Se întorc acasă mai săraci decât în anii trecuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de români stabiliţi în Vestul Europei revin în ţară cu sacoşele mai goale decât în concediile anterioare. Frontieriştii se pregătesc să întâmpine una dintre cele mai încărcate luni din an, în care vămile se umplu de oamenii plecaţi la muncă peste hotare.

Căpşunarii revin în concediu acasă cu banii câştigaţi în Italia şi Spania. Dacă anul trecut nu se plângeau că nu prea au de lucru şi se întorceau cu desaga plină, din cauza crizei dar şi a restricţiilor pe piaţa muncii, lucrurile s-au schimbat.

Petre Gardin, unul dintre românii pe care mirajul vestului i-a trimis tocmai în însorita Italie, se întoarce mai sărac decât anii trecuţi. Nu e prima oară când revine în concediu în România, dar de această dată, buzunarul lui e mult mai subţire. „Am reuşit să adun nişte bani după un an de muncă, dar recunosc că nu e la fel ca anul trecut, când am venit cu o rezervă de 10.000 de euro. De cheltuială am cam o mie de euro, iar rezerva e mai mică de această dată, patru mii. Anul trecut ne-a fost mult mai bine ca în 2011, mai ales că patru luni am stat pe tuşă din cauza lipsei unui loc de muncă. În acest an nu am adus nimic celor dragi, pentru că nu ne-a permis bugetul. Ne bucurăm doar că apucăm să-i vedem”, a spus Petre Gardin. Oamenii sunt mai săraci ca în anii trecuţi, dar firmele de transport se bucură de valul celor care dau buzna în patria mamă, mărind numărul curselor, pentru a face faţă  solicitărilor. „A crescut numărul de persoane care vin din străinătate în această perioadă. Pot s-a zic că s-a triplat numărul de curse, având în vedere că se face şi retur”, a spus Simona Marica, reprezentant al unei firme de transport.

La vamă, vacanţa românilor a început deja să fie simţită, în ultima săptămână, numărul celor care trec pragul ţării crescând considerabil. „În doar o săptămână, valorile traficului de călători prin punctele de trecere a frontierei arădene au fost de 132.437 de persoane, cu 7  procente mai mari în comparaţie cu o săptămână normală de lucru. Şi de această dată, Nădlacul a fost cel mai tranzitat, cu un trafic de 84.373 de persoane şi un număr de 29.456 de mijloace de transport”, a declarat comisarul-şef Ion Mareş, din cadrul IJPF Arad.

Cu bani puţini, dar cu gândul la străinătate

Românii plecaţi peste hotare ţin cu dinţii de locul de muncă. „Venim, vizităm şi ne întoarcem, pentru că în ţară nu are rost să rămânem. S-au stricat lucrurile şi în Italia, iar dacă îţi pierzi locul de muncă, sunt şanse slabe să mai găseşti repede ceva”, a spus Petre Gardin.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite