Mii de arădeni au petrecut noaptea dintre ani în faţa Palatului Adminsitrativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de arădeni au fost prezenţi, la cumpăna dintre ani, în faţa Palatului Administrativ din centrul municipiului. Aceştia au petrecut ultimele ore din 2015 şi primele din 2016, la un spectacol oferit de autorităţile locale

Petrecerea a început în jurul orei 22,30, atunci când pe scena amplasată în faţa Primăriei Arad au început să evolueze solişti locali şi nu numai.

Astfel, arădenii au putut asculta reprezentaţiile Trupei de Serviciu, Melisei Ţolea şi Mirei, cântăreaţa care acum doi ani a impresionat juriul şi românii la concursul Vocea României.

Având în vedere că în aceeaşi zonă sunt mai multe căsuţe amenajate cu ocazia Târgului de Iarnă, cei prezenţi la eveniment au putut să se delecteze cu mâncăruri tradiţionale româneşti, cu vin fiert sau ţuică. Nu au lipsit nici preparatele dulci, cum ar fi gogoşile greceşti, clătitele sau cozonacul secuisc.

După numărătoarea publică a ultimelor secunde din anul 2015 a început un frumos foc de artificii, care a durat minute bune.

De remarcat că înainte de trecerea în noul an, arădenii care petreceau la restaurantele şi cluburile din zona central a municipiului au venit în număr mare în faţa primăriei, iar după terminarea focului de artificii şi-au continuat petrecerea în localuri.

Cei care au mizat doar pe Revelionul din stradă au rămas şi au petrecut în aer liber, deşi temperatura de afară nu era deloc propice. Unul dintre arădenii prezenţi la eveniment, Florin Dan, spune că: “De vreo câţiva ani prefer să vin aici în faţa primăriei pentru a petrece Revelionul. Decât să dau bani mulţi să merg la un local, prefer acest loc. E distracţie multă, dar şi mâncare şi băutură la preţuri normale”.

Prezentatorul spectacolului a fost actorul Zoltan Lovas. Iar la cumpăna dintre ani primarul municipiului, Gheorghe Falcă, a urcat pe scenă, a ciocnit un pahar de şampanie cu cei prezenţi şi a urat tuturor arădenilor „La mulţi ani”!

image

Focul de artificii din centrul oraşului, organizat la a durat circa 15 minute. Cei care nu au sărbătorit trecerea în noul an în central Aradului au putut să vadă în cartiere artificii de diverse forme şi culori, care au durat mai bine de zece minute.

Revelionul popular a fost organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad şi Primăria Municipiului Arad.

Vă mai recomandăm: Revelion la minus 6 grade. Pe un ger cumplit, călărăşenii au petrecut în stradă

Revelion la -9 grade. Mii de gălăţeni au trecut în 2016 alături de Goran Bregovic

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite