Şeful DSP Arad a demisionat: „A început o campanie împotriva mea. Va veni vremea când vom vorbi despre aceste campanii duse de oameni politici”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful DSP a demisionat după câteva zile de la apariţia unei înregistrări compromiţătoare
Şeful DSP a demisionat după câteva zile de la apariţia unei înregistrări compromiţătoare

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Arad, Constantin Cătană, şi-a anunţat demisia. Plecarea din funcţie a şefului DSP vine la câteva zile de la apariţia unei filmări în care acesta apare vorbindu-le urât medicilor ce urmau să meargă în vama Nădlac pentru triajul epidemiologic.

„După şase săptămâni în prima linie, şase săptămâni în care zeci de mii de persoane au trecut prin triajul judeţului Arad şi prin mâinile specialiştilor Direcţiei de Sănătate Publică, am constatat că opinia publică arădeană primeşte informaţii distorsionate despre o realitate care nu corespunde adevărului. Am observat o campanie mediatică şi politică îndreptată împotriva celor care muncesc pentru limitarea efectelor Covid-19 la Arad, dar şi o solidaritate a societăţii civile, a mediului de afaceri, a administraţiei, care se implică în rezolvarea situaţiei dificile. Am înţeles, în ultimele zile, că arădenii îşi doresc o schimbare la vârful Direcţiei de Sănătate Publică. Este motivul pentru care, după 33 ani în Direcţia de Sănătate Publică şi 4 ani la conducerea acestei instituţii, fac un pas în spate. Îmi înaintez demisia din funcţia de director al DSP Arad, dar rămân în continuare alături de echipa din Direcţia de Sănătate Publică, fiindcă suntem într-un moment în care este nevoie de strângerea rândurilor şi de colaborare”, spune Constnatin Cătană într-un comunicat transmis presei.

Fostul şef al DSP Arad spune că regret incidentul cu medicii rezidenţi, spunând doar că a vrut să fie exigent cu aceştia. „Regret situaţia creată în spaţiul public arădean prin scoaterea din context a unor declaraţii pe care le-am făcut, dar în calitate de director – şi este şi opinia mea de persoană civilă – este inadmisibil ca medici rezidenţi care au absolvit facultatea de medicină, ori asistente medicale, care au absolvit o şcoală sanitară, să nu ştie să îmbrace echipamentele de protecţie! Ne dorim ca arădenii să fie protejaţi şi am fost exigent cu cadrele medicale care au intrat în contact cu ei. Faptul că această exigenţă a fost folosită împotriva mea demonstrează că încă există multe persoane care nu înţeleg cât este de gravă această boală Covid-19 şi ce trebuie să se întâmple pentru protejarea cetăţenilor şi a cadrelor medicale!”, se mai arată în comunicatul transmis de Cătană.

Constantin Cătană susţine că demisia sa vine după o campanie împotriva sa orchestrată de oameni politici şi va vorbi la momentul potrivit. „Cea mai recenta realizare a Direcţiei de Sănătate Publică Arad , este punerea in functiune a aparatului PCR-RT , care testeaza atat pacienti cat si personal medical de miercuri, la 24 de ore de la sosirea in Arad (si nu doar de azi cum gresit se anunta in presa). Sistemul medical arădean se confruntă cu o situaţie fără precedent. La finalul ei, vom putea trage concluzii. Repet, a început o campanie împotriva mea, iar Direcţia de Sănătate Publică trebuie extrasă din această dispută, să rămănă respectată, pentru că va continua să rămână în prima linie. Va veni vremea când vom vorbi despre aceste campanii duse de oameni politici care parcă nu îşi doresc ca administraţia şi spitalul să aibă rezultate bune pentru arădeni. Le doresc tuturor cadrelor medicale, tuturor arădenilor, multă sănătate şi succes în combaterea Covid-19!", se mai arată în mesajul lui Constantin Cătană la plecarea de pe funcţie.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite