Muzele care nu l-au iubit pe Eminescu. Mite l-a catalogat drept murdar şi fără maniere, iar Cleopatra Lecca l-a lăsat să numere, în zadar, plopii fără soţ
0
Mite Kremnitz şi Cleopatra Lecca au fost muzele care nu au răspuns pasiunii lui Eminescu aşa cum s-ar fi aşteptat poetul. Mite l-a considerat inferior, murdar şi lipsit de maniere. Blonda şi frumoasa nemţoaică nu şi-a schimbat niciodată părerea proastă despre poet. Ultima pasiune a lui Eminescu, înainte de boală, a fost Cleopatra Lecca Poenaru, o femeia mai în vârstă căreia Eminescu i-a scris „Pe lângă plopii fără soţ”.
„Eminescu a găsit cuvintele cele mai pline de simţire ca să cânte femeia şi numai visul de iubi femeia era pentru o el o fericire fără margini”, scria Nicolae Petraşcu despre Eminescu în „Icoane de lumină”.
Veronica Micle n-a fost singura iubire şi nici singura muză a lui Mihai Eminescu.Poetul a iubit cu patos şi a fost dezamăgit de alte două femei care au apărut în viaţa sa, în timpul separărilor de Veronica. Cleopatra Lecca, fiica pictorului Lecca şi verişoara lui I. Luca Caragiale , o femeie mai în vârstă cu zece ani decât Eminescu, i-a furat, pentru o vreme, inima poetului, rămânând însă indiferentă vansurilor acestuia. Nemţoaica Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu a fost o altă iubire dezamăgitoare a Luceafărului. L-a considerat pe Eminescu inferior, murdar şi complet lipsit de maniere.
Niciuna dintre cele două doamne care au fost , pe rând, muzele poetului, nu au împlinit nevoia de iubire a acestuia. Se spune că , pe lângă tumultuoasa poveste de amor cu Veronica Micle, celelalte amoruri ale poetului n-au făcut decât să întregească tabloul dezamăgirilor lui Eminescu aflat în permanentă căutare a iubirii: „Femeile iubite de el nu numai că nu i-au simţit frumuseţea şi bucuria geniului, dar una l-a dezamăgit după ce-l iubise câteva timp, alta l-a desconsiderat socotind relaţiile cu el ca o scădere, iar cea de-a treia i-a rămas indiferentă”, scrie Nicolae Petraşcu despre iubirile lui Eminescu în „Icoane de lumină”
Mite Kremnitz, despre Eminescu: ”„Îl preţuisem mai mult decât preţuia”
„O creatură ideală, frumoasă, uşoară ca un vis. De talie cam mică, cu părul blond, cu ochi albaştri, de un albastru clar azuriu, cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”. Aşa o descrie Nicolae Petraşcu pe nemţoaica Mite Kremnitz. Aceeaşi frumuseţe se pare că a văzut-o şi poetul care s-a îndrăgostit nebuneşte de Mite.
Frumoasa nemţoaică, soţia doctorului Wilhem Kremnitz şi cumnata lui Titu Maiorescu l-a cunoscut pe poet în vremea în care acesta lucra la ziarul conservator „Timpul”. Se întâlneau la seratele literare ale lui Maiorescu, la cenaclul Junimea şi la Palatul Regal. Mite l-a angajat pe Eminescu ca să îi predea lecţii de limba română.
Blonda nemţoaică, după care poetului i se aprinseseră călcâiele de la prima vedere, a recunoscut că întâlnirea cu poetul a fost o decepţie .
„Timid şi stângaci, neîndemânatic în fiecare mişcare, un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală. Mai mult scund decât înalt, un cap ceva prea mare pentru statura lui, prea cărnos la faţă, nebărbierit, cu dinţi mari galbeni, murdar pe haină şi îmbrăcat fără nicio îngrijire, cu mâna neîngrijită, poate nespălată. Eram atât de decepţionată încât mă durea deosebirea dintre adevăratul Eminescu şi cel care trăise în închipuirea mea. Mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, un râs care mie îmi părea brutal. Îl preţuisem mai mult decât preţuia”, scria Mite Kremnitz în memoriile ei despre întâlnirea cu Eminescu.
Mihai Eminescu, într-o ipostază spre sfârşitul vieţii
Blonda nemţoaică l-a considerat pe poet „lipsit de maniere”
În casa lui Mite, unde Eminescu venea pentru lecţiile de limba română a făcut poetul primele gesturi de amor pentru fiinţa de care se îndrăgostise cu patimă. A sărutat-o şi a luat-o în braţe, după cum povesteşte Mite în memoriile scrise peste ani, chiar în căminul conjugal: „Pe când făceam într-o seară lecţia pe neaşteptate, nu însă dintr-o pasiune de moment, ci pe când eu întoarsă spre el vorbeam cu voiciune, el mă sărută şi eu îl lăsai, fără să mă opun. Altădată, el mă rugase de ceva timp să-i dau voie să mă strângă odată în braţele sale, cedai în sfârşit şi el mă cuprinse în braţe, mă ridică de la pământ şi mă lăsă jos”, a mai povestit Mite.
Se spune că Mite l-ar fi respins pe poet din cauza poziţiei sociale: „Desconsiderarea şi dispreţul Mitei pentru Eminescu ba parcă şi o ură surdă împotriva talentului săi veneau din faptul că ea se credea pe o treaptă socială inferioară” , susţine N. Petraşcu.
„Cât de frumoasă esti dumneata!”
Eminescu a fost vrăjit de frumuseţea nemţoaicei, după cum Mite a recunoscut în cărţile scrise după idilă. Un episod din zilele în care Eminescu îi preda lecţii de gramatică a fost descris în cartea „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu“, publicată în 1933.
„A doua zi nu îl aşteptai la lecţie şi nici la masă, eram poftită de bărbatul meu la un dineu. Eu eram gata îmbrăcată şi îmi luam rămas bun de la copil în sufragerie, când se auzi soneria şi fu anunţat Eminescu. Uitase că rugasem să nu vie. Mersei în întâmpinarea lui, tristă că trebuie să plec şi-l întrebai dacă n-aş putea măcar să îi pregătesc masa. El refuză şi se uită la mine cu ochi arzători : Cât de frumoasă eşti dumneata“ spuse el, tărăgânând vorba. „Privirile lui le simţeam ca o durere nespusă. Ceea ce dorisem se realizare, fericirea lui atârna numai de mine”.
Impresia proastă pe care Eminescu i-a lasat-o frumoasei nemţoaice de la prima vedere nu s-a schimbat
niciodată. Despre Eminescu îndrăgostit care făcea acte necugetate din amor, Mite credea că este un om care nu se poate stăpâni , aflat în pragul „turbării”: „Într-adevăr, într-o vară, când dragostea sa ameninţa să degenereze în turbare, el îmi spuse după o zi în care zăcusem în pat din cauza unei migrene: «Ieri după masă am venit la dumneata, am trecut prin toate odăile, şi am ajuns la uşa d-tale, însă am găsit-o închisă; altfel aş fi pătruns înăuntru şi te-aş fi omorât». Afară de aceasta mai observasem la el o imposibilitate de a se stăpâni”, mai povesteşte Mite (foto dreapta) în „Amintiri fugare despre Eminescu".
Poetul a iubit-o însă şi i-a dedicat poezia ”Atât de fragedă” şi alte câteva poezii scrise în perioada 1878-1882.
Maiorescu gelos pe idila Mite-Eminescu
Idila dintre cei doi a stârnit gelozia lui Titu Maiorescu, cel care-l adusese pe Eminescu pe post de profesor în casa doctorului Kremnitz.
„Lui Maiorescu nu îi plăcea deloc că-l găsea pe Eminescu la noi... Vorbi cu mine în această privinţă în mai multe rânduri, începuse să râdă de Eminescu în faţa mea şi mă întreba dacă nu cumva uitasem să-l fac să simtă distanţa socială care ne separa”, povesteşte Mite în memorii.
Maiorescu a fost cel care i-a spus lui Mite că Eminescu nu a întrerupt niciodată legătura cu Veronica Micle, în ciuda idilei de la Bucureşti. Despre rivala Veronica, nemţoaica credea că este o femeie „puţin onorabilă”. La rândul ei şi Veronica şi-a catalogat rivala în amor cu o descriere pe măsura geloziei simţite: „o nemţoica, năsoasă şi spălăcită”.
Scriitoarea Marie Charlotte Kremnitz
Marie Charlotte Kremnitz- Mite a plecat din ţară, dupa moartea sotului său în 1897. S-a retras în Germania şi a trăit la Berlin, având o activitate literară care a cuprins în mare parte traduceri în limba germană din operele scriitorilor români, printre care şi Mihai Eminescu. Şi-a scris memoriile, dar şi biografiile lui Carol I şi Carmen Sylva. Viaţa interesantă a lui Mite a fost insipiraţia romanului cu acelaşi nume scris de Eugen Lovinescu. Blonda nemţoaică a lui Eminescu a murit la Berlin, în 18 iulie 1916.
Cleopatra Lecca , ultima iubire a poetului
Despre Cleopatra Lecca, dragostea de la Bucureşti a lui Eminescu se spune că a apărut iniţial ca un balsam peste rănile lăsate de despărţirea de Veronica Micle de la Iaşi şi după idila neîmplinită cu Mite Kremniz. S-a spus despre pasiunea lui Eminescu pentru Cleopatra că a fost ultima aventură, petrecută între anii 1877-1883, înainte ca poetul să se îmbolnăvească.
Cleopatra, fiica pictorului Lecca şi verişoara lui I. Luca Caragiale avea cu zece ani mai mult decât poetul când s-au cunoscut la una dintre seratele literare ale lui Maiorescu. La finalul uneia dintre seratele în care s-au recitat versurile lui Eminescu, Cleopatra i-a făcut un compliment poetului şi acesta a fost fermeca”.
„Cleopatra era atunci o femeie de peste 30 de ani trecuţi, înaltă frumoasă şi blândă ca o icoană” descrie Nicolae Petraşcu muza lui Eminescu de la Bucureşti. Se spune că poetul s-a amorezat pe loc.
„Cleopatra, fie din motive pe care nu le putem şti, fie că, pentru ea, un ziarist şi un poet modest în toate ale lui nu o putea interesa, fie că inima ei nu era liberă, rămase indiferentă la gândurile lui”, mai povesteşte Petraşcu.
Pentru Cleopatra a scris „Pe lângă plopii fără soţ”
Eminescu a făcut o obsesie pentru doamna trecută de 30 de ani şi a început să pândească locuinţa acesteia, de pe strada Cometei, o stradă plină pe plopi. „Adoraţia lui Eminescu începea, de obicei, printr-un asediu al locuinţei. El se plimba agitat prin faţa casei, concentrându-şi tăria privirilor către fereastră, bineînţeles seara, iar în cazul Cleopatrei se zice că ar fi pătruns în dependinţe, unde a stat ascuns o noapte întreagă pentru a se bucura de priveliştea suavă a iubitei“, scria George Călinescu despre iubirea poetului pentru doamna din Bucureşti.
După lungi plimbări pe strada Cometei, numărând plopii, în aşteptarea unui semn de la fiinţa adorată, Eminescu a scris celebra poezie ” Pe lângă plopii fără soţ”.
„Fii a mea o oră!”
Eminescu şi-a pus pe hârtie pasiunea pentru Cleopatra, nu numai în poezii, ci şi în scrisorile trimise doamnei de pe strada cu plopi fără soţ.
„Ei bine, fii a mea ... nu o noapte întreagă ... ceea ce n-aş fi cerut ... ci o oră, o singură oră ... şi-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el ... Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat ... gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc ... dacă plătesc amorul meu cu viaţa – să plătesc cu el un moment de fericire”, îi scria Eminescu muzei care i-a inspirat ” Pe lângă plopii fără soţ”.
Şi tot Cleopatrei, Eminescu îi trimitea, furios ,scrisori prin care încerca să o convingă să-i răspundă avansurilor. „Tu zici că nu ma iubesti? Nu te cred. Mă iubeşti fără s-o ştii, făr s-o vrei s-o mărturiseşti, căci inima ta e atât de îndrăcit de îndărătnică, încât deja ca toate femeile, neştiind ce voieşti, ţi-ai mai înrădăcinat şi în tine ideea ca nu ştii ce voieşti… Mă iubesti, da… căci te temi de mine…Tu eşti o femeie galantă, o femeie care-a risipit sărutari în viaţa-ţi, care- a dăruit îmbratişări pe nimic, care dintr-un capriţiu ai fericit desigur vrun idiot.Dară tocmai fiindcă mă iubeşti nu-mi acorzi nimic… Tocmai de aceea acorzi unui altuia o sărutare care ştii că pe mine m-ar înnebuni de fericire, acorzi altuia favoruri ce pentru el n-au nici o valoare şi pe mine m-ar face fericit ani întregi”.
Se încarcă comentariile...
