Bărbat surprins masturbându-se în plină stradă la Arad. Cum a fost sancţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un arădean în vârstă de 52 de ani a fost surprins, duminică, în făcând gesturi obsecene în public. Conform Aradon, bărbatul stătea relaxat într-un microbuz Ford, întins pe bancheta din spate şi cu organul genital în mână, cel mai probabil aşteptând să mai treacă câte o tânără prin faţa lui pentru a se putea masturba.

Martorii spun că acesta a mai fost văzut prin zonă făcând aceleaşi gesturi. 

“Se pare că acesta se şi leagă de fetele care trec prin faţa lui în timp ce el se masturbează”, scrie Aradon.ro.

Poliţiştii arădeni l-au indentificat pe bărbat şi l-au amendat cu 1.000 de lei, pentru săvârşirea de gesturi obscene în public.

„Poliţiştii Biroului de ordine publică, aflaţi în serviciul de patrulare, au reuşit identificarea bărbatului care a săvârşit gesturi obscene în public, acestea fiind sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 RON conform Legii 61 / 91 R. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani din localitatea Craiva, jud. Arad”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon agent şef adjunct Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite