Cum a ajuns un arădean un folkist de renume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Julean FOTO arhivă personală
Daniel Julean FOTO arhivă personală

Arădeanul Daniel Julean (60 de ani) a început să cânte muzică folk în 1974 datorită lui Mircea Vintilă pe care l-a văzut într-o emisiune TV cântând.

 Pentru el a fost ca o revelaţie şi în câteva luni deja cânta pe scenele Aradului şi pe la cenaclurile care existau atunci. Cu timpul a devenit un folkist cunoscut.

„Am cântat mulţi ani şi la mai multe instrumente în fanfara Bisericii Adventiste din Covasînt. A fost o experienţă bună, mai ales că am învăţat acolo şi multă teorie muzicală care m-a ajutat mai târziu să învăţ foarte uşor să cânt la chitară. Am fost  ambiţios şi într-o lună de zile am reuşit să învăţ la chitară câteva acorduri de bază astfel încât să mă pot acompania singur. Muzică folk ascultam la radio atâta cât se dădea atunci, la începutul anilor 70. Îi ascultam pe Mircea Florian, Doru Stanculescu, Nicu Vladimir dar cel mai mare impact asupra mea l-a avut prima emisiune TV în care a aparut Mircea Vintilă. Am fost impresionat, avea o atitudine diferită de tot ce văzusem până atunci, stătea pe scaun spre deosebire de soliştii de muzică uşoară care erau nevoiţi să facă gesturi caraghioase cu mâinile şi să danseze. El stătea liniştit pe scaun, cu două microfoane pentru că era în priză directă şi cânta Lordul John. Am simţit că îmi transmite ceva. În acel moment mi-am zis… gata, de mâine  vreau sa fac şi eu”, declară Daniel Julean.

În anul 1975, Daniel a debutat pe scena Teatrului de Stat  Arad într-un spectacol împreună cu membrii Cenaclului Studioul Literar Artistic condus de Ovidiu Cornea. Apoi a făcut parte dintr-un alt cenaclu care a luat fiinţă la Casa de Cultură a Municipiului Arad şi împreună cu ei a început cânte şi în alte judeţe. Era vremea cenaclurilor atunci pentru că era deja la apogeu Cenaclul „Flacăra“. În Arad a apărut Cenaclul Tineretului Arădean al U.T.C., condus de Valeriu Rista. Din 1976 a făcut şi Daniel parte din această mişcare literar-artistică.

În anul 1977 la inaugurarea Sălii Polivalente a cântat în faţa a 3.000 de spectatori alături de colegii de cenaclu şi de câţiva invitaţi din Bucureşti, printre care şi Mircea Vintilă.

daniel julean

FOTO: arhivă personală 

De 20 de ani, Daniel Julean ncântă împreună cu Nelu Pitic.

„Imediat după revoluţie a fost o perioadă de regres a acestui gen muzical şi mai cântam doar pe la petrecerile cu prietenii care încă iubeau această muzică. Aşa ne-am împrietenit şi am ajuns la concluzia că am putea cânta împreună şi că ar fi nevoie de un duet în peisajul muzical arădean, iar când am luat treaba mai în serios am fost invitaţi pe la televiziunile locale, prin cluburi şi pe la diferite spectacole şi aşa am reuşit să ţinem aprinsă lumina acestui gen muzical în oraşul nostru. Apoi, dupa înfiinţarea Trupei Pasărea Colibri acest gen muzical a prins din nou aripi”, declara Daniel Julean, într-un interviu acordat scriitorului Petre Don pentru cartea „Dialoguri deschise”.

Mai puteţi citi: Spectacol. Noaptea albă a muzicii folk, pe 29 septembrie în Parcul Dumbrava

Festival Naţional de Folk la Târgu Jiu.Ce artişti de renume vor urca pe scenă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite