu iniţiativa Ministerului Dezvoltării, acest proiect legislativ se află deja în consultare şi ne asumăm această abordare deoarece eu cred că trebuia de multă vreme lămurit acest aspect şi trebuia să ieşim din această sferă de ambiguitate şi să clarificăm poziţia prefectului şi a subprefectului. Din punctul meu de vedere, este un act firesc. Toate aceste aspecte vor fi transferate într-un text legat cu aportul tuturor. De aceea este şi normal să fie transparent acest act normativ", a declarat Carmen Daniela Dan, după ceremonia de investire a subprefectului de Teleorman.

 Ministrul consideră că proiectul trebuie să fie transparent şi să corespundă cerinţelor societăţii civile. "La Ministerul Afacerilor Interne noi am constituit deja grupuri de lucru. Mă interesează să ştiu şi care este părerea personalului din minister, dar mă interesează şi părerea societăţii civile în modificarea şi actualizarea acestor acte. Nu aş susţine un proces care să grăbească lucrurile, ci mai degrabă un proces aşezat şi transparent pentru că doar astfel putem să intervenim şi să luăm din toate propunerile care se vor face ceea ce este bine", a mai spus Carmen Daniela Dan.
 
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat sâmbătă, la Buzău, că trebuie ieşit "dintr-o anumită ipocrizie" în ceea ce priveşte numirea prefecţilor şi a subprefecţilor, arătând că "schimbarile de guverne au dus, în general, la schimbarea prefecţilor şi subprefecţilor", reprezentanţi ai executivului în teritoriu. Sorin Grindeanu a opinat că "aşa cum un guvern este politic, vine prin votul cetăţenilor şi pleacă prin votul cetăţenilor, tot aşa şi reprezentanţii guvernului în teritoriu". Premierul a arătat ca "proiectul face parte dintr-un Cod administrativ, dar un model sau altul va fi adoptat în funcţie de dezbaterea publică".

Fostul director al AJOFM Teleorman, Nelu Oprea, a fost investit în funcţia de subprefect al judeţului, luni, în prezenţa ministrului MAI, Carmen Daniela Dan. La evenimentul care a avut loc la sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ din Alexandria au fost prezenţi directorii instituţiilor deconcentrate şi alţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

ando22
7.03.2017, 09:21:57

Mi-era dor de Pufisor, n-o mai auzisem de mult. Se pare ca nu e capabila de multi-tasking, a luptat pe rand cu nametii, apoi cu protestatarii, iar acum a fost reprogramata de Drac-nea pentru inlocuirea prefectilor. Sa n-o intrebati de alt subiect in urmatoarele doua luni, ar putea face un scurt-circuit fatal.

+1 (1 vot)
Modifică Setările