Miting PSD, sâmbătă, la Alexandria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii teleormăneni organizează sâmbătă, 9 decembrie, un miting la Alexandria. Manifestarea va avea loc în paralel cu mişcări similare care se vor desfăşura în alte oraşe din ţară.

Potrivit preşedintelui PSD Teleorman, Adrian Gâdea, manifestarea va începe la ora 15.00 şi va aduna social-democraţi din tot judeţul.

”Au fost foarte mulţi membri de partid din judeţ care au cerut acest lucru, din ce în ce mai mulţi. Mitingul va avea loc la Alexandria, sâmbătă, la ora 15.00”,a spus liderul PSD Teleorman.
Mişcarea de la Alexandria se va desfăşura simultan cu alte mitinguri organizate de PSD  în mai multe oraşe din ţară. Decizia privind organizarea mitingurilor a fost luată duminică, după o întâlnire a liderilor partidului cu preşedinţi de filiale.Potrivit declaraţiilor făcute de lideri social democraţi, după întâlnirea de duminică,  mişcărea se vrea ”un miting împotriva statului paralel şi ilegitim, un miting împotriva abuzurilor, un miting împotriva ascultării telefoanelor, împotriva încălcărilor drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un miting împotriva celor care consideră că din funcţiile pe care le au, nealese, pot să încalce Constituţia şi legile ţării”.



Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite