Colegiul Național Moise Nicoară va intra în reabilitare pe fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegiul Național Moise Nicoară va avea față nouă pe bani europeni
Colegiul Național Moise Nicoară va avea față nouă pe bani europeni

Administrația locală a anunțat atragerea a 11 milioane de euro, fonduri structurale, pentru reabilitarea clădirii în care funcționează Colegiul Național Moise Nicoară, clădire care are 140 de ani vechime.

Clădirea, ridicată între anii 1869 – 1873 este monument istoric și a făcut obiectul unui proiect depus de municipalitate pentru obținerea de finanțări din fonduri structurale.

”Am fost informați că proiectul a fost aprobat. Este cea mai mare finanțare obținută în întreaga regiune de vest pe secțiunea dedicată infrastructurii educaționale”, a explicat primarul Aradului, Gheorghe  Falcă.

Lucrările au în vedere remedierea deficienţelor funcţionale şi de rezistenţă ale clădirii. La subsol se propune realizarea unor spaţii atât din interiorul şcolii cât şi din exteriorul acestuia cu funcţiuni complementare.

Se va reface în totalitate acoperișul clădirii, vor fi consolidate planșeele și consolele de susţinere a balcoanelor de la intrare şi dinspre curte ce prezintă pericol de prăbuşire, se va realiza izolarea termică, fațadele vor fi refăcute, iar în pod va fi amenajat un spaţiu pentru un observator astronomic.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite