Șeful CJ Arad, Nicolae Ioțcu, printre cei mai bogați președinți de consilii județene. Vezi aici ce avere deține arădeanul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioţcu, este pe locul cinci în clasamentul averilor şefilor de CJ-uri, cu o avere estimată la aproape 734.000 de euro pe care-i are în şapte conturi des­chise la diferite bănci şi două fonduri de investiţii.

Cu o avere estimată la aproape 734.000 de euro pe care-i are în şapte conturi deschise la diferite bănci şi două fonduri de investiţii, împreună cu soţia, Ioțcu are un apartament de 133 de mp în reşedinţa judeţului, o casă de 366 mp în comuna Vladimirescu şi tot aici un teren intravilan de 1.000 de mp. În comuna Săvârşin, Ioţcu este proprietarul a 0,45 ha de pământ agricol. Totodată, președintele CJ Arad nu are nici o datorie.

Topul celor mai bogaţi zece preşedinţi de Consilii Judeţene este dominat numeric de membrii principalului partid aflat la putere. Totuşi, cea mai mare avere nu este deţinută de un democrat-liberal, ci de un lider al PNL. Este vorba despre Aristotel Căncescu, aflat la al treilea mandat în fruntea CJ Braşov. Averea sa, potrivit ultimei declaraţii de avere,  se ridică la suma de 4.319.030 de euro.
Pe locul doi se situează pedelistul Cristache Rădulescu, şef peste Ilfov, cu 2.602.396 de euro. Cea mai mare parte a averii sale constă într-o colecţie vastă de tablouri, statuete de fildeş, bronz, argint, în icoane şi bijuterii din aur, achi­ziţionate din 1983 până în prezent, conform declaraţiei actualizate.
Poziţia a treia în topul realizat de realitatea.net este ocupată de Nicuşor Constantinescu (PSD), preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Bogat şi el, social-democratul are puţin până într-un milion de euro (967.000 de euro) în conturi şi plasamente, dar şi de luat de la o persoană fizică pe care a împrumutat-o anul trecut cu 200.000 de euro.

Topul a fost realizat pe baza ultimelor declaraţii de avere publicate pe site-urile Consiliilor Judeţene şi/sau pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate, iar sumele prezentate reprezintă valoarea totală a veniturilor, bijuteriilor, obiectelor de valoare, banilor din conturi/ carduri, acţiunilor, plasamentelor şi investiţiilor.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite