Parterul şi demisolul clădirii de boli infecţioase copii vor fi renovate tot cu bani din donaţii şi sponsorizări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au început să dărăme pereţii, să scoată geamurile, să demonteze obiectele sanitare, într-un cuvânt echipa Aneimaria Nyeki Popa, preşedinta Cetăţii Voluntarilor din Arad, s-a apucat de lucru. Vor renova şi celelalte două încăperi (parter şi demisol) ale secţiei infecţioase copii din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad.

Secţie,care va fi modernizată doar cu bani din donaţii şi sponsorizări. Bani proveniţi de la arădenii de rând sau de la frime private. Pentru un etaj a fost nevoie de 150.000 de euro şi de 107 zile pentru a fi refăcut din temelii.
La sfârşitul lunii decembrie 2017 etajul renovat a putut fi folosit de către copiii care au necesitat internare. Începutul de an aduce şi noi donaţii. 

„Dennis Man desemnat în acest moment «cel mai bun tânăr jucător de fotbal din România», este şi un om cu suflet mare, cu gândul, ca şi noi, la copiii care au nevoie de îngrijiri în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean. Dennis, care joacă acum la FCSB, ne sprijină în demersul nostru cu o donaţie care va contribui la tratarea copiilor bolnavi din judeţul nostru, în condiţii moderne de igienă, aparatură şi confort”, a declarat Anamaria Nyeki Popa.

image

Ana şi Dennis la etajul renovat 

De asemenea, cei care au gătit anul trecut în scop caritabil au anunţat că vor face acest lucru şi în acest an.

„Ne-am gândit ca spre sfârşitul verii să coacem  în jur de 700 de kilograme de vinete să facem o salată pe care o vindem, iar banii merg la reabilitarea secţiei infecţioase”, spune Jozsef Frederik cel care anul trecut a gătit varză cu tăiţe şi sarmale. 

Campania de strângere de fonduri continuă, iar cei care doresc să se alăture proiectului pot să o facă donând în conturile Asociaţiei Cetatea Voluntarilor (RO94BTRLEURCRT0244642802 – pentru donaţii în Euro / RO47BTRLRONCRT0244642802 – pentru donaţii în Lei) sau, mai simplu, pot dona 4 Euro printr-un SMS la numărul 8847 cu textul „Cu drag”.

Mai puteţi citi: Femeia care a strâns 150.000 de euro şi a renovat voluntar o secţie de spital: „Trebuie să lăsăm copiilor noştri o ţară mai bună decât cea pe care am găsit-o”

Lucrările la renovarea unui etaj al secţiei infecţioase au ajuns la jumătate. Arhiepiscopia Aradului printre donatori

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite