UPDATE Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, liberalul Nicolae Ioţcu, a fost reţinut de DNA. A fost prins cu o mită de 10.000 de euro asupra sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ioţcu este preşedintele CJA Arad din anul 2008
Nicolae Ioţcu este preşedintele CJA Arad din anul 2008

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, liberalul Nicolae Ioţcu, a fost reţinut, vineri, de DNA Timişoara în urma unui flagrant de luare de mită.

UPDATE 22:00 Nicolae Ioţcu a fost reţinut pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe de reţinere. Sâmbătă, acesta va fi dus în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare.

UPDATE: 17:00 După câteva ore bune în care procurorii au făcut percheziţii la sediul CJA şi la domiciliul lui Nicolae Ioţcu, acesta a fot ridicat de acasă şi dus la sediul DNA Timişoara. 

UPDATE 13:40 Trei avocaţi, printre care şi Gheorghiţă Mateuţ au mers la vila lui Ioţcu pentru a-l reprezenta.

Anchetatorii au început percheziţia în vila şi dependinţele acesteia. Conform unor surse  la vederea anchetatorilor, Nicolae Ioţcu, a aruncat plicul cu bani în tufa de trandafiri din faţa casei sale, spunând că nu ştie ce e cu ei acolo.

Nicolae Ioţcu are o vilă impresionantă, iar  în curtea din spatele ei şi-a amenajat o minicascadă. Tot acolo este amplasat şi un jacuzzi.

UPDATE: Conform unui comunicat trimis de către DNA ST Timişoara, preşedintele CJ Arad este vizat de ancheta procurorilor pentru trafic de influenţă.

„Sunt în derulare percheziţii la biroul său din CJ Arad şi acasă la el şi-a exercitat influenţa în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Judeţean Arad pentru atribuirea în anul 2014 a contractului de achiziţie publică privind «Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic judeţean de urgenţă Arad» pentru ca acest contract să fie câştigat de asocierea în participaţiune a două firme ceea ce s-a şi întâmplat, deoarece caietul de sarcini a fost întocmit în favoarea acestora. Valoarea contractului a fost estimată  la suma de peste 1.600.000 euro. La data de 22 iulie 2015 Ioţcu Petru Nicolae a primit printr-un intermediar suma de 35.000 lei, iar la data de 24 iulie 2015 a mai primit suplimentar şi suma de 10.000 euro – când a fost prins în flagrant -  de la reprezentantul uneia din firmele ce au câştigat procedura de achiziţie. trebuia să mai primească în august încă 20.000 euro de la reprezentantul celeilalte firme”, se arată în comunicat. 

casa iotcu

Ştire iniţială: 

Conform primelor informaţii preşedintele Consiliului Judeţean Arad a fost prins când primea o sumă importantă de bani într-o operaţiune realizată cu sprijinul SRI Arad şi DGA.

Şpaga este legată de proiectele de investiţii derulate de CJ Arad la spitalul judeţean. 

Nicolae Ioţcu a fost prins astăzi cu o mită de 10.000 de euro asupra sa, după ce în urmă cu trei zile a primit alţi 35.000 de lei, în schimbul promisiunii unor proiecte de investiţii.  

Nicolae Ioţcu ocupă funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad din anul 2008.

El şi-a început cariera politică în 1996, ca membru al Partidului Democrat.

iotcu casa

În aceste momente anchetatorii fac percheziţii şi la locuinţa arădeanului din localitatea Vladimirescu. 

Vă mai recomandăm: Ioţcu şi Falcă – baronii judeţului Arad. Unul îmbogăţit prin funcţie, celălalt prin căsătorie

SERIAL „ADEVĂRUL“ Toate vilele baronilor din România. Nicolae Ioţcu nu doreşte să vorbească despre modul în care şi-a dobândit averea

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite