VIDEO Forţa naturii în imagini surprinzătoare. Lacul Suhaia, înainte ca autorităţile să înceapă deversarea controlată pe o porţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Teleorman au hotărât, în urma a două şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), coborârea cotei deversorului Lacului Suhaia pe o lungime de 30 de metri, cu 30 de centimetri. Peste 250 de pompieri, jandarmi, angajaţi de la Apele Române lucrau, luni seară, la întărirea digurilor de est şi vest ale lacului.

După două întâlniri, luni, 2 aprilie, reprezentanţii CSJU Teleorman au hotărât ca pe o lungime de 30 de metri, să fie coborâtă cota deversorului lacului Suhaia cu 30 de centimetri. Deversarea va fi una controlată, de 5 metri cubi pe secundă. 

„Potrivit analizei efectuate de către specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale a Apelor Române, urmare a creşterii nivelului lacului prin preluarea debitului mărit de apă din bazinele râurilor Urlui şi Călmăţui, a fost identificat riscul de rupere a digului de Vest al lacului Suhaia, în pericol fiind inundarea a aproximativ 3.000 de hectare de teren agricol şi păşuni.  Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile, vânt puternic cu viteze de peste 65 km/h, valurile produse, de peste un metru înălţime, pun presiune şi pe digul de est, motiv pentru care s-au luat măsuri de consolidare şi întărire a acestuia“, se explică într-un comunicat al CJSU Teleorman.

Au fost anunţate autorităţile locale pe raza cărora vor fi inundate terenurile. Potrivit CJSU, au fost avertizaţi şi operatorii economici şi persoanelor fizice care exploatează terenurile agricole legat de iminenţa inundării terenurilor aflate în zonele din apropierea digului de apărare a fluviului Dunărea şi a digului lacului Suhaia - Zimnicea, Fântânele, Suhaia, Seaca, Lisa şi Viişoara.

Procesul de deversare a început din această seară.

Luni seara, peste 250 de oameni lucrează la consolidarea şi supraînălţarea digurilor de vest şi est ale lacului Suhaia. Cei 250 provin din cadrul Administraţiei Naţionale a Apelor Române, ISU Teleorman, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Teleorman, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, SGA Teleorman dar şi membri ai Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile limitrofe. 

Lucrările de întărire a digurilor de vest şi est ale lacului Suhaia din Teleorman

„La revărsarea apei în fluviul Dunărea, se intervine pentru evacuarea acesteia cu ajutorul a 14 motopompe de mare capacitate, 2 de la I.S.U Teleorman, 9 din cadrul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă  OT, AG, DJ, USISU, VL, GR şi GJ, iar 3 de la Administraţia Naţională a Apelor Române. La faţa locului mai sunt dislocate şi alte mijloace de intervenţie pentru a susţine eforturile autorităţilor, respectiv: camioane, autoşenilată ISU Teleorman, o autospecială de scafandri, două bărci, mai multe buldoexacavatoare, încărcătoare, remorci cu nisip şi alte utilaje specifice“, mai precizează reprezentanţii CJSU Teleorman.

Potrivit acestora, motopompele de mare capacitate au avantajul de a putea evacua peste 13.000 de litri de apă pe minut şi pot refula apa la o distanţă de aproximativ un kilometru datorită furtunurilor din dotare.

„În zonă nu există pericol de inundare a comunităţilor, însă mai multe hectare de teren agricol şi grădini pot fi afectate de apă. Situaţia este în continuare atent monitorizată şi gestionată de către reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române şi Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman“, susţin cei la CJSU.

Lacul Suhaia din Teleorman. Imagini de pe partea de est, cu apele care ajung la şosea credit video: ISU Teleorman

Mai puteţi citi:

UPDATE VIDEO Imagini de sus cu lucrările făcute la digul unui lac din Teleorman. Apele Române din Mureş au trimis şi o echipă de intervenţie rapidă

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite