Patru minori au fost răniţi într-un accident de circulaţie. Doi dintre ei au fost transportaţi cu elicoperul SMURD la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi minori au fost transportaţi cu elicopterul la Timişoara FOTO arhivă
Doi minori au fost transportaţi cu elicopterul la Timişoara FOTO arhivă

Patru minori au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc astăzi, în jurul orei 14:00, pe DJ 762, la ieşirea din oraşul arădean Ineu, spre Bocsig.

Reprezentanţii ISU Arad au aunţat că una dintre persoanele rănite în accident a avut nevoie de intervenţia echipei de descarcerare.

Reprezentanţii Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad spun că din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că şoferul unui autoturism, un tânăr de 20 de ani, a adormit la volan pe fondul oboselii.

Maşina pe care tânărul o conducea a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. 

În urma impactului, o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, a rămas încarcerată, iar  patru copii cu vârste cuprinse între 1 şi 4 ani, aflaţi şi ei în aceeaşi maşină, au fost transportaţi la spital. 

Cei doi adulţi şi doi dintre copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Arad, iar alţi doi minori au fost transportaţi cu elicopterul SMURD la Timişoara. 

Vă mai recomandăm: UPDATE VIDEO Cinci români au murit într-un accident rutier în Ungaria

Cinci cetăţeni români, printre care şi un copil, au murit pe loc într-un accident rutier în Ungaria. Un autocar, un microbuz şi un autoturism s-au lovit în noaptea de sâmbătă spre duminică în apropiere de oraşul Gyortelek. Echipajele de urgenţă sosite la faţa locului au declarat că victimele n-au avut nicio şansă de supravieţuire.

FOTO Nuntă cu peripeţii: mireasa a suferit un accident de circulaţie înainte de a ajunge în faţa ofiţerului stării civile

Participanţii la o nuntă din comuna Runcu au trecut prin clipe de groază, astăzi, după ce maşina din coloana de nuntaşi în care se afla mireasa a fost lovită şi aruncată în afara drumului.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite