Sute de persoane stau la coadă, încă de noaptea trecută, pentru a depune dosare la proiectul "Casa Verde"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de arădeni aşteaptă la coadă, în faţa Agenţiei pentru Protecţia Mediului de pe Splaiul Mureşului, pentru a depune dosare în cadrul proiectului "Casa Verde". O parte dintre ei sunt acolo de noaptea trecută.

Scopul acestui Program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră.

Persoanele fizice pot depune proiecte în perioada 10 – 24 octombrie 2016, iar cele juridice în perioada 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

„Judeţul Arad are alocată suma de 1,28 de milioane de lei. Aceasta ar ajunge pentru aproximativ 200 de dosare, iar până acum avem date aproximativ 300 de numere de ordine. Nu putem prelua dosare peste suma care ne este alocată", spune Dana Dănoiu, directorul APM Arad.

Acesta susţine că angajaţii instituţiei pot prelua aproximativ 50-60 de dosare într-o zi, din pricina faptului că acestea trebuie analizate şi mai apoi introduse în baza de date.

image

Unii dintre arădeni stau la coadă încă din cursul serii de duminică, în speranţa că vor ajunge să prindă acest proiect. Sistemul "primul venit – primul servit" face ca cei care depun proiectele mai repede să aibă prima şansă.

Un arădean venit din comuna  arădeană Socodor spune că stă la coadă de duminică seara şi că are numărul de ordine 42. Acesta spune că are un proiect în valoare de 6.000 de lei.

image

Tiberiu Crişan stă la rând de noaptea trecută FOTO Claudia Untaru 

Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin Casă Verde sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei, astfel:
–   până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
–   până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
–   până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer;

Pentru accesarea finanţărilor prin Casă Verde populaţia are de parcurs cinci paşi, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Mediului:

Pasul 1.: Depunerea dosarului de finanţare la agenţia teritorială de protecţia mediului
Pasul 2.: Urmărirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare în Program
Pasul 3.: Semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu
Pasul4.: Demararea lucrărilor
Pasul 5.: Depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.

Vă mai recomandăm: Cum aplici în programul „Casa Verde“: „La Cartea Funciară e nebunie“

Cozile din vremea comunistă, reeditate în programul „Casa Verde“. La Slatina s-au făcut liste încă de joi, iar solicitanţii dorm în faţa sediului APM

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite