UPDATE Adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Arad, suspectat că ar fi luat mită la bacalaureat, arestat preventiv pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct ISJ Arad FOTO aradon.ro
Mihai Spânu, inspector şcolar general adjunct ISJ Arad FOTO aradon.ro

Inspectorul şcolar general adjunct din Arad, Mihai Spânu, a fost arestat preventiv la domiciliu pentru 30 de zile, au decis magistraţii luni seară. Acesta a fost acuzat de procurori de trafic de influenţă, după ce ar fi primit între 300 ş 500 de euro de la elevi pentru a-i promova la examenul de Bacalaureat. Mai mult, ministrul Educaţiei a decis luni demiterea acestuia.

UPDATE: Inspectorul şcolar general adjunct din Arad Mihai Spânu, reţinut în urma audierilor de duminică noapte, fiind suspectat de trafic de influenţă, a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, potrivit Mediafax.

Judecătorii Tribunalului Arad au decis, luni seară, să-l aresteze la domiciliu pe inspectorul şcolar arădean Mihai Spânu, pentru următoarele 30 de zile, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă.

UPDATE: Surse din Ministerul Educaţiei au declarat pentru adevarul.ro că inspectorul şcolar general adjunct din Arad, Mihai Spânu, nu era titular în funcţie, deci putea fi demis chiar de către ministrul Educaţiei, faţă de celelalte două persoane implicate care erau numite de către Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean din Arad. 

Mai mult, sursele au precizat că Mihai Spânu nu avea niciun rol în organizarea examenului de Bacalaureat 2014, deci este posibil ca acesta să-i fi păcălit pe cei care i-au dat bani. 

Remus Pricopie le-a şi amintit inspectorilor, duminică, la o videoconferinţă, să ia aminte de cazul de la Liceul Bolintineanu, de anul trecut.

UPDATE "Inspectorul şcolar general adjunct din Arad, Mihai Spânu, a fost eliberat din funcţie, o decizie în acest sens fiind în competenţa Ministerului Educaţiei", a spus Remus Pricopie pentru Mediafax.

Ministrul Educaţiei a precizat că în cazul celuilalt inspectorul şcolar şi a profesoarei suspectaţi că ar fi primit mită de la elevi pentru a-i ajuta să promoveze bacalaureatul, o eventuală decizie administrativă poate fi luată de Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad.

UPDATE Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, Claudius Mladim, a declarat, luni dimineaţă, că adjunctul său, Mihai Spânu, inspectoarea Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ, care predă Limba Română la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Arad, nu erau implicaţi în desfăşurarea examenului de bacalaureat, arată Mediafax.

Acesta a precizat că Mihai Spânu „este răspunzător de partea de mobilitate a dascălilor şi de resursele umane”, la fel ca Simona Crîsnic, care este inspector şcolar pentru managementul resurselor umane.

Şeful ISJ Arad a precizat că doar profesoara de Limba Română Lavinia Biţ s-a înscris pentru tragerea la sorţi care va avea loc luni pentru stabilirea componenţei comisiei de examinare la bacalaureat.

„Doamna Lavinia Biţ era înscrisă alături de alţi colegi, dar tragerea la sorţi încă nu a avut loc. Voi cere să se facă alte propuneri pe lista de candidaţi pentru componenţa comisiei de examinare”, a afirmat Mladin.

Acesta a adăugat că Parchetul Tribunalului Arad nu a transmis încă Inspectoratului informaţii cu privire la anchetă şi că un punct de vedere cu privire la acest caz de corupţie va fi oferit după ce se vor fi primite informaţii de la procurori.

Suspecţii cereau între 300 şi 500 de euro de la elevi

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, Mihai Spânu, adjunctul şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, inspectorul şcolar Simona Crîsnic şi profesoara Lavinia Biţ ar fi primit de la elevi între 300 şi 500 de euro pentru a-i promova Bacalaureatul, potrivit Mediafax.

Aceleaşi surse au precizat că în urma percheziţiilor din locuinţele acestora au fost ridicaţi aproximativ 10.000 de euro şi liste cu nume ale unor absolvenţi de liceu care ar fi plătit ca să promoveze examenul.

În timpul anchetei, investigatori sub acoperire s-au prezentat drept părinţi în faţa celor trei dascăli, pretinzând că vor să se asigure că toate probele Bacalaureatului vor fi promovate de către copii.

În urma audierilor desfăşurate în noaptea de duminică spre luni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Mihai Spânu a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ceilalţi doi suspecţi au fost eliberaţi şi vor fi cercetaţi în stare de libertate.

Anchetatorii spun, însă, că cercetările vor fi extinse pentru că au informaţii că şi alţi profesori ar fi fost implicaţi în această reţea, fiind intermediari care le făceau legătura părinţilor cu inspectorii şcolari.

Percheziţii la locuinţele suspecţilor

În noaptea de duminică spre luni, procurori ai Parchetului Tribunalului Arad au descins la locuinţele inspectorilor şcolari Mihai Spânu şi Simona Crîsnic şi la domiciliul profesoarei Lavinia Biţ, ridicând mai multe probe într-un dosar de trafic de influenţă la Bacalaureat, după ce suspecţii ar fi primit bani în schimbul promisiunii că vor ajuta mai mulţi candidaţi să promoveze examenul.

„Din informaţiile existente rezultă că cei trei au promis că vor facilita obţinerea notelor de trecere la Bacalaureat”, afirma procurorul de caz Codrin Gavra.

Procurorul a precizat că cercetările în acest dosar au început în urma unui denunţ, iar SRI a sprijinit această anchetă.

Astăzi începe Bac-ul

Luni are loc prima probă scrisă a Bacalaureatului, la disciplina de Limba şi Literatura Română. Sunt aşteptaţi să participe la această probă 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei.

Marţi, 1 iulie, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului. Vineri, 4 iulie, se va desfăşura proba scrisă la alegere a profilului şi specializării.

Afişarea rezultatelor va avea loc pe 7 iulie şi în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţii. Acestea urmează a fi soluţionate în perioada 8 - 10 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 11 iulie.

Precedentul de la liceul „Bolintineanu”

În urmă cu un an de zile, procurorii Parchetului Capitalei au făcut percheziţii, chiar în prima zi a examenului de Bacalaureat, la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu”. În timpul acţiunii s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la acest liceu au fost audiaţi chiar în acea zi. Comisia de examen a fost schimbată după proba la Limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sălile de examen, la unii dintre aceştia fiind găsite fiţuici.

Şapte candidaţi la Bacalureat de la Liceul „Bolintineanu" au fost eliminaţi din examen, după ce asupra lor au fost găsite dovezi care indică tentativa de fraudă, „copiuţe, cărţi cu rezolvări, telefoane mobile", la proba de Limba şi Literatura Română, informa, anul trecut, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Ulterior, începând din 5 iulie, zeci de elevi de la „Bolintineanu" au fost audiaţi, la sediul Poliţiei Capitalei, majoritatea lor afirmând că s-ar fi strâns, în liceu, sume de bani, fără a da însă detalii concrete sau elemente certe privind destinaţia banilor.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

BAC 2013. Percheziţii la Liceul Bolintineanu din Sectorul 5 al Capitalei. Profesoarele aveau şpaga ascunsă în sutiene. Conducerea şcolii, demisă

Procurorii şi poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul SRI, au descins luni la Liceul Bolintineanu din Capitală, unde există suspiciuni că examenul ar fi fost fraudat. Inspectoratul Şcolar a anunţat că directorul şi directorul adjunct al şcolii au fost demişi, alături de întreaga comisie de Bac de la acelaşi liceu. Ministerul Educaţiei susţine că nimeni nu a sustras subiectele înainte de examen. Mai mulţi profesori au fost duşi la audieri. 

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite