Tabăra de cercetare etnografică de la Bata începe duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi fotografiate toate obiectele de valoare FOTO arhivă
Vor fi fotografiate toate obiectele de valoare FOTO arhivă

Tabăra de cercetare etnografică de la Bata se va desfăşura în acest an în perioada 1-6 septembrie. Evenimentul a ajuns la cea de a V-a ediţie şi se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, şi urmăreşte o cercetarea complexă din perspectivă etnologică a satelor Viriş Mort şi Bacăul de Mijloc.

În cadrul anchetei vor fi efectuate fotografii documentare (case, gospodării, troiţe, cruci din cimitir, biserici, oameni, unelte, textile, veşminte, mobilier tradiţional etc) şi se vor lua interviuri unor persoane în vârstă, în legătură cu toate aspectele vieţii tradiţionale: costum, ocupaţii, arhitectură tradiţională, alimentaţie, obiceiuri calendaristice şi de familie, mitologie, tratamente magice.

„Cercetarea îşi propune să salveze o informaţie, care riscă să se piardă datorită modernizării satelor şi a schimbărilor culturale produse în ultimii ani în universal rural, prin stocarea întregului material adunat pe CD-uri într-o arhiva etnografică la CCJA, urmând ca pe viitor interviurile realizate să fie valorificate ştiinţific. De asemenea materialul va fi pus la dispoziţia celor care doresc să se documenteze”, au declarat organizatorii.

Din partea universităţii participă conf. dr. Narcisa Ştiucă, şef Catedră Studii culturale, lector dr .Adrian Stoicescu şi studenţii Cincan Florentina Daniela, Mihăescu Tudor, Pănoiu Anca, Popa Bogdan Andrei. Coordonatorul taberei din partea Centrului Cultural Judeţean Arad este dr. Elena Rodica Colta.

Vă mai recomandăm: Sărbătoarea Vinului în Podgoria Miniş-Măderat îşi propune să promoveze obiectivele turistice din zonă

Vânătorii sunt aşteptaţi şi în acest an la Bata. Festivalul va avea loc la sfârşitul lunii septembrie

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite