UPDATE: Gheorghe Falcă face următoarele precizări cu privire la prezenţa sa în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în această dimineaţă:
„Am fost chemat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în legătură cu un eveniment din timpul campaniei electorale, în care au fost implicaţi un cetăţean şi un poliţişt. Nefiind de faţă la eveniment nu am avut ce declaraţie să fac. Din câte am înţeles, cetăţeanul a primit o amendă contravenţională, a contestat-o, constestaţia a fost respinsă de instanţă iar apoi l-a reclamat pe poliţist. Eu sper ca totuşi până la urmă cei doi să se împace”.
Ştire iniţială
Edilul a susţinut conform pressalert.ro că: “am fost chemat în calitate de martor în legătură cu un incident petrecut ăn campania electorală. Dacă erau probleme, nu eram aici, ci dincolo (DNA -n.a.)”.
Edilul Aradului a fost chemat de un procuror care investighează o plângere depusă împotria unui comisar de poliţie din Arad, care a fost reclamat că ar fi folosit forţa ilegal.
Pentru că un bărbat a refuzat să părăsească o secţie de votare, s-a sunat la 112, la faţa locului sosind un echipaj. Bărbatul care a fost scos cu forţa din sediul secţiei l-a reclamat pe poliţist, susţin jurnaliştii de la ressalert.ro
Vă mai recomandăm: Gheorghe Falcă se gândeşte la încă un mandat de primar
Un cunoscut jurnalist vrea să-i succeadă lui Falcă la Primăria Arad
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate