Un preot din Alexandria a găsit bani în gunoaie. „Bunul Dumnezeu mi-a arătat un semn“

Preotul Alexandru Captura video

Părintele Alexandru din Alexandria a descoperit printre gunoaie un plic ce conţinea o pereche de şosete lucrate manual şi o sumă de bani: „Aceasta este fapta bună a Alexandrinei“, scria pe el.

Preotul bisericii „Sfântul Ioan cel Milostiv“, care a construit o biserică sub pământ, a primit o donaţie inedită din partea unei enoriaşe. 

Vestea a fost făcută publică de Crin-Triandafil Theodorescu pe pagina de Facebook: „Părintele Alexandru din Alexandria strânge gunoaie. E nebun după Hristos şi niciodată n-a fost ca ceilalţi. Îl ştiu de pe vremea când stătea pe o valiză de lemn, în faţa unei porţi militare, slab şi cu ochii aprinşi, agăţat de o chitară. Am îngheţat împreună în tranşee, am mâncat acelaşi colţ de pâine neagră şi-am colindat discret pe sub pături cazone, într-un soi de catacombă modernă, ameninţaţi de un ofiţer excesiv de corect politic (”să nu vă aud cu colinde în unitate, popilor, că vă ia mama dracului!” ). Mai târziu am lustruit nişte bănci academice cu coatele (mai mult sau mai puţin eficient) şi-am necăjit nişte profesori cu stângăciile noastre imberbe, şi desigur revoluţionare, cum stă bine tinereţii.

Părintele Alexandru strânge gunoaie şi e nebun după Hristos. Jumătate de an munceşte în Franţa, pe brânci. Seara bea vin cu vecinii şi frige sardine pe pragul casei, povestindu-le de ţara lui îndepărtată şi de Hristos de sub pământul Alexandriei. Că cealaltă jumătate de an părintele Alexandru din Alexandria slujeşte sub pământ, acolo unde-a construit o bisericuţă ca o catacombă, o bisericuţă sub pătura pământului. Pentru el e cea mai frumoasă biserică din lume după Hagia Sofia. Pentru mine CeaMaiFrumoasăBisericăDinLumeDupăHagiaSofia e cea din Luşca. Să vezi mirare, amândoi avem dreptate. Că atunci când iubeşti, toate sunt cu putinţă. Dumnezeu e un boier care dă tuturor de toate, iraţional şi ilogic, că iubirea e cheia a toate şi restul sunt doar adiţionale semnate schematic.

Părintele Alexandru cel nebun după Hristos strânge gunoaie şi face curăţenie în curtea bisericii de sub pământ. O asemenea biserică are curtea deasupra, ca o pălărie, tot aşa cum Dumnezeu are curtea dedesubt. Când strânge gunoaie părintele Alexandru fluieră ba o doină, ba o horă, ba o cântare în psaltică, trecând natural de la una la alta cum trecea Domnul dintr-o casă în alta prin Capernaum, împrăştiind frumosul, binele şi iubirea. Am cunoscut mulţi preoţi; unii încruntaţi definitiv, copleşiţi de greutatea eshatonului, cu toate păcatele creştinilor pe umeri, apăsaţi de pulsul conştiinţei extrapolate. Părintele Alexandru nu-i aşa; el râde mereu, se bucură de orice fleac şi e în stare să fluiere chiar şi când strânge gunoaie. Pentru el viaţa e un dar şi de daruri nu faci miştouri încruntându-te; te bucuri, dansezi şi-l iei în braţe pe musafirul care ţi-a adus cadoul, pupându-i obrajii. Părintele Alexandru se pupă cu Hristos în fiecare zi cu familiaritate de camarazi de armată şi Hristos în fiecare zi îi aduce un cadou. Pentru că un asemenea om e irezistibil; sunt convins că părintele Alexandru îi aminteşte de nunta aia din Cana Galileii, când apa vin s-a făcut şi veselie multă şi fericire a curs pe capetele celor care au stat cu El la masă, o antecină deloc de taină. 

Părintele Alexandru din Alexandria, cel nebun după Hristos, fluieră doine, strânge gunoaie şi deodată găseşte un pacheţel. Şi-l desface. Şi când îl desface sare dragostea lui Hristos drept în capul lui Alexandru, preotul de sub pământul Alexandriei, şi se bucură părintele. 

Şi dacă s-a bucurat el, să vă dau şi vouă bucuria lui...“