Tânăra care a intrat la Medicină şi vinde legume în piaţă să-şi ajute familia. „Nu pot avea decât respect şi admiraţie pentru ea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O imagine cu o tânără din Teleorman care a intrat la Medicină, la buget, şi vinde legume în piaţă ca să-şi ajute familia a devenit virală. Reporterul „Adevărul“ a vorbit cu fata şi cu autoarea fotografiei.

„Ea e Lorena. Din Peretu, Teleorman. Absolventă a Colegiului Naţional Al. I. Cuza. Secţia bilingv. Recent admisă la Medicină, la Bucureşti. La buget. 

Vinde la piaţă ca să-şi ajute părinţii să-şi vândă recolta proprie. Nu pot avea decât respect şi admiraţie pentru ea. 

Mai are şi ochii albaştri. Slăbiciunea mea...“, acesta este mesajul postat pe Facebook ce însoţeşte poza ce a devenit virală.

Peste 3.300 de oameni au dat like, iar în jur de 2.200 au distribuit-o până joi, 9 august. 

Imagine indisponibilă

Poza devenită virală  FOTO: Facebook Cristina Sandu

Autoarea imaginii este Cristina Sandu (Chiriţă), care i-a fost profesoară de engleză Lorenei în liceu. „Ei bine, a fost o reacţie de moment s-o fotografiez“, ne-a mărturisit Cristina Sandu. Îşi mai văzuse eleva în vacanţa din clasa a IX-a când a cumpărat morcovi de la ea. Lorena voia să îi dea pe gratis, dar profesoara nici n-a vrut să audă. Iar miercuri, 8 august, căuta ardei de la ţărani şi a zărit-o pe fosta ei elevă. O înlocuia pe mama ei pe care a trimis-o din aerul dogoritor al pieţei în magazinele cu aer condiţionat. I-a făcut o poză, dar nu i-a zis ce avea de gând.

„Am simţit brusc că trebuie să vadă şi alţii ce am văzut eu în ea: seriozitate, simplitate, responsabilitate şi zâmbet“, mărturiseşte profesoara.

„Nu e prima dată când vând legume“

Despre ea, Lorena, pe numele întreg Lorena Buzdugan, spune că postarea de pe Facebook a fost o surpriză neaşteptată. „Mereu a avut ceva special în a-şi aprecia elevii şi se pare că a rămas“, afirmă tânăra despre fosta ei profesoară de engleză. Lori, cum îi zic prietenii, are 18 ani şi locuieşte în Peretu, o comună din Teleorman situată la vreo 20 de kilometri de reşedinţa de judeţ.

Părinţii ei sunt agricultori de ani buni. Au culturi de ţelină, cartofi şi ardei la Peretu. „Nu e prima dată când vând legume. În fiecare vacanţă ajut cum pot şi la grădină, şi la vânzarea produselor“, spune fata.

A absolvit profilul Matematică-Informatică Bilingv la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza“ din Alexandria, unde, vreme de patru ani, a făcut zilnic naveta, din Peretu la Alexandria, cu autobuzul. „Eh, era...rutină“, zice ea. La Bacalaureat a luat 9,70 şi i s-a părut uşor. „Pentru BAC pot să zic că m-am pregătit intens în ultimele două luni înainte de examen, dar am învăţat constant în toţi cei patru ani de liceu“, adaugă tânăra.

Imagine indisponibilă

Lorena Buzdugan a luat 9,70 la BAC   FOTO: Facebook Lorena Buzdugan

Din clasa a X-a a început să înveţe pentru Medicină. Două profesoare, una de la liceul absolvit şi alta din Roşiorii de Vede au ajutat-o să fie cu Biologia şi Chimia la nivelul cerut la examen. Mărturiseşte că a ales drumul ăsta pentru că îi place mult Biologia, deşi nu are, momentan, în gând nicio specializare.

„Mereu am fost încurajată de familie să fac ceea ce îmi doresc, am fost susţinută şi cred că asta e cel mai important“, zice ea.

La examenul din 25 iulie, la UMF Bucureşti, a avut emoţii, cu toate că a apreciat subiectele primite drept accesibile.

„M-am pregătit mult înainte. Ştiam la ce să mă aştept. Doi ani de meditaţii, cam aşa se face. Unii copii se pregătesc şi trei ani“. A obţinut 84 de puncte din 100 şi a intrat pe un loc la buget.  Punctajul o mulţumeşte, deşi adaugă un „se putea şi mai bine“. „Sunt mai mult ambiţioasă (n. r. decât perfecţionistă), să dau tot ce pot“, adaugă ea.

În vacanţă, cât mai este din ea, se va juca cu fratele mai mic, va citi, se va uita la seriale gen „Sherlock“ şi „The Reign“, va cânta la pian. De la viaţă îşi doreşte doar să ajute: „Mi-ar plăcea să fac practică undeva în care chiar să ajut. Într-un proiect misionar, să ajut ca voluntar“.

Imagine indisponibilă

Lorena Buzdugan a intrat la UMF Bucureşti cu punctaj mare   FOTO: Facebook Lorena Buzdugan

Mai puteţi citi:

FOTO Pompierul ajuns multiplu campion naţional cu găinile sale de rasă. Cum arată un cocoş care valorează 140 de euro

Marius Florin Stancu este un pompier din judeţul Teleorman care creşte găini de rasă în timpul liber. În plus, îngrijeşte 40 de familii de albine şi are o livadă plină de cireşi, peri şi pruni.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite