Prima fiică a regelui Mihai şi a Anei de Bourbon-Parma a urmat cursurile universitare (Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional Public) la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, absolvită în 1974.
Principesa Margareta a fost cercetător în domeniul sociologiei medicale şi al sănătăţii publice în universităţi din Anglia (1974 - 1983) şi în agenţii ale ONU (Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie). Din 1983 activează în cadrul Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură, apoi, din 1986, la Fondul Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii. În 1990 înfiinţează, în România, Fundaţia „Principesa Margareta a României" al cărei scop îl constituie strângerea de fonduri pentru ajutorarea bătrânilor, a copiilor abandonaţi, a familiilor aflate în dificultate, sprijinirea tinerilor talentaţi. În 21 decembrie 1996 se căsătoreşte la Lausanne cu actorul Radu Duda.
Desemnată şef al familiei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen, în 1997, iar la 30 decembrie 2007, drept moştenitoare a tronului cu titulaturile "Principesa Moştenitoare a României”"şi „Custode al Coroanei României”. Cu ocazia acestei aniversări, Principele Radu a postat pe blogul său personal un album fotografic aniversar.
„Un mic album fotografic în ziua de naştere a Alteţei Sale Regale, astăzi, 26 martie 2013”, a scris Principele Radu.
De asemenea şi pe conturile de Facebook ale Familiei Regale este anunţată ziua de naştere.
Familia Regală petrece o parte din an la castelul de la Săvârşin din judeţul Arad şi de fiecare dată când vine este aşteptată cu mare drag de către localnici.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
4 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
La Multi Ani - Principesei Margareta a României ! Drumul revenirii nu este usor, dar nu mor caii cand vor cainii!
La Multi Ani Altetei Regale Principesei Margareta.
La Multi Ani! si viata cat mai lunga si fericita Regelui.
La multi ani ! Mult succes in activitatile pe care le desfasurati