Misterul morţii lui Gheorghe I. Brătianu. A fost sinucidere sau crimă atroce comisă de comunişti în închisoarea de la Sighet

Imaginea lui Gheorghe I. Brătianu

Gheorghe I. Brătianu, istoric, om politic, profesor universitar, membru al Academiei Române, a fost victimă a regimului comunist şi a murit în condiţii misterioase în închisoarea de la Sighet. Comuniştii au clasat moartea drept sinucidere, însă colegii de detenţie au afirmat că istoricul a fost ucis.

Gheorghe I. Brătianu, fiul lui Ionel I.C. Brătianu şi al prinţesei Maria-Moruzi Cuza, văduva urmaşului lui Cuza, s-a născut pe 3 februarie 1898. A fost un reputat istoric, om politic, profesor universitar şi membru al Academiei Române. S-a născut la Ruginoasa şi şi-a petrecut copilăria în Palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza. La 18 ani s-a înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial.

În 1917 a urmat cursurile şcolii de ofiţeri de rezervă de artilerie, la Iaşi şi fost avansat la gradul de  sublocotenent. După război a urmat cursurile facultăţii de Drept de la Iaşi şi a absolvit în 1919. Şi-a continuat studiile la Paris unde a obţinut licenţa în litere. A devenit doctor în filosofie la Universitatea din  Cernăuţi şi doctor în litere la Sorbona.

Prigoana comuniştilor

În anul 1924 a devenit  profesor la catedra de istorie universală a universităţii din Iasi, iar din 1940 a fost profesor la Universitatea din Bucureşti. A devenit membru titular al Academiei Române în anul 1942. A fost director la Institutul de Istorie Universală din Iaşi între anii 1935 şi 1947 şi la Institutul de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucureşti între anii 1941-1947.

Prigoana comuniştilor a început în 1944. Noul regim din ţară a făcut tot posibilul să-l scoată din viaţa ştiinţifică şi politică, catalogându-l drept un duşman al poporului. Brătianu a fost un susţinător vehement al tezei potrivit căreia Basarabia şi Bucovina aparţineau României, iar comuniştii nu agreau ideea.

În 1947 i s-a propus expatrierea, dar răspunsul academicianului patriot a fost categoric: „Brătianu nu dezertează din România“. 

Gheorghe I. Brătianu a fost înlăturat de comunişti de la catedra universitară, dar şi de la conducerea institutului de istorie. În acelaşi an, comuniştii i-au fixat  domiciliu forţat. Istoricului i s-a retras şi calitatea de academician, odată cu reorganizarea Academiei Române, transformată de comunişti în Academia Republicii Populare Române.

Moartea la Sighet

În noaptea de 7 spre 8 mai 1950, la 52 de ani, istoricul a fost arestat de comunişti şi dus la puşcăria de la Sighet. Nu a avut parte de proces sau condamnare. A zăcut în închisoarea comunistă până în 1953 şi a sfâşit în condiţii misterioase. Comuniştii au susţinut că s-a sinucis cu un laţ făcut dintr-un cearceaf şi a fost găsit mort în celulă. Colegii de detenţie au suspectat faptul că istoricul a fost bătut de un gardian şi că moartea ar fi fost provocată de loviturile acestuia. 

Elena Brătianu, soţia istoricului, fugită în exil la Paris, a demarat o anchetă pentru a afla cauza reală a morţii. Mărturiile supravieţuitorilor de la închisoarea din Sighet despre Gheorghe I. Brătianu au fost adunate într-un dosar. Misterul morţii nu a fost însă desluşit. Majoritatea celor chestionaţi au declarat că în celula istoricului s-ar fi găsit o cămaşă pătată de sânge.

Comuniştii i-au propus un pact

După mărturia cardinalului Alexandru Todea, coleg de detenţie, lui Brătianu care era grav bolnav pe perioada detenţiei, comuniştii i-ar fi promis tratament, în schimbul retragerii afirmaţiilor prin care istoricul susţinea că Basarabia şi Bucovina sunt pământ românesc. 

”Mi-a spus că a venit o comisie şi, după cîte mi-aduc aminte, a fost expresia sa, o comisie de la Bucureşti care i-a promis tratament medical cu singura condiţie să renunţe la ce a scris referitor la faptul că Basarabia şi Bucovina sînt pămînt românesc şi să susţină în altă ediţie că aparţin Rusiei. Gheorghe Brătianu mi-a spus că a răspuns: «Nu-mi voi trăda ţara; nu pot dezminţi un adevăr istoric şi nimic pe lume nu mă poate justifica să scriu neadevăruri despre istoria românească». Atunci acele persoane i-au zis: «N-ai să primeşti îngrijire, nici tratament, nici medicamente, aici ai să pieri». Gheorghe Brătianu le-a răspuns: «Şi dumneavoastră o să pieriţi într-o zi, dar nu-i totuna să pieri cu demnitate sau cu laşitate». L-au privit în ochi, n-au mai spus nimic şi au plecat. A rămas mai departe, singur, în celula 71 a închisorii Sighet”.

După declaraţia cardinalului, refuzul de a face pace cu comuniştii, i-ar fi atras istoricului moartea. A fost lăsat să zacă bolnav, fără tratament, până când a murit.

Sinucidere

O altă mărturie a fost lăsată de profesorul  Constantin C. Giurescu, închis şi el la Siget „În după amiaza zilei de 24 aprilie 1953 eram în camera noastră, nr. 17, când, pe la orele patru şi jumătate-cinci, am auzit afară în curtea cea mare, glasul lui Gheorghe I. Brătianu. Fusese scos la «plimbare» şi din ceea ce spunea rezulta că are o neînţelegere cu şeful de secţie care-l supraveghea, cu faimosul Pithencantrop. «Ce cauţi acolo?» răsună vocea acestuia din urmă, « – Unde ţi-am spus eu să te duci? – Aici mi-aţi spus!», răspunde Gheorghe I. Brătianu; se părea că umblă după o unealtă, vreo greblă sau vreo mătură pentru curăţatul curţii; nu vedeam ce se întâmplă afară, auzeam numai. „– Aici, hai?» replică bestia şi, în momentul acela, auzim o lovitură surdă, de pumn. „– Paştele şi Dumnezeul mă-tii, lasă că am să-ţi arăt eu ţie. Mişcă sus!», spune tot Pithencantropul, după câteva secunde. Pe când era sus pe pasarela de la etajul întâi, am auzit încă o lovitură, se pare că de data asta o palmă şi apoi, uşa de la o celulă deschizându-se cu violenţă şi o nouă serie de înjurături şi calificative triviale. Asta a fost picătura care a făcut să se verse paharul; în cursul nopţii – noaptea de 24 spre 25 aprilie 1953 – Gheorghe Brătianu s-a sinucis, tăindu-şi venele gâtului“, a mărturisit Giurescu.

Bătut de gardian

Gheorghe I. Brătianu a fost văzut ultima dată în ziua de 23 aprilie 1953, foarte slăbit şi bolnav. ”Părea foarte obosit, abătut, deprimat. Avea chipul foarte slăbit şi de o mare tristeţe. Părea nenorocit, disperat. Gardianul continua să strige, să-l insulte, terorizîndu-l. A fost ultima oară cînd l-am văzut. Două zile mai tîrziu, pe 27 aprilie, am aflat de moartea lui prin alfabetul Morse pe care-l inventasem. În timpul nopţii, trupul a fost transportat într-un camion militar şi îngropat în cimitirul evreiesc, cimitir abandonat, pe malurile rîului Iza. [...] Mi s-a poruncit să curăţ celula nr. 73. Pe duşumea am văzut picături de sînge şi pe tinetă nişte blacheuri foarte ascuţite. Am bănuit că a avut loc o sinucidere, dar nu sînt sigur. Totul era posibil la Sighet”, scria într-o scrisoare trimisă fiicei lui Brătianu preotul Alexandru Raţiu, coleg de detenţie la Sighet.

Trupul istoricului a fost îngropat iniţial în cimitirul de la Sighet. La aproape două decenii de la misterioasa moarte, în 1971, familia a fost autorizată să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor din judeţu Argeş.