Istoria bisericii care a funcţionat pe vremuri ca depozit de muniţii

În judeţul Arad există o biserică ridicată pe fundamentele unei cladiri din epoca feudalismului timpuriu. Este vorba despre biserica din localitatea arădeană Dezna. În perimetrul ei din centrul localităţii s-a ridicat, în jurul anului 1565, un castel fortficat menit să oprească expansiunea otomană.

Se spune că biserica actuală cu ziduri groase şi puternice a servit pentru pulberărie (depozit de muniţii). În faza iniţială biserica a funcţionat cu un plan alcătuit dintr-o navă dreptunghiulară cu contraforturi la colţurile din vest şi un altar prevăzut de asemenea cu contraforturi de colţ, prezentând pe latura de nord şi un contrafort amplasat asimetric, cu rol de întărire a zidului respectiv. 

Data edificării bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Dezna nu este precizată, însă formele arhitecturale şi cercetările arheologice o aşează cu aproximaţie la sfârşitul secolului al XIV-lea. Prezenţa contraforturilor, surprinse de săpăturile arheologice, evidenţiază că biserica a fost construită în adoua jumătate a sec. XVI, în perioada de tranziţie de la roman la gotic, ele fiind specifice acestei perioade.

Momentul înălţării bisericii este datat şi de descoperirea unei necropole, suprapusă şi nu tăiată de fundaţia bisericii. Necropola este aferentă unui alt edificiu de cult care ar fi putut fi construit din lemn sau zid, însă în acest ultim caz la o distanţă mai mare de cimitir. Din inventarul unui mormânt face parte o monedă emisă de Carol Robert de Anjou datată din 1332, dată care devine „terminus post quem” pentru ridicarea bisericii – a doua jumătate a sec. XIV.

Biserica a cunoscut faze de construcţie şi în secolele XV-XVII. La sfârşitul secolului al XV-lea au fost dărâmate în întregime zidurile în elevaţie şi biserica a fost reconstruită pe fundaţiile cele vechi din sec. XIV, renunţându-se numai la contrafortul asimetric de pe latura de nord. În etapa a treia s-a construit în interiorul bisericii un amvon legat cu un zid aşezat în faţa altarului.

În anul 1769, în urma demolării laturii de vest şi a dublării faţadei cu un nou zid, decalat către vest cu cca. 1 m, s-au dărâmat cele 4 contraforturi de la colţ, de la navă şi de la altar. Data acestor transformări, este săpată cu litere chirilice într-un fragment de curce, refolosită ca material de construcţie în tasarea noului zid de sud al navei. Tot atunci s-a deschis şi uşa de pe latura de nord.

În anul 1850, nava a fost prelungită spre vest cu o nouă încăpere, cuprinzând un turn clopotniţă înglobat în interior, iar comunicarea cu vechea navă a fost realizată prin desfacerea pe toată lăţimea zidului de vest refăcut în anul 1760.

Privită în ansamblu, biserica din Dezna se încadrează în categoria sintezelor romano-gotice ale mediului transilvănean şi care a rezultat din împământenirea în mediul provincial al tradiţiilor romanice şi gotice, preluate de arhitectura bisericilor de sat apusene prin multiple etape de transmitere cu implicaţia permanentelor adaptări la tradiţiile constructive locale.

Pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului se arată că, întrucât menţiunile documentare nu consemnează însă familii ale unor cnezi de Dezna, se poate spune că biserica a fost ridicată de un castelan roman al cetăţii regale. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ridicării ei de către însăşi comunitatea românească folosind privilegiile acordate apărătorilor cetăţii sau chiar avantajele ce decurgeau din regimul relativ privilegiat al oamenilor cetăţii.

Obştile româneşti au aspirat din cele mai vechi timpuri să se afirme prin construirea unor biserici de zid nu numai trăiniciei materiale sau din dorinţa de a imita comunităţile privilegiate ci şi pentru acea valoare simbolică a construcţiei de piatră care transpusă pe plan politic al evului mediu a constituit una din modalităţile de afirmare a legitimităţii drepturilor unui popor, unei instituţii medievale sau ale unor conducători feudali.

În interiorul bisericii pot fi văzute vestigiile unui ansamblu pictural odinioară în întregime, dar desele intervenţii ale credincioşilor au acoperit aproape în întregime ansamblul. Bolta altarului are reprezentată scena încoronării Fecioarei Maria de către Sfânta Treime, înscrisă în medalion şi încadrată de cei patru Evanghelişti, care la rândul lor sunt încadraţi în chenare dreptunghiulare. Atât medalioanele, cât şi Evangheliştii sunt încadraţi de un decor de vrejuri vegetale.

Pe pereţii naosului, la baza boltei semicilindrice, sunt reprezentate 12 scene din viaţa Mântuitorului, dar din cauza stării avansate de degradare nu se poate distinge decât scena Răstignirii Domnului între doi tâlhari (peretele de nord, în dreptul uşii).

Deasupra corului, în formă semicirculară, este reprezentată Maica Domnului împreună cu Sf. Apostoli. Mai întâlnim motive decorative vegetale redate într-o stilizare pur populară, simbolizând în aceste interioare pictate prezenţa naturii. Pictura este executată direct pe tencuiala atât a bolţii, cât şi a naosului. 

Cel mai vechi preot cunoscut la biserica din Dezna este Teodor Popovici (1767). La lungul şir al preoţilor ce au slujit în această biserică străveche se adaugă: Pr. Vesa Cornel, Vesa Pavel, Ioja Beni şi din anul 2000 până în prezent Bătrân Radu.

Întrucât lăcaşul de cult era neâncăpător, după revoluţie, credincioşii împreună cu preotul paroh Ioja Beni au început demersurile pentru ridicarea unui nou lăcaş de cult. Lucrările la noul lăcaş, construit din cărămidă, au evoluat cu dificultate, iar momentan stagnează datorită lipsei de fonduri.

Vă mai recomandăm: 

Cetatea Dezna din Arad, ruina care ascunde multe secrete: clădirea ar fi fost distrusă după ce o fată creştină a dat foc depozitului în care se afla praful de puşcă

Legenda cetăţilor Şoimoş, Dezna, Şiria:  Trei fecioare s-au transformat în şerpi albi