Doi tineri arădeni, diplomaţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceştia fac parte din cadrul Academiei Arădene de Lideri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saszet Brigitta şi Adrian Sereş sunt doi tineri cu care Aradul se mândreşte
Saszet Brigitta şi Adrian Sereş sunt doi tineri cu care Aradul se mândreşte

Doi tineri arădeni, Saszet Brigitta şi Adrian Sereş, participanţi în cadrul Academiei Arădene de Lideri (un proiect al Mişcării Arădene) au fost selectaţi în urma unui concurs să participe la cel mai reputat proiect de Simulare a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Aceste sesiuni diplomatice ale ONU se vor desfăşura în Bucureşti la Parlamentul României în perioada 20-25 martie. Cei doi tineri arădeni vor îndeplini calitatea de ambasadori, însărcinaţi cu reprezentarea unor state, respectiv organizaţii internaţionale.

Timp de cinci zile, alături de mulţi alţi tineri din toate colţurile lumii, Adrian Sereş va îndeplini calitatea de ambasador al Franţei în Comitetul Juridic al Adunării Generale ONU, iar Brigitta Saszet va reprezenta diplomatic UNESCO în Consiliul Drepturilor Omului al ONU. În decursul acestor zile de dezbateri şi negocieri diplomatice, cei doi tineri arădeni vor aborda teme precum: Respectarea Statului de Drept la nivel intern şi internaţional.

Trasarea liniilor directoare pentru Conferinţa de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară” din 2015. Problematica schimbările climatice, dezvoltare şi drepturi ale omului; Prognoze umanitare a sinistraţilor datorită condiţiilor climatice la nivel internaţional. Evaluarea juridică a dreptului la eutanasierea voluntară şi sinuciderea asistată.

Acest proiect, BISMUN 2013 – Bucharest International Student Model United Nations – este organizat de Asociaţia UN Youth Romania în parteneriat cu Reprezentanţa Permanentă a ONU în România, Ministerul Afacerilor Externe, Senatul României şi Universitatea din Bucureşti.

Cei doi tineri arădeni cu studii superioare în materie de politică externă, drept internaţional, economie şi istorie, vor face tot posibilul ca imaginea Aradului să primească aplauze şi aprecieri din toate colţurile lumii.

„Adrian şi Brigitta, înainte de a fi diplomaţi ai ONU, sunt ambasadorii Aradului!”, spun cei de la Mişcarea Arădeană. 
Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite