Perdeaua de cocori, o impresionantă lucrare de origami realizată de copiii arădeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Complexul Muzeal Arad sărbătoreşte în acest an Noaptea Muzeelor, ediţia a VII-a, sâmbătă, 14 mai 2011, când porţile muzeului vor fi deschise publicului până după miezul nopţii. La eveniment sunt invitaţi să participe copiii de la Centrul Şcolar Arad, care, în cadrul unui atelier de origami, vor iniţia arădenii în tainele acestei arte străvechi orientale.

În expoziţie va fi expusă şi o impresionantă lucrare de origami, realizată de copiii, Perdeaua de cocori. Proiectul este coordonat de doamna profesoară Luminiţa OLAR, cadru didactic la Centrul Şcolar Arad.

Una dintre cele mai faimoase figuri din origami este cocorul, care a devenit un simbol al păcii. Legenda spune că aceluia, care împatureşte o mie de cocori (tsuru în japoneză), i se va implini dorinţa din inima sa. O fetiţă pe nume Sadako Sasaki, care a fost expusă radiaţiilor în urma bombardarii Hiroshimei a crezut cu tărie că, dacă va face cei 1000 de cocori, se va vindeca. A reuşit însă să facă doar 664. A murit la 12 ani, bolnavă de leucemie. Prietenii săi, impresionati, au continuat munca pe care ea o începuse şi a fost înmormânntată îpreuna cu 1000 de cocori. În amintirea ei, a fost ridicată o statuie de granit, în Parcul Păcii din Hiroshima - o fetiţ care ţine în mâni un cocor cu aripile intinse. În fiecare an, statuia este inconjurată de mii de cocori de origami.

„Impresionaţi, cunoscând tehnica origami de pliere a hârtiei, copiii de la Centrul Şcolar s-au gândit să-şi pună şi ei 1000 de dorinţe . Astfel, s-a născut „Perdeaua de cocori”, fiecare pasăre duce cu ea în zbor dorinţa unui copil. Cocorii au fost realizaţi la orele de terapie ocupaţională, la internat si acasă. S-a creat o adevărată competiţie între unii copii, dornici de a face cât mai mulţi cocori şi cât mai repede. Activitatea s-a derulat în perioada semestrului I, iar rezultatul a fost unirea cocorilor într-o frumoasă perdea multicoloră de cocori”, a spus Luminiţa Olar, cadru didactic la Centrul Şcolar Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite