Şase persoane au fost reţinute în dosarul „diplomelor fără studii pentru studenţi străini”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma descinderilor de, miercuri dimineaţa, din Arad  de la cele două universităţii şase persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate instanţei, cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de alte nouă  s-a dispus măsura controlului judiciar.

UPDATE: Cele şase persoane sunt: 

Păiuşan Lucian (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (17 acte materiale);

– Vincze Iancsi Viorica Daniela (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 ( 3 acte materiale) şi trafic de influenţă în formă continuată prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

– Moldovan Olga Domnica (cadru didactic), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

– Orăşan Alic Irina Monica (cadru didactic), sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, fals informatic şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000), precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 din Codul penal rap. la art. 308 din Codul penal;

– Orăşan Alic Viorel Eduard şi Torcea Bogdan Alexandru (informaticieni), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de luare de mită în formă continuată prev. de art. 289 din Cod penal, fals informatic în formă continuată prev. de art. 325 din Codul penal şi de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii prev. de art. 12 alin. 1 lit. b din Legea nr. 78/2000.

Ştire iniţială: 

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Române au anunţat că peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice au ridicat, ieri, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma celor peste 100 de percheziţii efectuate la cadre didactice, studenţi şi la alte persoane din cadrul unor instituţii de învăţământ, care ar fi fost implicate în promovări fraduloase de examene.

Faţă de 15 persoane au fost dispuse măsuri restrictive de libertate.

„La data de 26 iulie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au efectuat 106 percheziţii domiciliare, într-o cauză în care 36 de persoane sunt cercetate pentru săvârşirea de infracţiuni de corupţie.

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi peste 350.000 de euro, înscrisuri şi sisteme informatice utile cauzei.
Până în acest moment, 6 persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate instanţei, cu propunere de arestare preventivă, iar faţă de alte 9 s-a dispus măsura controlului judiciar.

Din anchetă a reieşit că, în cadrul unor instituţii de învăţământ superior, s-ar fi constituit reţele infracţionale din care ar fi făcut parte cadre didactice, secretare şi alte categorii de personal nedidactic, precum şi foşti absolvenţi care ar fi avut rolul de a intermedia traseul banilor de la studenţi la profesori sau la informaticieni, contra unor comisioane, în vederea promovării frauduloase a examenelor.

De asemenea, în acest mecanism, studenţi care ar fi dat bani profesorilor pentru promovarea unor examene, în special cei cunoscători de limba română, ar fi devenit la rândul lor intermediari pentru alţi colegi.
În anumite cazuri, banii oferiţi în schimbul promovării examenelor ar fi fost lăsaţi la puncte de schimb valutar ai căror administratori ar fi fost în relaţii de prietenie cu cadrele didactice.  

În fapt, cadrele didactice ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le oferi lucrări de licenţă deja elaborate ori pentru promovarea unor examene, mai ales în cazul unor studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmau cursurile în română, fără ca aceştia să înţeleagă limba.

Totodată, informaticienii instituţiilor ar fi accesat ilegal softul creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare şi ar fi modificat rezultatele obţinute de unii dintre studenţi ori le-ar fi transmis acestora mesaje cu răspunsurile corecte, în timpul examenelor”, se arată în comunicat.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate, a Direcţiei de Investigaţii Criminale şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi poliţişti ai inspectoratelor de poliţie judeţene Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, precum şi jandarmi.

Vă mai recomandăm: UPDATE Descinderi la două universităţi din Arad, într-un dosar privind acordarea frauduloasă de diplome de licenţă. Poliţia efectuează 106 percheziţii

Descinderi în Bucureşti şi cinci judeţe la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite