Interviu cu primul doctor în Asistenţă Socială din judeţul Arad: „De cele mai multe ori fugim de persoanele inactive”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Maria Breaz (37 de ani) este primul doctor în Sociologie - Asistenţă Socială din judeţul Arad. Alina predă de la vârsta de 18 ani, iar acum este lect. univ dr., la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.

Este absolventă a seminarului Sfânta Ecaterina Prislop, absolventă a două facultăţi: Teologie Asistenţă Socială şi Drept.

Adevărul: Unde ai început activitatea didactică?

Alina Maria Breaz: Provin dintr-o familie de oameni modeşti, tatăl inginer în construcţii, iar mama asistent social. M-am născut în Hunedoara. Familia având reminiscenţe puternice în zona judeţului Alba. Am absolvit Seminarul Teologic “Sfanta Ecaterina”, la Mănăstirea Prislop, timp de cinci ani, perioadă în care mi-am însuşit anumite principii conservatoare privind atruismul uman (a dărui, fără a avea aşteptări din partea celui pe care îl ajuţi). Am încercat să aduc acest suflu atât printre copiii din Hunedoara, unde mi-am început activitatea didactică, cât şi printre studenţii specializării asistenţă socială din Arad.

De ce ai ales această specializare?


Pentru că de nenunărate ori uităm, privind subiectiv, să fim sesibili la nevoile celor din jur. Am urmat cursurile Facultăţii de Teologie Asistenţă Socială, la Universitatea Aurel Vlaicu Arad şi a celei de Drept, ulterior îndreptându-mă spre şcoala doctorală de sociologie, a Universităţii Bucureşti, fiind primul doctor în sociologie (cu specializarea asistenţă socială), din judeţul Arad, sub tutela sau îndrumarea unui distins profesor universitar dr. Pavel Abraham. Deşi multe şi mulţi colegi au evitat zona geriatrie-gerontologie, eu am considerat-o ca fiind un univers nemărginit al informatiilor şi experienţei de viaţă.

image

Ce carenţe sunt în asistenţa socială?

Din păcate această zonă, a persoanelor de vârsta a treia suferă carenţe mari privind legislaţia şi aplicarea ei, datorită lipsei fondurilor şi persoanelor dedicate acestui segment. De cele mai multe ori fugim de persoanele inactive, persoanele vârstnice, deşi nu ne dăm seama că sunt cele mai bogate izvoare de experienţă. Încerc de aproape doi ani să inspir şi să motivez studenţii specializării, la care predau, să participe în mod activ, la acţiuni caritabile, cu rol episodic, menite să fie instrumentate sau cel puţin monitorizate, de către instituţiile competente.

În ce campanii umanitare împlicaţi studenţii?

Am demarat o campanie denumită „Ajută-ne să ajutăm!” Este o campanie care  vine în ajutorarea celor vulnerabili şi anume familii cu copii sau familii vârstnice. Studeţii sunt alături de mine, dar şi mulţi arădeni care ne contactează pe Facebook. În acestă săptămână vom ajuta din nou.

image

Universitatea vă sprijină în acţiuni?

Pot saluta pe această cale buna şi fructuasa colaborare cu DDAC şi DGASPC Arad, precum şi alte instituţii de acest tip. Nu puteam colabora şi organiza astfel de acţiuni, în cadrul Universităţii Aurel Vlaicu, fără sensibilitatea şi delicateţea doamnei rector, prof. univ.dr. Ramona Lile, o doamna care m-a sprijinit şi m-a încurajat din toate punctele de vedere, cu privire la orice acţiune sau eveniment în domeniul meu de activitate. Doamna rector ne-a pus la dispoziţie un spaţiu pentru depozitarea tuturor bunurilor folosite în acţiuni şi de fiecare dată ne sensibilizează să continuăm campania.

Ce ar trebui făcut pentru ca românii să se aplece mai mult asupra acestui segment, al voluntariatului?

În România, în special în Arad segmentul voluntariatului, trebuie bine dezvoltat, în primul rând în faza de şcolarizare, în rândul studenţiilor. Un sentiment care ne lipseşte, din păcate. Nu voi, nu ei sunt asistenţa socială, ci noi toţi suntem asistenţa socială. 

Vă mai recomandăm:Soare uman de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, la Arad FOTO VIDEO

Ziua Mondială a Asistenţei Sociale. Eveniment special la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite