Masacru pe terenuri agricole. Zeci de căprioare au fost găsite moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căprioarele au fost găsite de localnici
Căprioarele au fost găsite de localnici

Deşi se credea iniţial ca este vorba despre braconaj, vânătorii au constatat cu stupoare că animalele au fost otrăvite. Primele căprioare au fost găsite în apropierea fondului de vânătoare din localitatea Chișineu-Criş. Inspectorii au început o anchetă.

Oamenii au mers să pregătească pământul pentru culturile de primăvară când au descoperit dezastrul. Cu câteva zile înainte aceştia au aruncat cu ierbicide pentru a stârpi dăunătorii dar se pare că nu au luat în calcul faptul că terenul arabil se află în apropierea unui fond de vânătoare de unde ar putea veni animale sălbatice.

Fiind în căutare de hrană căprioarele au ieşit din pădure şi au mâncat iarbă de pe terenul care fusese cu câteva zile înainte stropit.  Câteva ore mai târziu, avea să moară în chinuri din cauza substanţelor toxice.  Oamenii care le-au descoperit nu au stat pe gânduri şi au anunţat autorităţile despre moartea animalelor sălbatice.

„ Am fost anunţaţi că pe un teren arabil au fost descoperite 27 de căprioare. Poliţiştii din cadrul Seviciului Arme s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări dar deocamdată nu există plângeri din partea proprietarului fondului de vânătoare. Ancheta este în desfăşurare ”, a declarat subcomisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Arad.

Cercetările au început imediat iar azi dimineață în apropierea fondului de vânătoare din localitatea Dorobanți au mai fost găsite alte 10 leşuri de căprioare. Din primele cercetări ale autorităţilor se pare că animalele au fost infestate cu o substanţă chimică, cel mai probabil pesticid, folosită de proprietarii terenurilor agricole pentru înlăturarea rozătoarelor care distrug cultura. Inspectorii  Direcţiei Sanitar Veterinare sunt de părere că există posibilitatea ca substanţa chimică să mai fi făcut şi alte victime în zonă.

Poliţia a început o anchetă iar în cazul în care reprezentanţii fondului de vânătoare vor depune plângere, proprietarii terenurilor  agricole private vor fi cercetaţi pentru distrugere.

Leşurile căprioarelor vor fi ridicate pentru a fi prelevate probe pentru laborator. Un exemplar de căprioară se ridică la câteva sute de lei.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite