Trecutul economic şi dezvoltarea socială a Aradului din perioada 1945-1989, în atenţia a trei instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad
Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad şi Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, a lansat oficial proiectul „Arad. Economie şi societate“, care urmăreşte să elaboreze o istorie economică şi socială a Aradului din perioada 1945-1989.

Importanţi istorici şi oameni de cultură care au fost implicaţi direct în activităţile economico-culturale ale vremii, cât şi autorităţi care reprezintă instituţiile partenere în proiect au luat parte la workshop-ul desfăşurat în sala „Mihai Mărcuş“ a Camerei de Comerţ din Arad.

„Proiectul Arad. Economie şi Societate coordonat de conf. univ. dr. Adrian Niţu, finanţat de Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Primăria Municipiului Arad este un demers generos care va contribui la o cercetare susţinută  a dezvoltării economice a judeţului Arad şi va crea o imagine obiectivă asupra istoriei economice şi sociale a Aradului. Salut colaborarea cu instituţia Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, ca reprezentant autorizat al mediului economic, industrial şi agrar al Aradului, de-a lungul istoriei”, a declarat prof. univ. dr. Ramona Lile, rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.

Finalul proiectului, programat la sfârşitul anului 2014, se va concretiza prin publicarea unei cărţi care va da posibilitatea arădenilor să poată avea acces la o informaţie corectă despre trecutul economic şi dezvoltarea socială a Aradului.

„Proiectul s-a născut din necesitatea cercetării dezvoltării economice şi sociale a Aradului de la începuturi şi până astăzi. Pentru acest an, UAV a câştigat un proiect cofinanţat de Primăria Municipiului Arad, pentru realizarea unei cărţi care să abordeze perioada 1945-1989. Proiectul va continua şi anul viitor vizând perioada de până la 1945 şi din 1989 până astăzi. Un astfel de proiect este necesar să fie o operă comună a mai multor instituţii care deţin date şi specialişti în domeniul economico-social. CCIA Arad, fiind o instituţie reprezentativă  a mediului de afaceri, este partener în acest proiect”, a subliniat conf. univ. dr. Adrian Niţu.
Organizatorii au expus şi o mică parte din dovezile istoriei economice ale Aradului, vestitele păpuşi ale fabricii Arădeanca, precum şi ceasurile produse de Fabrica Victoria.

„Mulţumesc iniţiatorului acestei acţiuni, conf. univ. dr. Adrian Niţu, care a considerat, pe bună dreptate, să invite Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad, ca partener în cadrul proiectului. Datele care fac referire la perioada 1945-1989 abordează, mai mult, problemele istorice ale Aradului şi mai puţin cele economice. Acesta este numai un simplu argument care subliniază importanţa acestui proiect şi vă asigur că instituţia Camerală din Arad va contribui activ la realizarea acestuia”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele CCIA Arad.

Proiectul va genera un element în argumentaţia pe care Aradul o va aduce în sprijinul demersului de a deveni capitală culturală europeană în 2021.

Vă mai recomandăm: A fost lansată platforma „Aradul Contează!”

La Hotel Aradul a fost lansată astăzi o platformă de acţiune care îşi propune să reunească persoane implicate în dezvoltarea comunităţii locale, să elaboreze o strategie de acţiune pentru Arad şi să o implementeze pe diferite paliere.

Primarul Falcă a avut o întrevedere la Ambasada României la Praga cu Excelenţa Sa, Daniela Gîtman

Gheorghe Falcă, primarul Aradului, a avut ieri, o  întrevedere la Ambasada României la Praga cu Excelenţa Sa, Daniela Gîtman. În cadrul discuţiilor au fost evidenţiate principalele direcţii de colaborare  între municipalitate arădeană, comunitatea cehă şi Ambasada României la Praga.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite