Oraşul de pe Mureş a avut iniţial numele cavalerului Orod, după care a primit o uşoară modificare, ajungând „Arad”

Numele de Arad a fost transformat din Orod, cum era iniţial denumit. Trebuie menţionat, însă că prima atestare documentară a Aradului, un judeţ al cărui nume vine de la Cavalerul Orod, al Regelui Ungariei Sfântul Stehan, a fost în secolul XI, în jurul anului 1080.

Iniţial, a avut numele cavalerului Orod, după care a primit o uşoară modificare, ajungând „Arad”, la fel şi zona din jurul acestuia. Arad, a cărui menţiune este inclusă şi în „Cronica pictată de la Viena”, din 1331, a fost distrus în 1514, în timpul revoltei lui Gheorghe Doja. Aradul a continuat să resimtă influenţele istoriei, prin ocupare de către turci, în 1551.

Mihai Viteazu a reuşit eliberarea acestuia în 1599, cu un an înainte de Marea Unire a Tărilor Române.

Turcii, insistenţi, au reocupat Aradul 19 ani mai târziu şi s-au menţinut în regiune până la sfârşitul secolului al XVII-lea. Abia în 1699, în urma tratatului de la Karlovac, un oraş care acum se află în Croaţia, Aradul a ajuns, din nou, la unguri.

Cetatea a fost apoi rezidită şi întărită, iar după 150 de ani a fost înlocuită cu o structură nouă, din porunca Împărătesei austriace Maria Tereza. În ajunul Unirii Transilvaniei cu România, în decembrie 1918, organizaţia care organiza Marea Adunare Naţională, Consiliul Naţional Român Central, s-a mutat la Arad. Membrii acesteia, dintre care Iulia Maniu şi Vasile Goldiş, s-au întâlnit cu delegaţia maghiară, în noiembrie, pentru a cere separarea Transilvaniei de Ungarie şi reîntoarcerea acesteia între graniţele româneşti. După unire, activitatea economică tot mai dinamică i-a oferit Aradului locul al patrulea în topul judeţelor cu cele mai multe companii.

A intrat în istoria Revoluţiei din 1989 ca cel de-al doilea judeţ din ţară, după Timiş, unde au avut loc manifestaţii puternice împotriva regimului comunist.

Începând cu secolul al XV-lea, documentele menţionează Aradul ca fiind civitas sau oppidum. Istoricii se contrazic referitor la relaţia dintre vechiul Orod, situat în Vladimirescu, şi ulterior menţionatul Arad, aflat strict în zona oraşului modern. Unii le cred aşezări complet diferite, pe când alţii presupun că vechiul Orod s-a mutat în actualul amplasament al oraşului, mai exact în zona actualului cartier Drăgăşani.

După distrugerea de către turci, în anul 1551, a vechii cetăţi şi cucerirea oraşului în 1552 între 1553 şi 1555, turcii au construit un fort pătrat, pe malul drept al Mureşului, aproape de actualul pod Traian, pe locul fabricii de textile „TEBA” pe malul drept al Mureşului.

În jurul acestei cetăţi va apărea viitorul oraş. Aradul se dezvoltă în perioada ocupaţiei otomane (1551-1687), devenind, pe lângă un important punct strategic şi un renumit centru de schimb comercial, în special pentru negoţul cu sare, unde târgul ţinea zece zile şi zece nopţi, având administraţie proprie, după cum consemnează Evlia Celebi.

Teritoriul a fost divizat în trei sangeacuri (sanjkas), iar aceea care se lega de Arad cuprindea oraşul şi 113 sate. Recensămintele din 1567 şi 1579, comandate de sultan, au înregistrat pentru Arad şi localităţile învecinate, un număr de 297 familii, majoritatea ţărani. Armatele Transilvaniei au eliberat valea inferioară a Mureşului în 1595, reintegrând Aradul în Principatul Transilvaniei. După victoria de la Şelimbăr (1599), teritoriul Aradului a ajuns sub autoritatea lui Mihai Viteazul. După moartea acestuia, Gabriel Bethlen a dat turcilor fortăreaţa de pe Mureş (inclusiv Aradul), în schimbul Ineului.

Vă mai recomandăm: Râurile înfrăţite din Banat: cum şi-a căpătat Bega numele

Râul cu nume de fată care dă denumirea judeţului nostru