Aproape 3.000 de arădeni şi-au făcut paşaport în primele luni ale anului 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul trimestru al acestui an la Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au fost primite 2.986 de cereri de paşapoarte.

Dintre acestea, 1.074 de cereri au vizat paşapoartele electronice, 139 pentru paşapoartele electronice destinate cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, 1.735 pentru paşapoarte temporare şi 38 de cereri pentru paşapoarte temporare.

„Considerăm că prin instalarea celui de-al treilea ghişeu de primiri cereri vom reuşi să creştem operativitatea în primirea cererilor, astfel încat timpul de aşteptare să fie cât mai mic. De altfel, această măsură a fost luată tocmai pentru a veni în sprijinul cetăţenilor.”,  a declarat prefectul Călin Bibarţ.

În cazul persoanelor care au declarat pierderea ori s-a constatat deteriorarea paşapoartelor anterioare au fost luate măsuri de sancţionare contravenţională în conformitate cu prevederile legii, fiind aplicate 71 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în 13 cazuri neachitându-se amendă în termenul legal, persoanele au fost date în debit.

De asemenea, au fost primite 164 cereri pentru eliberarea  adeverinţelor necesare pentru încadrarea în muncă în străinătate sau pentru obţinerea de vize, fiind încasate sume de peste 3600 de lei pentru bugetul de stat.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite