FOTO Unul dintre cele mai mari ştranduri din Europa a fost dotat cu tobogane înalte de opt metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noile tobogane de la unul dintre cele mai mari ştranduri din  Europa au devenit funcţionale începând de astăzi. Este vorba despre o nouă investiţie prin care se doreşte atragerea celor din zona de Vest şi din Ungaria la Ştrandul Neptun din Arad.

Sunt două tipuri de tobogane cu grad diferit de dificultate amplasate în zona bazinelor mari. Ele pornesc de pe aceeaşi platformă de start situată la opt metri înălţime.

Unul dintre tobogane are trei rampe de coborâre şi înălţimea de la care se coboară este opt metri. Cel de-al doilea este puţin mai sofisticat şi face parte din categoria „Space Hole”, traseul ducându-ne printr-un tub şi având finalizarea într-o formă de pâlnie numită şi gaură neagră.

„Sunt două tipuri de tobogane pentru copii. În această platformă este pregătit şi un al treilea circuit, lucru pe care dorim să-l realizăm anul viitor. Tot pe aceeaşi linie vom proiecta încă o astfel de platformă care să aibă trei ieşiri. Astfel, încât în 2015, Aradul va avea şase piste de tobogan de diferite tipuri. Investiţia se ridică la 440.000 lei şi credem că eficienţa ei va fi văzută foarte rapid în următoarele săptămâni. Sistemul de securitate este asigurat prin balizaj. Unde se ajunge la final este o zonă protejată, în care nu se poate înota”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

Intrarea în zona bazinelor costă 10 lei pentru adulţi şi 6 pentru copii.  

Mai puteţi citi: FOTO Upgrade pentru cel mai mare ştrand din România: tobogane pentru atragerea turiştilor străini

Ştrandul Neptun intră în modernizări. Arădenii se vor putea bucura de trei tobogane cu jet de apă

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite